Anul V, 2009 - Zenovie Cârlugea

pag. 31
Se anunţă o nouă carte
Sorana Georgescu-Gorjan, fi ica inginerului Ştefan Georgescu-
Gorjan, cel care a transpus în metal, la Târgu-Jiu, visul lui Constantin
Brâncuşi de a reliza pe pământurile natale o Coloană fără sfârşit, şi-a
dedicate viaţa valorifi cării moştenirii scrierilor tatălui ei despre mare
sculptor roman, precum şi cercetărilor sale proprii în acelaşi domeniu al
brâncuşiologiei. Publicăm, cu acordul domniei sale, câteva texte foarte
interesante, mai puţin cunoscute îndeobşte, din cartea afl ată în curs de
apariţie, AŞA GRĂIT-A BRÂNCUŞI (AINSI PARLAIT BRANCUSI
VIII.1 CLOŞCA – LA COUVEUSE – THE
BROODING HEN
(VIII.1a) [Povestire fantastică] La începutul
lumii, când a văzut omul pentru prima dată o cloşcă pe
ouă, a întrebat-o ce face? (pe vremea ceea animalele
vorbeau aceeaşi limbă ca oamenii). Animalele aveau
foarte mare respect pentru oameni. Cloşca s-a sculat şi
a poftit pe om să caute un loc să şază ca să-i explice. Şi
i-a explicat şi i-a explicat şi atât de mult că întorcânduse
la ouă le-a găsit reci. De aceea şi acum cloştele ne
sar în cap când ne apropiem de cuibul lor.*
(Doina Lemny, Cristian Robert Velescu -
Brâncuşi inedit – Ed. Humanitas, 2004, p. 51)
Histoire de brigands
Il y avait dans les temps très, très, très anciens
temps, quand les hommes ne savaient pa comment les
bêtes viennent au monde… Un jour de ces temps-là,
un homme a trouvé une poule qui couvait ses œufs.
Et comme ces temps-là les bêtes et les hommes se
comprenaient, il lui demanda qu’est-ce qu’elle faisait.
Et comme la poule était gentille – car ces temps-là les
bêtes avaient beaucoup de respect pour les hommes –
Ah! beaucoup, beaucoup, beaucoup plus que maintenant
– elle se leva pour ne pas tenir un homme debout et
s’en alla lui expliquer. Et lui expliqua longtemps,
longtemps, et tant que, quand elle retourna à ses œufs,
les œufs étaient déjà gâtés.
C’est pourquoi que de nos jours les poules qui
couvent les œufs se fâchent à nous crever les yeux
quand nous nous approchons de leur nids.
(This Quarter, 1925, p. 237; Integral, 1925 –
Brezianu, 1998, p. 61, fi g. 108–; Hulten et al., 1986,
p. 166)
Tall Tale
Once upon a time, long, long ago, when men
did not know how animals come into the world…. One
day way back then, a man came across a hen sitting on
some eggs. Since people and animals understood each
other, he asked the hen what she was doing. And since
the hen was considerate and did not want to keep him
on his feet – in those days animals had great respect for
people so very, very, very much more than now – she
got up and went off to tell him. She took a very, very
long time doing so, and by the time she got back, the
eggs had gone rotten.
That is why brooding hens nowadays get spitting
mad at us when we get close to their nests.
(P. Hulten, N.Dumitrascu, Al. Istrati – Brancusi –
Ed. Flamarion, Paris et al., 1987, p. 166, tr. ed. Egan)
VIII.2 FLUTURELE – LE PAPILLON – THE
BUTTERFLY
(VIII.2a) Le beau papillon est mort sous le vitrail
d’en haut. En vain j’ai ouvert les deux grandes portes
et les six vasistas: quatre au-dessus des deux portes
et deux sur le toit d’en face du vitrail. En vain avec
une perche je voulu le faire trouver la sortie. Ce beau
papillon attiré par la lumière s’est cogné la tête contre
la vitre jusqu’à ce qu’il est mort.
C’est ainsi avec nous, quand notre lumière
intérieure est plus grande que notre savoir, nous nous
cassons la tête contre les murs infranchissables, quand
il nous serait si facile de trouver l’issue.*
(P. Hulten, N.Dumitrascu, Al. Istrati – Brancusi
– Ed. Flamarion, Paris et al., 1986, p. 250; Brâncuşi
inedit, 2004, p. 82)
A beautiful butterfl y died beneath the skylight.
I opened the two big doors and the six transoms: four
over the two doors and two in the roof across from the
skylight. But it was no use. I took a pole and tried
to coax it out. Again no luck. The beautiful butterfl y,
drawn by the light, fl ew at the skylight until it died.
So it goes with us. When our inner light outshines
our intellect, we go crashing into impassable walls, and
all the time the way out is so easy to fi nd.
(Hulten et al., 1987, p. 250, tr. ed. Egan)
Frumosul fl uture a murit sub vitraliul de sus.
În zadar am deschis cele două uşi mari şi cele şase
ferestruici: patru deasupra celor două uşi şi două de pe
acoperişul din faţa vitraliului. În zadar cu o prăjină am
vrut să-l fac să găsească ieşirea. Frumosul fl uture atras
de lumină s-a izbit cu capul de geam până ce a murit.
Aşa e şi cu noi, când lumina noastră interioară e
mai mare decât ştiinţa noastră, ne spargem capetele de
ziduri de netrecut, când ne-ar fi atât de uşor să găsim
ieşirea.
(traducere Sorana Georgescu-Gorjan)
VIII.3 BARZA – LA CIGOGNE – THE STORK
(VIII.3a) Histoire de brigands contée par ma
mère
Quand la cigogne a rencontré le moineau pour la
première fois et l’a vu si petit, [elle] se mit tout de suite
en devoir pour le faire grandir. Elle le mit dans son nid
et du matin au soir lui porta tout ce qu’elle trouva de
meilleur pour lui donner à manger, l’entoura de tous
les soins et tous les jours ainsi pendant neuf années.
Un jour de la neuvième année – en plein hiver – elle
s’est donné beaucoup de peine pour trouver quelques
miettes à lui porter. Elle arriva le soir au moineau avec
[pour] ainsi dire rien dans le bec – pour la première
fois n’ayant rien à lui donner à manger. Elle le regarda
attentivement et s’est dit: «Depuis neuf années que je
me donne de la peine et il n’a pas bougé d’une tête
d’épingle!» – et d’un coup de bec l’avala.*
(Hulten et al., 1986, p. 167 fss)
Tall story told by my mother
When the stork met the sparrow for the fi rst time
and saw it so small, she set about making it grow. She
put it in her nest and all day long brought it whatever
she found best to feed it. She looked after it every day
for nine years. One day of the ninth year, in the depth
of winter, she tried hard to fi nd some crumbles to bring
to it. She arrived in the evening at the sparrow having,
so to speak, nothing in its beak – for the fi rst time she
had nothing to give it to eat. She looked attentively at
the sparrow and thought: “For nine years I have taken
troubles and it didn’t grow a bit” and she opened her
beak and swallowed it down.
(traducere Sorana Georgescu-Gorjan)
Portal-MĂIASTRA Anul V, nr. 4(21)/2009
FABULELE LUI BRÂNCUŞI
/ THUS SPAKE BRANCUSI), reunite în capitolul VIII FABULELE
LUI BRÂNCUŞI (LES FABLES DE BRANCUSI / BRANCUSI’S
FABLES). Cartea reuneşte aforismele, maximele, refl ecţiile şi tot ce s-a
păstrat din spusele lui Brâncuşi, selectate cu maximă acribie, pe criteriul
credibilităţii, din publicaţiile vremii şi mărturiile calor care le-au auzit şi
menţionat în cărţi şi reviste, corectând greşelile traducerilor anterioare.
Lucian GRUIA
Povestire fantastică spusă de mama
Când barza a întâlnit vrabia pentru prima oară şi
a văzut-o atât de mică, s-a apucat de îndată s-o facă să
crească. A pus-o în cuibul său şi ziua întreagă îi aducea
tot ce găsea mai bun, ca s-o hrănească. A îngrijit-o aşa,
zi de zi, timp de nouă ani. Într-o bună zi din al noulea
an – în plină iarnă – s-a străduit mult să găsească câteva
fi rimituri ca să i le aducă. A ajuns seara la vrabie,
neavând, ca să spunem aşa, nimic în cioc – pentru
prima oară nu avea ce să-i dea să mănânce. A privit-o
atent şi şi-a spus: “ Timp de nouă ani m-am tot străduit
şi n-a crescut nici c-un vârf de ac” şi deschizând ciocul,
o înghiţi.
(traducere Sorana Georgescu-Gorjan)
VIII.4 COPACUL – L’ARBRE – THE TREE
(VIII.4a) L’arbre déraciné
Sur une seule et petite racine il a poussé très très
haut car autour de lui il y avait des autres [arbres] cent
fois plus âgés et leur ombre l’empêchait de voir le soleil,
mais ils l’aidaient à grandir sans souci de la tempête.
En peu de temps il fut [aus]si haut que les autres. Il vit
le soleil et ivre de joie il poussa plus haut et toujours
sur sa seule et petite racine. Un jour le bûcheron coupa
les grands [arbres] et il resta tout seul sur un grand
espace. La tempête arriva et aussitôt il tomba par terre,
car il n’avait qu’une seule et petite racine.
J’ai serré toutes ses petites branches du sommet,
comme on serre l’être chéri qu’on ne voit plus jamais.
Puis, assis sur son jeune tronc, j’ai noté cette histoire
pour l’écrire sur son écorce que j’ai trouvée, qu’un
passant s’était amusé à découvrir .*
(Hulten et al., 1986, p. 210; Dation Brancusi,
2003, p. 90; Brâncuşi inedit, 2004, p. 93)
The Uprooted Tree
Its root was small, but it grew very, very tall.
Around it there stood other trees a hundred times older;
their shade prevented the sun from coming through, but
thanks to them it could grow without having to worry
about storms. Before long, it was as tall as the others
and could see the sun. Mad with joy, it grew even taller,
but still on its one small root. One day, the woodsman
cut down the big trees, and it was left standing all by
itself in the clearing. A storm came, and it fell right
away, for all it had was that lone little root.
I clasped all of its little branches (at the top), the
way a person clasps the one he loves and will never see
again. Then, seated on its young trunk I recorded this
story, writing it on some white bark which a passerby
had seen fi t to cut away.
(Hulten et al., 1987, p. 210, tr. ed. Egan)
Arborele dezrădăcinat
A crescut foarte înalt, pe o singură rădăcină
mică, căci în jurul lui erau alţi (arbori) de o sută de ori
mai bătrâni şi umbra lor îl împiedica să vadă soarele
dar ei l-au ajutat să crească fără a se sinchisi de furtună.
În scurtă vreme ajunse la fel de înalt ca ceilalţi şi văzu
soarele. Beat de fericire, crescu şi mai mult, dar tot pe
acea unică şi mică rădăcină. Într-o zi, pădurarul tăie
copacii mari şi el rămase singur într-un spaţiu mare.
A venit furtuna şi el căzu de îndată, căci nu avea decât
acea unică şi mică rădăcină.
I-am strâns toate crenguţele din vârf, aşa cum
strângi o fi inţă dragă pe care n-o vei mai vedea vreodată.
Apoi, aşezat pe trunchiul său, am notat această poveste,
ca s-o scriu pe o bucată de scoarţă albă pe care un
trecător se distrase s-o rupă.
(traducere Sorana Georgescu-Gorjan)
(din volumul Soranei Georgescu-Gorjan - AŞA
GRĂIT-A BRÂNCUŞI, afl at în curs de apariţie)