Lohanul nr. 20, decembrie 2011 - New Page 1

Istorie
au însoţit pe Preşedintele Ion Iliescu şi cu prilejul Forumului oamenilor
de afaceri desfşurat la Moscova.
Aşadar, ne exprimăm convingerea că tratatul va exprima şi un salt în
ceea ce priveşte relaţiile pe linie economică, inclusiv între judeţele din
România şi regiunile Federaţiei Ruse, care dispun de o largă autonomie
economică.
Îmi exprim încrederea că România va fi în măsură să fructifice aceste
noi oportunităţi, iar P.S.D.-ul este decis să fructifice aceste posibilităţi.
În încheiere, doresc să felicit echipa de negociatori care a finalizat
textul tratatului şi care ne-a pus la dispoziţie un document echilibrat pe
deplin acceptabil. Se ştie clar că, în mod tradiţional, europenii au
definit diplomaţia ca fiind ―arta de a echilibra cştigurile şi costurile‖.
Într-o negociere nu poţi aduce atingere intereselor naţionale, dar nici
nu poţi avea numai cştiguri, punându-l pe partener în situaţia de a fi
perdant. De aceea, Tratatul cu Rusia este încă o confirmare a spuselor
fostului secretar de stat american, Kissinger, precum că ―Diplomaţia
este arta de a concilia divergenţele‖.
Vă invit, aşadar, onoraţi colegi senatori, să votaţi în favoarea ratificării
tratatului.
Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar P.S.D.)
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Vă mulţumesc, domnule senator.
Îl invit la tribună pe reprezentantul Grupului parlamentar România
Mare, domnul senator Gheorghe Buzatu.
Aveţi cuvântul, domnule senator.
Domnul Gheorghe Buzatu:
Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
Doamnelor şi domnilor senatori,
Am ascultat cu deosebit interes ultima parte a expunerii domnului
ministru de externe, Excelenţa Sa domnul Mircea Geoană, şi, de
asemenea, intervenţia colegului nostru, senatorul Ghiorghi Prisăcaru.
Documentul care se supune atenţiei noastre astăzi este foarte interesant,
eu l-aş numi cardinal pentru definirea relaţiilor externe ale României.
Este oarecum surprinzător faptul – dar asta este ordinea pe care noi o
aprobăm la început de şedinţă -, că acest document este supus atenţiei
noastre, aşa, la un sfârşit de şedinţă, trebuind să mergem mai repede,
trebuind să fie aprobat astăzi sau data viitoare şi trebuind ca discuţiile
să fie, într-un fel, comprimate.
Cu toate acestea, având în vedere importanţa materiei, cred că acest
document merită mai multă înţelegere din partea noastră, merită o
dezbatere ceva mai largă şi nu cred că această jumătate de oră care ne-a
mai rămas este suficientă pentru studiul atent al acestui document.
O primă constatare. Am în faţă documentul primit la casetă. Deci, mai
mult decât scrie în ordinea de zi, este Legea pentru ratificarea
Tratatului de către Camera Deputaţilor şi Senatului. O primă surpriză
este următoarea (citez din text):
―Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1 – Se ratifică Tratatul privind relaţiile prieteneşti… şi Art. 2 –
Declaraţia comună a miniştrilor afacerilor externe.‖
Deşi în expunerea de motive se precizează un lucru cât se poate de clar,
că această declaraţie, din punct de vedere juridic, nu reprezintă o anexă
a tratatului… Atunci de ce este inclusă în acest proiect de lege? Pentru
că aici este şi eficienţa hotărâtoare, radicală, cardinală, a acestui proiect
de lege. De vreme ce Tratatul privind relaţiile prieteneşti conţine
prevederi – în articolele sale, 19 sau 20, câte sunt aici – care pot fi
întâlnite în orice documente de această natură, ei bine, această
Declaraţie comună, semnată tot la 4 iulie anul acesta la Moscova,
ridică importante probleme referitoare la trecut, la prezent şi la viitor.
Orice am spune noi, este greu de crezut că Federaţia Rusă, din
momentul în care s-a semnat tratatul, îşi va schimba politica. De 300 de
ani politica Rusiei a fost şi va rămâne aceeaşi. Ne gândim la ce va fi
Rusia democrată de mâine. Rămâne de văzut, dar marile puteri, aşa
cum a explicat foarte bine un cunoscut om politic britanic, ―nu au
sentimente, ci ele au numai interese‖. Şi mie îmi este foarte greu să
cred că din acest moment, din 4 iulie, dintr-o dată, Rusia îşi schimbă
politica faţă de România.
Eu cred că în vederea semnării tratatului la 4 iulie – şi a declaraţiei la
care m-am referit – în primul rând, era bine ca Rusia să fi dat dovadă
de nişte acte de bunăvoinţă faţă de România. Spre exemplu, mă
gândesc că Rusia a tratat cu atâta indiferenţă situaţia celor 3 camarazi
ai senatorului Ilaşcu, care au fost arestaţi încă în 1992 şi sunt deţinuţi
în… ―Republica‖ Transnistreană.
Cum este posibil? Fiindcă noi cunoaştem cuvântul decisiv pe care îl are
Rusia în a determina o atitudine clară a ―guvernului‖ de la Tiraspol în
problema respectivă.
Din alt punct de vedere, Rusia nu şi-a precizat atitudinea foarte clară în
ceea ce priveşte relaţiile cu Basarabia, Republica Moldova, cum i se
spune în mod oficial.
Ea este prezentă pretutindeni, acolo este implicată în toate acţiunile pe
care le desfşoară Chişinăul şi, totuşi, dacă vedeţi dumneavoastră, firele
– ceea ce s-a constatat şi în declaraţiile politice de astăzi – sunt toate
canalizate de guvernanţii actuali de la Chişinău spre Bucureşti.
România este vinovată de cutare situaţie, de cutare gest, acum şi de
fondurile culturale care/cum sunt orientate sau ar trebui orientate, pe
viitor, spre Chişinău şi aşa mai departe… Toate acestea în momentul
când ştim sigur că jocul, acolo, îl face Rusia.
Dar, aici, nici nu trebuie argumente prea multe, pentru că vorbesc
realităţile înseşi. Este vorba şi de realităţi istorice care sunt constatate
în zeci şi zeci de lucrări ştiinţifice. Nu mă refer la lucrările care aparţin
unor geografi şi istorici români, mă refer la cele care sunt datorate unor
reputaţi specialişti străini şi care încă includ acest spaţiu în spaţiul
rusesc.
Avem vreo declaraţie a Rusiei din care să rezulte, anume, că Moscova
se leapădă, – ăsta e termenul – totuşi, de statul moldovenesc, de
Republica Moldova? Nu avem.
Rusia este – mă rog, orice comparaţie şchioapătă – este prezentă, dar ea
nu se amestecă. Ştiţi dumneavoastră cum stă situaţia…
S-a obţinut ceva concret în această privinţă? Nu s-a obţinut nimic!
Ruşii sunt foarte atenţi în ceea ce priveşte circulaţia şi manevrarea
documentelor lor, pentru a explica politica lor faţă de România, în
ansamblu, şi faţă de Basarabia, în special.
Ca unul care am avut ocazia să studiez, imediat după ce s-au deschis
arhivele foste sovietice, în 1992,1993,1994, în arhivele de la Moscova
ale Ministerului de Externe, am fost printre primii cercetători străini
care intrau acolo, căci până atunci numai istoricii sovietici intrau. Ei
acum au devenit istorici ruşi. Ei bine, acele documente au un circuit
anume, şi, acolo unde este vorba de drepturile şi interesele româneşti,
ele sunt canalizate într-un fel… Dar nu asta prezintă interes acum, ci
prezintă interes că totdeauna, de-a lungul celor 300 de ani, de la Petru
cel Mare şi până astăzi, orice acţiune a Rusiei s-a făcut potrivit unor
directive cât se poate de clare, de concrete.
Au fost cărţulii, cărţi de culoare, să le spunem, pentru studiul
diplomaţilor ruşi şi sovietici în interiorul Centralei.
Un exemplu cred că este bine venit în această privinţă.
Politica URSS, politica Rusiei sovietice – URSS a apărut în 1924 – de
la 1917 până la 1940 s-a concretizat şi promovat după o broşură scrisă
pentru necesităţile Ministerului de Externe – pe atunci se chema
Comisariatul Poporului pentru Relaţiile Externe – scrisă de Cristian
Rakovski, un revoluţionar bulgar, care a stat în România, iar la 1917 a
plecat în Ucraina şi apoi la Moscova şi s-a numărat printre cei care au
decis soarta politicii externe sovietice în sud-estul Europei şi vizavi de
România, îndeosebi, până când el însuşi avea să fie arestat…
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Domnule profesor, vă rog să limitaţi expunerea.
Domnul Gheorghe Buzatu:
Da, bineînţeles, doar nu am timpul limitat de vreun regulament în
această privinţă…
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Văd că vă referiţi la Rusia sovietică şi la altele. Vă rog să limitaţi
expunerea.
Domnul Gheorghe Buzatu:
Dar nu trebuie să pornim de la origini? Vreţi să ajung la sfârşit dintr-o
dată? Vreţi, domnule… Vorbeam mai devreme, la declaraţii politice,
despre fostele regulamente.
Vreţi un simplu ―Da‖ sau ―Nu‖?
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Nu. Vrem punctul de vedere al grupului parlamentar.
Pe acesta îl ascultăm. Vă rog.
p. 25 Lohanul nr. 20, decembrie 2011