2 MB - Webs

Omul şi cosmosul
Fenomenul cel mai ciudat şi totodată cel mai funest care a avut loc în evoluţia
omenirii este, după părerea mea, pierderea legăturii dintre Pământ şi celelalte
planete. înconjurătoare. Poate este un fel de tribut pe care a trebuit să-l plătim
pentru dezvoltarea capacităţilor noastre intelectuale.
Dezvoltarea intelectului nostru s-a făcut în detrimentul percepţiilor intuitive.
Cognitivul a căpătat o importanţă crescândă şi, datorită acestui fapt,
stăpânim materia. Intuiţia noastră a ajuns în prezent atât de scăzută încât până
şi o vacă ce paşte ne este, la acest capitol, superioară. Vaca etichetată în mod
nechibzuit de noi ca fiind proastă, ştie instinctiv, cu o certitudine indubitabilă,
care ierburi anume îi sunt prielnice. Iar când vaca nu reuşeşte să găsească pe
pajişte ierburile necesare, nimicite de omul raţional care le socoate simple
buruieni, bietul animal îşi riscă viaţa, vârându-şi gâtul printre şirurile de sârmă
ghimpată, spre a ajunge, dincolo de marginea poienii în care se află, la mult
căutata iarbă. Mai este oare omul în stare să găsească, asemenea vacii, iarba
potrivită? Şi mai rău: ştie el oare că există buruieni cu proprietăţi tămăduitoare?
Dacă îşi mai aminteşte încă, atunci trebuie să caute o carte cu fotografia şi
descrierea plantei, şi să ajungă, pe cale raţională dar foarte ocolită, la acelaşi
rezultat ca vaca. Ne putem pune întrebarea dacă nu cumva trebuie să ne
întoarcem la nivelul vacii pentru a regăsi legătura cu cosmosul? Răspunsul este
clar: fiecare formă de existenţă trebuie să parcurgă dezvoltarea care îi este
hărăzită şi fiecare este obligată să-şi desăvârşească evoluţia.
În evoluţia umană a fost necesară dezvoltarea intelectului pentru că numai în
acest fel putea să apară conştiinţa eului. Astfel, omul a fost pus în situaţia de a
pătrunde pe deplin în materie, ceea ce în ultimă instanţă era chiar menirea sa.
Potrivit unor anumite teorii, printre care se numără şi cele ale lui Rudolf
Steiner, întemeietorul gândirii antropozofice, omul provine din spirit. Pentru
continuarea evoluţiei sale omul a trebuit să coboare la stadiul de pulbere, să
accepte limitele acesteia, pentru ca apoi, luptând împotriva materiei, să se poată
ridica la un nivel spiritual superior.
Bineînţeles că este vorba de o evoluţie care se întinde pe o perioadă de
miliarde de ani.
Pe scara acestei uriaşe evoluţii, am ajuns în prezent în punctul cel mai de jos
al materiei.
Dacă dezvoltarea noastră în această direcţie este în mod vizibil atât de
necesară, de ce am numit-o eu „funestă" la începutul acestui capitol?
Se pare că nu omul stăpâneşte materia, ci materia pe om. Pentru că omul
conştientizează doar lumea materială înconjurătoare, el ajunge să o considere
unica existentă şi, consecutiv, şi cea mai importantă. Datorită acestei împrejurări
lăcomia lui a crescut şi el a încercat din ce în ce mai mult să organizeze lumea
după regulile propriei sale minţi şi după bunul său plac.
Vrând să posede cât mai multă materie, el se va considera ca om cu atât mai
valoros cu cât proprietatea acumulată va fi mai mare. Tot mai mulţi oameni ajung
să împărtăşească această convingere, ceea ce duce inevitabil la tot felul de
conflicte. Din acest motiv a fost necesară emiterea de legi în vederea reinstaurării
ordinii. Pentru garantarea respectării lor s-au creat alte instituţii şi tot aşa mai
7