RECENZII - Revista Teologica

Recenzii
importanţă deosebită prezintă şi „Mănăstirea Albă”, întemeiată în jurul
eremitului Pcol. Treptat acest model va depăşi şi graniţele Egiptului,
ajungând şi în Palestina (de ex. la Gaza, în jurul anului 320), unde mai
târziu va apărea şi aşa-numita „lavra” (însemnând probabil „trecere
strâmtă”, „stradă”), cum ar fi cea a Sfântului Hariton de la Faran. Important
mai este şi următorul aspect: tot în sec. IV, Sfântul Vasile cel
Mare enunţă şi principiul fundamental al idealului de obşte, conform
căruia cenobiul constituie „o mică Biserică”.
În Siria monahismul se dezvoltă independent de modelul egiptean.
Se cunoaşte gruparea „fii şi fiice ai Legământului”, ca şi metode excepţionale
de mortificare ascetică (sfinţii „boscoi”, „care păşteau”, sau
„stâlpnicii”). Secolul al IV-lea mai înseamnă şi avansarea „pustiului către
lume”, în sensul că apar mănăstiri în mijlocul oraşelor (vezi mănăstirea
akimiţilor în Constantinopol). Împăratul Iustinian va încerca chiar integrarea
monahismului în sistemul general de relaţii politico-religioase,
fără a reuşi însă. Antinomia Imperiu – Pustie se va adânci 3 , explodând
în cadrul crizei iconoclaste, ceea ce demonstrează că mănăstirile au rămas
mai mereu „un element străin inserat în ţesătura socială” (p. 26).
Într-un anumit fel, acest conflict era inevitabil dacă ţinem cont de
ceea ce urmărea în ultimă instanţă monahismul. Sensul său era unul al
desăvârşirii duhovniceşti, al trăirii vieţii în Duhul Sfânt. De aceea, părintele
Florovsky atrage atenţia că „ascetismul răsăritean conţine mai
multă mistică decât morală” (p. 26-27). Apoi, chiar dacă monahismul nu
a luat fiinţă într-un mediu grecesc, totuşi în acesta din urmă se va face
sinteza experienţei ascetice şi se va formula idealul ascetic – îndumnezeirea
(theosis). Această dezvoltare teologică nu va fi lipsită de tensiuni şi
derapaje, iar în ce măsură monahii şi scriitorii bisericeşti au găsit răspuns
la probleme ca: raportul dintre libertate şi păcat, rolul şi
semnificaţia Sfintelor Taine şi a rugăciunii etc., se va desprinde şi din
lectura acestei lucrări. Printre cele mai relevante scrieri ascetico-mistice
se numără: Omiliile duhovniceşti ale Sfântului Macarie (p. 35-75), Istoria
lausiacă a lui Paladie (p. 75-78) sau Scara Sfântului Ioan Scărarul (p. 121-
138), ca şi operelor altor autori, cum ar fi: Evagrie Ponticul (p. 79-85),
3 Detalii într-un alt studiu florovskian, „Antinomii ale Istoriei Creştine: Imperiul
şi Pustia”, Ibidem, p. 339-374.
401