RECENZII - Revista Teologica

416
Recenzii
decembrie 1936 de la Atena, unde s-a impus perspectiva de revigorare a
Ortodoxiei prin vocea preotului patrolog Georges V. Florovsky.
Pentru că lucrarea aceasta se adresează teologilor şi oamenilor cu
înclinaţii spre sensibilul istoric al teologiei, toţi trăitori în mediul ambiant
al românismului, voi începe prezentarea de faţă prin cuvintele
Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae rostite în momentul decernării
titlului de doctor honoris causa al Universităţii din Bucureşti, lăsând pe
cititor să facă legătura cu tema lucrării domnului Ciprian Iulian
Toroczkai: „Este un eveniment de o importanţă excepţională pentru viaţa
mea: actul prezent prin care Universitatea din Bucureşti îmi acordă titlul de
doctor honoris causa. Dar ceea ce mă bucură mai mult este că prin acest eveniment
se manifestă pentru prima dată o atenţie spiritualităţii pe care o
reprezint, în care conştiinţa este unită cu credinţa strămoşească a poporului
român, pentru care poporul nostru a trebuit să depună grele şi continue eforturi
şi să aducă nesfârşite jertfe, ajutat şi însufleţit neîncetat de Dumnezeu”.
Aceste cuvinte realizează un sumar feedback a tot ceea ce s-a întâmplat
de-a lungul secolului XX în România, dar nu numai: suferinţa practică –
generată de forţa comunismului sau a iluminismului de tip raţionalist şi
materialist – a dat naştere fericirii constructive sau edificatoare a creştinismului
ortodox în special. Dar aceasta nu înseamnă că este o regulă ca
suferinţa să genereze fericire în sens de revigorare, ci doar faptul că în
istorie s-a întâmplat de foarte multe ori ca suferinţa să genereze o altă
formă devenirii. Atunci când eşti mulţumit cu ceea ce ai ajuns să fii ca
individ şi nu ca persoană în comunitate, colectivitatea aceea te va izola
şi tu ca individ te vezi cuprins de un complex de frustrări, căci îţi dai
seama că ceea ce te promovează nu este individualizarea, ci comuniunea.
Aici, este logic, nu mai poţi „petrece”/„deveni”, decât dacă
suferinţa – fie externă şi/sau internă ori obiectivă şi/sau subiectivă – te
revigorează din amorţeală. Aşa se explică motivul pentru care a apărut
Mişcarea neopatristică ortodoxă contemporană (p. 29-83). Poate că de aici se
simte şi nevoia ca Ortodoxia să devină o voce şi în mişcarea ecumenică,
pentru a nu cădea în autoizolare.
Contextualizarea politică şi religioasă (p. 29-83), care are menirea
de a ne introduce în atmosfera plină de forţă creatoare a teologiei secolului
neopatristic este extraordinar sintetizată de autor. Valoarea
concentrării evenimentelor din viaţa Ortodoxiei de secol XX – Scurtă con-