RECENZII - Revista Teologica

398
Recenzii
dimensiunii învăţătoreşti a Bisericii: „drama combaterii prozelitismului
sectar este o dramă catehetică. Noi n-am crescut încă oameni capabili să
le zică celorlalţi: «Pa! Nu mă interesezi!»” (p. 33).
Dincolo de acestea, viziunea ecleziologică a Pr. Necula este şi rămâne
una largă, cuprinzătoare. Deschiderea sa spre ceilalţi e de inspiraţie
liturgică, deoarece „nicio slujbă nu se slujeşte decât în comun” (p. 31).
„Universalismul rugăciunii Bisericii Ortodoxe” (p. 31), care-şi găseşte
formularea în ectenii, îl îndeamnă la disponibilitate spre comuniune.
„Ortodoxia nu se măsoară în reacţii alergice la credincioşii celorlalte culte.
Litera «O» de la începutul confesiunii noastre este de la «deschidere
maximă». Adică, atunci eşti ortodox, când ai capacitatea să te rogi pentru
toţi şi pentru toate. Pentru toţi şi pentru toate!” (p. 15). Tot ca
argumente ale deschiderii se aduc „izvoarele revelaţiei comune” şi cele
„câteva lucruri care sunt foarte bine crescute în comun” (p. 145).
Fireşte, apar şi delimitările de rigoare, plasate şi ele mai ales în spaţiul
liturgic (p. 31, p. 32, p. 144-147). „Ecumenismul nu-l pot face, întradevăr,
decât oamenii inteligenţi, bine crescuţi, cu maximă sobrietate în
cunoaşterea teologiei lor şi care merg acolo să ofere soluţia lor” (p. 25).
Căci superioritatea Ortodoxiei se impune de la sine, în cazul în care nu
o împiedică „nedemnitatea ortodocşilor” (p. 25): „eu cred până în sfârşit
că un om lucid în Ortodoxia sa reuşeşte să dovedească superioritate – să
se dovedească superior catolicului – cu tot respectul din lume pentru
catolici. Cred în continuare în superioritatea vieţii în Hristos propusă
de Ortodoxie!” (p. 145).
Cartea oferă hrană spirituală deopotrivă teologului şi omului simplu
în ale teologiei, care caută cu sinceritate căi de a Îl trăi pe Hristos în
viaţa de zi cu zi. Lucrarea merită citită de specialist, la fel ca şi de începător.
Avem convingerea că toţi vor găsi conţinuturi care să îi
îmbogăţească şi abordări care să le lărgească perspectivele.
În încheiere îi dăm din nou cuvântul autorului: „eu cred că putem
converti bucuriile lumii la bucuria lui Hristos bucurându-ne cu adevărat
de lucrurile pe care le facem… Bucurie înseamnă să-I laşi lui Dumnezeu
o ţâr’ de loc, să Se mai joace şi El în viaţa ta. Să mai existe şi El, să respire
cu tine acelaşi aer. În rest… resturi!” (p. 87).
Lect. Dr. Alina Pătru