Lohanul nr. 20, decembrie 2011 - New Page 1

de învăţare; e nevoie de eforturi şi încurajări repetate pentru a-i
convinge că se aşteaptă altceva de la ei.
II . ACTIVITATEA CADRULUI DIDACTIC
a) Activitatea cadrului didactic în învăţământul tradiţional
AVANTAJE: Asigură însuşirea temeinică şi sistematică a cunoştinţelor
predate
LIMITE: predă, expune, ţine prelegeri; explică şi demonstrează;
limitează foarte mult activitatea elevilor (expunerea nu trebuie să
depăşească cel mult 30% în cadrul unei ore); lasă puţin timp de
iniţiativă elevilor, manifestat de regulă prin întrebări generatoare de
explicaţii; elevii se află într-un raport de dependenţă faţă de învăţător.
impune puncte de vedere proprii; se consideră singurul ,,expert’’într-o
problemă. Deţine adevărul (absolut); ştie ce este adevărat sau fals,
corect sau incorect, ceea ce trebuie să înveţe elevul (ceea ce este ,,bun’’
pentru el).
b) Abilităţile cadrului didactic care promovează predarea – învăţarea
prin cooperare în învăţământul modern: organizează şi dirijează
învăţarea, o orchestrează şi o regizează; facilitează şi moderează
activitatea de învăţare; ajută elevii să înţeleagă lucrurile şi să şi le
explice; responsabilizează elevii în vederea funcţionării optime a
grupului; formează, la elevi, unele abilităţi sociale care favorizează
interacţiunea şi cooperarea în realizarea învăţării; acceptă şi stimulează
exprimarea unor puncte de vedere diferite într-o problemă; este
partener în învăţare.
III. ACTIVITATEA ELEVULUI
Rolul elevului în învăţământul tradiţional: ascultă expunerea,
prelegerea, explicaţia; încearcă să reţină şi să reproducă ideile auzite;
acceptă ideile altora, în special ale cadrului didactic; se manifestă
individualist; acceptă informaţia dată. slabă participare, neimplicare,
lipsă de iniţiativă, conformism, supunere, dirijism în gândire şi acţiune.
Rolul elevului în învăţământul modern: exprimă puncte de vedere
proprii referitoare la o problemă; realizează schimb de idei cu ceilalţi;
argumentează; (îşi )pune întrebări cu scopul de a înţelege lucrurile, de a
realiza sensul unor idei; cooperează în rezolvarea sarcinilor şi
problemelor de lucru (de învăţare), iniţiativă ,spirit întreprinzător,
cutezanţă, asumarea riscurilor ,participare şi implicare personală,
gândire liberă, creativă ,critică.
IV. EVALUAREA
Evaluarea trebuie să vizeze atât atingerea obiectivelor academice, cât şi
a celor referitoare la competenţele sociale şi de lucru în grup.
Modalităţi de evaluare intr-un învăţământ tradiţional: măsurarea şi
aprecierea cunoştinţelor (ce ştie elevul); accent pe aspectul cantitativ
(cât de multă informaţie deţine elevul).
Modalităţi de evaluare într-un învăţământ modern: măsurarea şi
aprecierea capacităţilor(ce ştie şi ce poate să facă elevul); accent pe
elementele de ordin calitativ (sentimente, atitudini etc.).
Pedagogie
Stimularea creativităţii prin activităţi
matematice
Înv. Manuela Prodea - Huşi
La matematică, orice raţionament, orice rezolvare de probleme
constituie în acelaşi timp şi o manifestare a creativităţii gândirii.
n scopul cultivării gândirii şi imaginaţiei elevilor în activităţile
matematice am folosit procedee variate printre care:
- completarea unor enunţuri lacunare, a unor date care lipsesc din
problemă;
- completarea întrebării problemei sau modificarea acesteia;
- complicarea problemei prin introducerea de noi date;
- rezolvarea unor probleme prin două sau mai multe procedee;
- alegerea celei mai simple şi mai economicoase căi de rezolvare;
- transformarea problemelor compuse în exerciţii, încât ordinea
operaţiilor să fie în succesiunea judecăţilor şi a relaţiilor
corespunzătoare conţinutului problemei
„Rezolvarea şi compunerea problemelor contribuie la
îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor. Prin conţinutul problemelor, elevii
pot afla lucruri pe care nu le întâlnesc la celelalte obiecte de
învăţământ, dar care contribuie la lărgirea orizontului de cunoştinţe,
învăţătorul, în timpul rezolvării problemelor trebuie să solicite diferite
modalităţi de rezolvare, care să ducă la formarea spiritului inventiv şi
creator, la capacitatea de a aplica cunoştinţele însuşite anterior, de a
opta pentru cea mai simplă, directă şi economică cale de rezolvare‖.
În clasa întâi, în perioada însuşirii cifrelor am încercat să o
fac această activitate cât mai atractivă. La fel ca şi la limba română,
unde fiecare literă ―prindea viaţă‖ şi la matematică, folosindu-şi
imaginaţia, elevii au însufleţit cifrele, dându-le multiple înfăţişări. Deşi
unii dintre ei cunoşteau deja cifrele, prin această activitate au fost
plăcut surprinşi să descopere un alt chip al lor, cu totul inedit, banalele
cifre devenind astfel nişte ―cifre hazlii‖.
Astfel am reuşit ca atât cifrele cât şi literele să devină bunele
lor prietene, prietene de nedespărţit care i-au ajutat şi îi vor ajuta în
actul citit-scris-socotitului.
Antrenarea şcolarilor mici în rezolvarea unei game cât mai
largi de probleme simple, contribuie la înarmarea acestora cu evidente
deschideri spre zona creativităţii. În acest sens, am antrenat elevii în
rezolvarea unor probleme simple, dar formulate nu într-un mod clasic,
ci creativ.
Exemple:
1.Câte cărţi a avut Alin de la bibliotecă dacă, după ce a înapoiat două cărţi, i-a
mai rămas de restituit o carte?
2. Câte creioane mai are Bogdan, dacă acestea, împreună cu cele două pierdute,
au fost 6 creioane?
3. Fiecare copil primeşte câte două mere când mama le dă, în mod egal, cele 8
mere pe care le are. Câţi copii are mama?
Într-o altă etapă, pe linia cultivării creativităţii, am pus elevii în situaţia de a
rezolva probleme cu o aparent contradictorie folosire a terminologiei
matematice.
Exemple:
1. La colţul jucăriilor se află două mingi. Câte maşinuţe sunt, dacă în total sunt
9 mingi şi maşinuţe.
p. 82 Lohanul nr. 20, decembrie 2011
I