VIRGIL VĂTĂŞIANU ŞI ŞCOALA ROMÂNĂ DIN ... - Institutul de Istorie

364
Stelian Mândruţ 16
Realitatea prozaică, vieţii cotidiene, în intervalul în care V. Vătăşianu
activase la Roma, constase în euforia regăsirii unei relativ prospere bunestări
burgheze, caracteristică fazei terminale a crizei economice. Probabil că, direct sau
indirect, prin intermediul presei şi radioului, „secretarul permanent” asistase, în
calitate de martor pasiv, la coexistenţa unor planuri existenţiale, paralele ori
interferate, în care valul de prosperitate modestă şi limitată se mixa cu exprimări
vulgare de facil devotament, gesturi afişate ostentativ, cultură aproximată, lipsită
de sensibilitate, pe un fond comun, exacerbat naţionalist. Înfăţişarea măreţiei
autorizat „oficială” era recompusă dihotomic în pretenţioase faţade marţiale, care
marcau „vidul” intern ori în fanfaronada cuvintelor menite să adumbrească sărăcia
comuniunii sentimentale în dublu palier, individual şi colectiv. În acest context, de
exemplu, arhitectura vremii fusese negativ influenţată de stilul monumental şi
fastuos, prin edificiile ridicate în centrul istoric al Romei. Literatura şi arta erau
dominate, deopotrivă, de sentimentul de silă faţă de contraste şi vidul estetic,
manifest constatat.
Consecinţele crizei ştirbiseră prestigiul regimului politic fascist, care
angrenase paşnic Italia pe eşichierul politicii continentale, mai întâi prin seria de
acorduri şi proiecte comune, semnate cu vecinii, şi agresiv, prin războiul pornit, în
toamna anului 1935, împotriva Etiopiei şi soldat cu formarea Imperiului italian sub
diriguirea lui Mussolini. Acest gest imixtionist fusese prompt sancţionat
internaţional şi condusese la deteriorarea relaţiilor anglo-franco-italiene şi la
apropierea ideologică dintre Roma şi Berlin, pecetluită în anul 1936, având în
comun nevoia de prestigiu şi politica anexionistă de anvergură planetară, aplicată
iniţial în bătălia purtată împotriva Spaniei republicane. În interior, starea de fapt
contribuise la înrăutăţirea situaţiei generale a populaţiei, iar sentimentul de
exultanţă, infuzat pentru stimularea orgoliului naţional, avusese un pandant efectiv
în manifestările cultural-spirituale din artă, literatură, muzică, teatru etc. 24
La un deceniu şi jumătate de la înfiinţarea Şcolii Române din Roma şi în
conjunctura în care presiuni insistente de modificare a unor principii, incluse în
regulamentele de funcţionare, se manifestau în cazul unor instituţii similare din
capitala Italiei, chestiunea reorganizării preocupase şi conducerea Academiei
Române în dezbaterile din anii 1937 şi 1938. Opiniile vehiculate acum în memorii
redactate de foşti membri ai Şcolii se refereau precis la redefinirea ţelului iniţial al
instituţiei, relaţia de conlucrare cu alte aşezăminte de profil, probleme legate de
diriguirea propriu-zisă şi la reelaborarea unor trasee de studiu academic. Se avea în
vedere tocmai reuşita combinării interdisciplinare a cercetării arheologice şi
arhivistice în cicluri distincte, care să cuprindă candidaţi, recrutaţi după criterii noi,
pentru un ragaz de 3 ani, dintre licenţiaţii şi doctorii cei mai capabili ai facultăţilor
de profil din cadrul celor patru universităţi autohtone. Fără a se omite integrarea,
prin concurs, a absolvenţilor Şcolilor de Belle Arte şi Academiei de Arhitectură.
24 M. Gallo, op. cit., p. 324-347; G. Procacci, op. cit., p.457-465.