Anul V, 2009 - Zenovie Cârlugea

pag. 11
În preambulul recentului volum de versuri O
SPERANŢĂ NUMITĂ MAYFLOWER (Ed. T, Iaşi,
2008), poetul îşi deconspiră mesajul: ”Oprimat de
Biserica şi Guvernul englez, un mic grup de credincioşi
(...) care se îndârjeau să practice propria religie, s-au
îmbarcat pe vasul Mayfl ower cu gândul de a se stabili
în miraculoasa Lume Nouă (...) Mayfl ower a devenit
simbol al libertăţii de credinţă în epoca colonizării
englezilor în America şi tot timpul după aceea, într-o
ţară prin excelenţă a emigraţiei şi a emigranţilor (...)
Mitul acesta al libertăţii, care fascinează şi intrigă în
egală măsură atât pe oricare persecutat – religios sau
politic – în ţara sa de origine, cât şi pe asupritori, de
călăi şi iude, rămâne viu, viguros şi credibil prin acea
soteriologie imanentă care a fost dintotdeauna model şi
îndreptar al fi inţei umane.”
În căutarea libertăţii de conştiinţă, Gabriel
Stănescu s-a luptat cu îngrădirile impuse la noi de
regimul totalitar comunist, prin odioasa securitate care
împânzise ţara cu informatorii ei de teama cărora nuţi
putei exprima nemulţumirile. Idealul prosperităţii,
democraţiei şi al libertăţii umane era America: „Ani în
şir am pândit orice prilej / Să ajung în America / (...) /
Ani întregi am încercat să trec fraudulos / Fâşia arată
păzită de grăniceri / Şi câini poliţişti / Jur-împrejur
pământul e albit / De oasele fugarilor / Mă antrenam
zilnic să trec Dunărea înot / Plină şi ea de cadavrele
celor care eşuaseră / (...) / Şi dintr-o dată m-am pomenit
/ A creşte ca o ciupercă / pe lemnul putred / Al legendarei
Mayfl ower.”
Ajuns în America cu statutul de refugiat politic,
Gabriel Stănescu a cunoscut pe propria-i piele ceea ce
credea că reprezinta cel mai inalt stadiu al libertăţii
realizat pe pământ. Şi a fost profund dezamăgit. La
tot pasul au apărut îngrădirile (multe din ele de altă
natură decât în ţara de obârşie), dar esenţa fi inţei umane
fi ind pretutindeni aceeai, limitele profunde au cauze
ontologice.
Dacă în România
omul devenise o piesă într-un
mecanism condus politic, în
America robotizarea se datorează
goanei după înavuţire: „Am venit
în această ţară / În speranţa că ei
vor trăi altfel” Dar şi acest altfel
e resimţit alienant pentru fi inţa
umană: „Producem mai multe
şi mai diversifi cate / Bunuri de
consum / Decât acum zece ani
/ Dar mâncăm şi ne îmbrăcăm
mai prost / Decât acum zce ani /
Producem mai multe automobile /
Şi la fi ecare trei minute / Suntem
implicaţi într-un accident de
automobil / producem tot mai
multe medicamente / Dar suntem
tot mai bolnavi”.
Gabriel Stănescu îmi
pare o picătură de mercur care
experimentează continuu fără
a se putea linişti vreodată: „E ceva care mă face să
mă grăbesc / Să trăiesc orice eveniment sub semnul
urgenţei.” Şi totuşi rămâne un optimist irecuperabil:
„Îmi place să văd jumătatea plină a sticlei / Nu
jumătatea goală / partea luminoasă a lucrurilor / Nu cea
întunecată.” Şi care este partea plină a vieţii lui Gabriel
Stănescu dincolo de lungul şir de eşecuri?
Licenţiat al facultăţii de Filosofi e Bucureşti
(1977); devine membru al Uniurnii Scriitorilor din
Romania (în 1990); a publicat peste 15 volume de versuri
şi 7 de eseuri, a fondat: Editura Criterion Publishing
(Atlanta, Georgia în 1995), Asociaţia Internaţională
a Scriitorilor şi Oamenilor de Artă Români (1995),
revista Origini-Romanian Roots (1997), Caietele
Portal-MĂIASTRA Anul V, nr. 4(21)/2009
Ştefan Mihuţ – un dramaturg şi publicist dejan
Potrivit dictonului “toamna
se numără bobocii” septuagenarul
Ştefan Mihuţ şi-a adunat şapte
piese de teatru în volumul CAN-
DIDAŢI LA FERICIRE (Editura
Astra, Dej, 2004), iar contribuţiile
jurnalistice în cartea pe care o
comentez acum, CIOBURI DE
OGLINDĂ DIN VIAŢA NOAS-
TRĂ (Editura Texte, Dej, 2008).
De-a lungul timpului, autorul
a publicat în presă sute de
articole în ziarele şi revistele: Tribuna,
Adevărul de Cluj, Mesagerul
transilvan, Scutul patriei (din
Cluj-Napoca); Revista română
(Iaşi); Foaia poporului (Sibiu);
Viaţa de pretutindeni (Arad); Graiul
Maramureşului (Baia-Mare);
Răsunetul (Bistriţa); Gazeta someşană, Observatorul
someşan, Astra dejană, Deşteptarea credinţei
(Dej), sute de articole cu teme: sociale, economice,
politice, religioase şi în special culturale. Textele selectate
în carte se referă la perioada de după 1989,
care ar fi trebuit să fi e de graţie pentru România.
Pentru că noi ne refamiliarizăm cu democraţia,
între aspectele politice, autorul se referă cu precădere
la momentele electorale, menţionând necesitatea
participării noastre la vot pentru că numai astfel
putem alege personajele mai puţin corupte, care
nu şi-au dat în petic în mandatele anterioare. Starea
de lehamite a celor care nu votează este un fel de
capitulare benevolă, fenomen care demonsterază că
ne merităm soarta, nedorind să schimbăm nimic în
viaţa noastră.
Situaţia economică precară şi nivelul de trai
la limita sărăciei, la care ne-au adus guvernanţii,
sunt descrise pamfl etar în jurnalistica
lui Ştefan Mihuţ, cu referiri
concrete la situaţia urbei, la Dej
şomajul atingînd cota inimaginabilă
de 30 % din populaţia activă.
Profesiunea de jurist a autorului îl
ajută să pledeze acuzator în favoarea
poporului oropsit de excrocii
care ne cârmuiesc fără scrupule.
Ca scriitor, Ştefan Mihuţ
consemnează cu pasiune activităţile
culturale ale municipiului,
cum sunt: festivităţile anulale
Samus, în cadrul cărora au loc
simpozioane pe teme folclorice,
parade ale portului popular, spectcole
de muzică populară şi uşoară,
lansări de cărţi scrise de autori dejeni,
şedinţele cenaclurilor “Radu
Săplăcan” şi “Astra dejană”, spectacole susţinute de
rapsodul Gheorghe Leşe în biserica săpată în salina
de la Ocna Dej.
Autorul dedică medalioane personalităţilor
oraşului, dintre care amintim pe: profesorul de muzică
Teodor Sechei, deţinător a numeroase premii
naţionale obţinute cu formaţiile corale pe care le-a
condus (actualmente dirijează corul bisericii ordodoxe);
matematicianul şi astronomul Leon Birnbaum,
autorul unei cosmogonii originale care lansează
teoria “izvoarelor reci ale universului” (depozite de
energii uriaşe care generează universuri fi nite); pictoriţa
Elena Szervaczius; Vasile Ţopan care a condus
trei decenii Casa de cultură “George Coşbuc”; istoricul
Augustin Pădurean, autor a peste 15 monografi i
dedicate localităţilor din jurul Dejului; profesorul
de limba română Ion Poenaru, etnolog şi folclorist
etc. Din păcate, multe din personalităţile oraşului au
devenit istorie, trecînd în lumea drepţilor: Guilelm
Şorban, compozitorul inspirat al melodiilor nepieritoare
pe versurile eminesciene: “Mai am un singur
dor”, “Pe lîngă plopii fără soţ”, “Sara pe deal”; fi ul
acestuia, Raoul Şorban, violonist, pictor, istoric de
artă, scriitor, distins cu titlul de “Drept între popoare”,
de către Institutul Comemorativ al Martirilor şi
Eroilor Holocaustului “Yad Yasem” pentru că a salvat
sute sau mii de evrei din Ardealul de Nord în
timpul Dicktatului de la Viena, trecându-i graniţa în
România, cetăţean de onoare al Ierusalimului; inginerul
Gheorghe Siminel, care a lăsat în manuscris
un text care formalizează logico-matematic structura
universului; profesorul Dan Mârza, care a condus
cu competenţă timp de un deceniu Despărţământul
Astra dejană; profesorul Emil Lazăr, directorul vremelnic
al Muzeului de Istorie al Dejului, scriitor care
a trudit pentru mai multe cărţi, între care două dedicate
poetului naţional Mihai Eminescu; profesorul
de muzică şi compozitorul Tiberiu Morar; scriitorul,
profesor şi publicist Iosif Batiu; medicul stomatolog
năsăudean Traian Gheorghe Dascăl, care a fi nanţat şi
donat Dejului şi altor localităţi din zona natală sculpturi
de Vlad Prună: Lupa Capitolina, busturile lui:
Eminescu, Coşbuc, Creangă, Rebreanu, Bolyai etc.
Talentul de dramaturg al autorului contribuie
la citirea cu plăcere a textelor jurnalistice, întâmplările
vieţii, derulîndu-se pe scena imaginaţiei noastre.
Ştefan Mihuţ este un martor predestinat să imortalizeze
momente din viaţa oraşului de la confl uenţa
Someşelor. O face cu cinste şi onestitate.
Cartea se bucură de prefaţa pertinentă a criticului
literar al oraşului, Magdalena Vaida.
GABRIEL STĂNESCU – ÎN CĂUTAREA LIBERTĂŢII
internaţionale de poezie (1997) şi
a obţinut titlul de doctor în fi losofi e
cu teza „Particularităţile etnoculturale
ale românilor americani.
Contribuţii la studiul comparativ
al etnosului românesc” (2002).
Gabriel Stănescu e convins
că lupta contează mai mult
decât rezultatul efemer. Aceasta
constituie scopul condiţiei umane:
„Cât preţuieşte Doamne această
viaţă / Fără memorie / Fără
supravieţuitori / Fără învingători
/ Fără Înfrânţi? // Beau pentru ca
să pot uita repede // (Beau să mă
uit?)”; „Va putea cunoaşte cineva /
Lumea înainte ca ea să dispară? /
Cu această întrebare îşi încheie un
poem / Din septembrie 1961 Jack
Kerouac / Când încă nu-l măcinase
boala neiertătoare.”Volumul se
încheie nostalgic şi rotund, cu
scena în care urmaşii navigatorilor vaporului Mayfl ower
admiră admirativ vaporul devenit între timp epavă: „Ce
catarg minunat exclamă unul dintre supravieţuitori
/ Învrednicindu-se să creadă că doar astfel / Corabia
a trecut prin atâtea furtuni / ce pânze zdravene! Se
minuna altul / Ce astrolab grozav! / Ce hărţi meşteşugit
întocmite! Îşi dădură alţii cu părerea / Toţi se minunară
admirativi entuziaşti / Fără să-şi dea seama că falnica
corabie / Nu mai era acum decât o biată epavă.” (fi nal)
Petre Ţutea afi rma că pot exista o mântuire
individuală sau una colectivă. Gabriel Stănescu, cel
care şi-a dedicat viaţa afi rmării spiritualităţii româneşti
în lume, dacă se va mântui, o va face cu neamul său.
Lucian GRUIA