2 MB - Webs

Legătura dintre om şi natură
Într-o epocă în care ne răsfăţăm în cel mai mare confort posibil se întâmplă
rar să fim obligaţi să dormim într-o cameră cu o temperatură sub zero grade.
Datorită acestui lucru pierdem ocazia de a vedea pe „viu" spectacolul cristalizării
aburului sub forma florilor de gheaţă de pe geamuri. Fascinaţiei produse de
această privelişte îi urmează eventual uimirea. Desenele formate pe geam trebuie
să—şi aibă originea undeva. Formarea cristalelor din picăturile de apă se
desfăşoară după un anumit principiu, acelaşi care conferă formă florilor şi
plantelor. Se creează astfel impresia că ar fi vorba de mâna aceluiaşi artist.
Cine a văzut filmul lui Bert Handstra Asemenea animalelor îşi va aminti cu
câtă fineţe poate înfăţişa natura analogia dintre comportamentul uman şi cel
animal. Cum ar putea fi oare altfel? Toate fiinţele au în ele o scânteie divină pe
care o manifestă la diferite nivele. în toate aceste creaţii acţionează aceleaşi forţe
cosmice. Chiar şi plantele, animalele şi mineralele se împart în diferite categorii în
funcţie de puterile cosmice care acţionează în ele. Omul însuşi ştia pe vremuri că
fiecare dintre organele sale a fost alcătuit în lumea eterică de anumite forţe
cosmice.
De aceea pentru fiecare organ există o plantă sau un mineral care îi sprijină
funcţiunea. Este de la sine înţeles că nici aici nu este vorba de o coincidenţă, ci
de un rezultat firesc al întregii evoluţii a cosmosului. M-a fascinat o carte a lui
Rudolf Steiner în care se descrie momentul apariţiei omului şi, legat de asta,
dezvoltarea Pământului, planeta noastră fiind expresia evoluţiei omului şi,
totodată, locul potrivit pentru desfăşurarea ei. Autorul afirmă că fiinţa pe care noi
o numim astăzi om a apărut la început din haos; apoi s-a comprimat treptat întro
masă modelabilă care finalmente s-a cristalizat într-o entitate unică, înzestrată
cu conştiinţă de sine. Acest proces evolutiv se desfăşoară în continuare, întrerupt
uneori de faze mari de stagnare. în timpul acestor faze de stagnare totul se
descompune şi reintră în haos, după care se concentrează din nou spre a reintra
în procesul evolutiv. In timpul acestei evoluţii există anumite entităţi care rămân
pe loc, la un anumit nivel, prevăzut pentru ele, stopându-şi astfel evoluţia.
Cea mai evoluată entitate este omul, după care urmează animalele, plantele,
mineralele, toate cu particularităţile şi variantele lor tipice. în momentul intrării
procesului de evoluţie în ultima sa fază au fost deja parcurse trei mari perioade
de cristalizare a materiei. Acestora li se alătură cea de-a patra perioadă în care se
atinge punctul de maximă adâncime a dezvoltării. Urmează apoi încă trei
perioade de timp în care materia se spiritualizează în entităţi subtile. Fiecare din
aceste perioade este împărţită la rându-i în alte şapte perioade mai mici.
În momentul de faţă omenirea se află în cea de-a patra perioadă, iar în cadrul
ei, în cea de-a patra perioadă mai scurtă, ceea ce înseamnă că ne aflăm în
punctul cel mai adânc al materializării. Aceste observaţii sunt de reţinut deoarece
le vom regăsi confirmate de anumite teorii privind piramida lui Keops.
Într-un capitol anterior am afirmat că omul are conştiinţa eului propriu. Este
oare valabil acest lucru şi pentru animale?
Animalele şi insectele nu au în realitate conştiinţă de sine. Au mai de grabă o
conştiinţă colectivă sau, altfel spus, spirit de grup. Acesta din urmă se găseşte şi
în societatea oamenilor. Utilizăm spre exemplu cuvântul „spirit" destul de des.
Atunci când luăm parte la o adunare spunem câteodată: „Aici domneşte un spirit
17