RECENZII - Revista Teologica

Recenzii
textualizare (p. 29) – se vede din aceea că cititorul îşi poate trasa o imagine
de ansamblu a evenimentelor ce au dat un nou entuziasm nu
teologiei pentru teologie, ci teologiei ca modus vivendi pentru omul îngrozit
de crize: politice, financiare şi chiar religioase – omul acestui secol
în care apare această mişcare de revigorare a Ortodoxiei, mişcare ce a
apărut în secolul trecut şi se menţine până azi, şi care se vede în faţa
unor creştinisme în căutare de auto-definire, căutare de multe ori zbuciumată
de mici revolte inter-religioase de gen: excomunicări,
inadvertenţe, ne-conformism etc., uneori politicul axat pe orientări diferite
de preocupările ecleziale fructificând aceste scăpări teologice. Dar
frumuseţea, aşa cum s-a sugerat mai sus, nu este automutilare spirituală,
căci nu orice suferinţă este mântuitoare. Unele suferinţe se cer poate
chiar evitate şi nu înfruntate, pentru că doar suferinţa pentru Hristos, şi
nu pentru orgoliul propriu, merită să fie înfruntată. Deci, frumuseţea se
vede din descompunerea, divizarea, reunirea şi apoi generalizarea rezultată
din suferinţa înfruntată pentru Hristos de marile personalităţi ale
Ortodoxiei autentice, Hristos biruind în acestea suferinţa din încercările
secolului trecut. Luate sistematic şi rezumativ, exact cum se cere unei
cercetări serioase pentru introducerea cititorului în contextul epocii,
domnul Toroczkai ne arată încă din introducere scopul lucrării: „sperăm
ca prin demersul nostru să surprindem unitatea în diversitate specifică Ortodoxiei,
să evidenţiem bogatele perspective şi posibilităţi pe care le-a deschis
programul neo-patristic în teologia ortodoxă contemporană şi viitoare şi, nu în
ultimul rând, să oferim cititorului român interesat de teologie posibilitatea de
a cunoaşte mai îndeaproape gândirea unuia dintre teologii ortodocşi cei mai
reprezentativi ai secolului XX” (p. 27).
Mai întâi, autorul ne arată că astfel de demersuri înnoitoare în sens
de avansare în cunoaşterea teologică şi nu de improvizaţie cu iz de alterare
au mai avut loc şi în secolul XIV prin promotorii isihasmului şi
iluminismului creştin – Sfinţii Grigorie Sinaitul, Grigorie Palama, Nicolae
Cabasila şi Simeon al Tesalonicului –, iar apoi în secolul XVIII prin
neoisihasm datorită publicării Filocaliei la Veneţia în 1782 de către Sfântul
Nicodim Aghioritul, precum şi activităţii Sfântului Paisie
Velicikovski în Moldova şi Rusia (p. 29-30). Interesant e că autorul ne
dă şi influenţe romano-catolice, căci revigorarea teologiei s-a petrecut şi
la ei în perioada dintre cel de-al Doilea Război Mondial şi Conciliul II
417