Lohanul nr. 20, decembrie 2011 - New Page 1

Cerbul
Ca un cerb pe care laţul l-a răpit din codrii săi,
Sihăstria minţii mele mă îngroapă-n negre văi,
Așternându-mi trupul tânăr printre demoni albi și goi,
Stingându-mi pe veci lumina din, albaștri, ochii tăi.
Moartea e o nălucire, cum iubirea însăși este...
Stingându-mi pe veci lumina din, albaștri, ochii tăi,
Așternându-mi trupul tânăr printre demoni albi și goi,
Sihăstria minţii mele mă îngroapă-n negre văi,
Ca un cerb pe care laţul l-a răpit din codrii săi.
Basarabiei
De vorbe răpuși,
La poalele serii,
În locul durerii-
Ne-așteaptă Brâncuși
La masa tăcerii.
Anonim
Cu trenciul vechi și ponosit
Adese trec pe lângă tine,
Tu nu mă vezi
Și e cumplit,
Căci mor în mine.
În astă lume friguroasă
Nu mai e nimeni. Decât noi !
Si-a mea iubire
Languroasă-
Dă înapoi.
Sunt doar cu tine, de decenii,
Deși nici numele nu-ţi știu,
În mintea mea
Suntem vecernii,
În schit pustiu.
Porumbelul
Zările pășeau timide peste-a nopţii umbră rară,
Câmpurile-nrourate cătau mute blândul soare,
Vântul se-nteţi o clipă peste holda de secară
Unde, singur, porumbelul își dă ultima suflare.
Paiele foșnesc a bocet, îngrozită piere luna,
Buruienile din preajmă plâng pe note de vioară
Iar pământul se desface, primitor ca totdeauna
Și în cimitir transformă întreg lanul de secară.
Alicit de braconierii ce-și reglează-n păsări tirul,
Purtătorul de mesaje și-a găsit un crud sfârșit
Și prin moartea sa, iubirea, înzecit plătește birul
Căci biletul din inelu-i nicicând nu va fi citit.
Nările-i sunt încă sobre, ochii cată către cer,
Literatura
Nicuşor Darabană - Huşi
Ghearele sunt încordate, trupul ţeapăn, gâtul flasc...
În această nemișcare, încărcată de mister,
L-a împodobit natura cu o robă de damasc.
De acum a lui aripe nu vor mai mângâia norii,
Nu vor mai săruta tainic aerul la înălţimi
Iară fetei ce-l așteaptă, timpul va toci fiorii;
Sfâșiat și dorul moare de-a tăcerii ascuţimi.
Nimeni nu-i va ști povestea, ţărna tace, norii tac,
Ucigașii cu alice au uitat de el de-o vară,
Cei doi tineri, de iubire, nu se caută și zac
Doară pâinea-i știe taina, pâinea neagră de secară...
Revenire
Prof. Neculai Olariu – Răducăneni, jud. Iaşi
Scrâşniri de pentru zi îmi semăn în imagini
Şi-n oarba licărire a lămpii fumegând
Privesc în întuneric, ce-n scârţâiri asemeni
Prelund se vaită neaua, sub pasul ei, plângând.
Ea, cu mişcări domoale, deschide uşa larg
Şi-n lăcrimări încete pe rumenii obraji
Aşteaptă în tăcere, aşteaptă lângă prag
Să-mi redeştept în suflet trecutele mreji.
Sclipiri diamantine din ochii ei pornesc
Şi parcă mă-nfioară acum în întuneric
Când în clipiri blazate şoptind îmi tăinuiesc
Dureri înăbuşite, închise-n piept ermetic.
Mi-aştern pe pânza albă covorul de-amintire
Ce-acuma-i veştezită de jocul ei bizar
Şi-aş vrea din licărire,-n pocal de fericire
Să-mi iau lavanda-i moale, dar totu-i în zădar.
Cu vocea-i tremurândă îmi spune-n plânset lin:
„Te-am căutat prin codru, prin lume, prin poteci
Şi inima-mi nebună m-a îndemnat să vin
În vechi şoptiri duioase s-alungi fiorii reci.
Să-mi dai o sărutare pe buzele-mi uitate
Şi să-ţi mângâi obrajii cu-o dulce alinare
Chemându-te în taină sub crengile uscate
Prin care luna-şi cerne a umbrelor uitare.
Tăcerea ta m-alungă, mă cheamă în tristeţe
Chiar dacă-al verii zâmbet e-n razele-i fierbinţi.
Alungă-ţi putregaiuri ce-n fiecare zi
Ţi-ndepărtează-n beznă a tale-ngăduinţi !
Mă faci să cred că totul e doar vorbă goală
Ce-a alungat din minte-mi frumoase amintiri
Şi, sputnic stând o vară zăcând parcă de-o boală,
Am ascultat injurii şi multe clevetiri.
Cu chipul tău angelic, iubită diafană,
Curmează-mi întristarea şi pragu-1 treci uşor
Să reînviem iubirea să crape lumea-ntreagă,
Să crească fericirea în văzul tuturor !
11.08.1968
p. 102 Lohanul nr. 20, decembrie 2011