RECENZII - Revista Teologica

Recenzii
Dumnezeu ca mijloc de acces spre Ortodoxie (p. 7) sunt caracteristicile
expresiei sale. De aceea părintele se lansează fără dificultăţi pe traiectorii
dogmatice, ca atunci când reflectează asupra limitelor lui Dumnezeu în
relaţie cu cele ale omului (p. 106) sau asupra raportului dintre chipul
propriu şi chipul lui Hristos (p. 60-61), dintre lucrurile din jur şi „Persoana
Absolută Care este Dumnezeu” (p. 65-66).
Şi spectrul teologiei morale dobândeşte prin verbul părintelui pregnanţă
şi actualitate. „Smerenie înseamnă – cred eu şi mai fur şi eu de la
alţii – să ai o foarte bună cunoaştere a misiunii pe care Dumnezeu ţi-a
îngăduit-o”, se exprimă autorul; „smerenie înseamnă să nu ne mai tot
egolatrizăm atâta…” (p. 18-19). Tot aici se înscrie şi repetata demascare
şi demolare a complexelor (p. 61, p. 113). „Toate complexele au la bază
un păcat”, în speţă păcatul de a fi „călcat în picioare Ortodoxia” (p. 21),
a cărei capacitate vindecătoare e formulată în termenii creării complexului
salvator, a „complexului de egalitate, dar nu a celui de inferioritate”,
care „îmbolnăveşte” (p. 22).
Pr. Necula vădeşte astfel echilibrul Părinţilor, apt de a-l face să declare,
explicit şi insistent, că „exagerările niciodată nu mântuiesc!” (p.
67). Întreg demersul său e o declaraţie de război la adresa exagerărilor şi
a deviaţiilor de un fel sau altul de pe calea dreptei socoteli (p. 17-19). Mai
cu seamă în spaţiul relaţiilor personale apropiate, a prieteniilor între tineri
(p. 134-143) şi a raporturilor familiale (p. 144-171), răspunsurile
părintelui mustesc de sobrietate, realism şi dreaptă socoteală.
Sfântul Ioan Gură de Aur e prezentat ca model al sfinţeniei în Ortodoxie
„pentru că ştia extraordinar de bine că nicio vocaţie nu se
construieşte pe uciderea celuilalt” (p. 101), nici măcar o vocaţie sacră,
cum este cea monahală. „Lucrurile cu adevărat duhovniceşti se fac cu
sensibilitatea lui Hristos”, afirmă autorul (p. 15). În veacul al XX-lea părintele
Stăniloae a fost, prin excelenţă, cel care definea sfinţenia creştină
ca delicateţe, ca sensibilitate faţă de oamenii şi lucrurile din jur. Şi tot
pe el îl prezintă autorul ca pe un exemplu contemporan ascultătorilor
săi (p. 102).
Un alt domeniu în care pr. Necula se afirmă este cel al misionarismului
zilelor de astăzi. „Eu zic că cel mai bine veţi combate prozelitismul
sectar învăţând să nu fiţi voi sectari în Ortodoxie” (p. 34). Atitudinea
misionară se împleteşte armonios cu cea de vorbitor, conferind expresie
397