VIRGIL VĂTĂŞIANU ŞI ŞCOALA ROMÂNĂ DIN ... - Institutul de Istorie

380
Stelian Mândruţ 32
semnificative fiind în acest sens ecourile conferinţei rostită la Perugia despre
acelaşi inevitabil subiect al artei feudale româneşti, ca şi studiul elaborat cu privire
la „ Reliefurile bizantine de pe cristelniţa lui Leonhardus”, apărut în „Omagiul lui
Ioan Lupaş la împlinirea vârstei de 60 ani” (Bucureşti, 1943). Este cert faptul că,
dacă am încerca să înfăţişăm statistic evoluţia/involuţia apariţiilor sale publice
(conferinţe/prelegeri, articole/studii), curba ar apare vizibil descrescândă, în
comparaţie cu epoca premergătoare războiului (1938/2, 1939/1, 1943 şi 1945/1!).
Nu putem nega însă faptul că dificilele împrejurări existenţiale în plan general şi
particular, au influenţat decisiv atât validarea sa în palier concret ştiinţific (mai
puţin truda constantă la terminarea sintezei amintite), cât şi în cel cotidian, familial,
afectând relaţia cu mediul uman din Roma şi cu părinţii aflaţi la Sibiu.
Corespondenţa purtată în acest sens, mult diminuată cantitativ şi calitativ,
creionează sugestiv anumite elemente componente ale mentalului colectiv,
constrâns să supravieţuiască într-un interval temporal strict circumscris şi expus
major unor multiple agresiuni exterioare 45 .
Măsurile rigide adoptate acum de autorităţi în încercarea de a contra extinderea
influenţei autointitulatei „Republici de la Salo” şi invadarea nordului ţării de trupele
hitleriste, seria de bombardamente şi incendii afectând îndeosebi marginile Romei, în
conjunctura în care confruntările armate stagnau la sudul ei, au contribuit efectiv la
completa degringoladă social-economică şi politico-militară, odată cu disoluţia
armatei naţionale şi preluarea totală a Capitalei de către germani (septembrie 1943).
Marasmul existent se agrava după declaraţia de război din 13 octombrie 1943, când
administraţia militară din zona de nord riposta brutal faţă de ofensiva trupelor angloamericane,
ce avansau pentru a ajunge în vecinătatea Romei şi a începe bătălia pentru
eliberarea ei, fapt împlinit final numai în iulie 1944. Desigur că, în acest nefast
context belic, starea de spirit generală, mizeria, corupţia, deznădejdea populaţiei
urbane se înrăutăţeau gradat, datorită conflictului armat la care participau direct ori
indirect, aplanat totuşi de intervenţia diplomaţiei Vaticanului, ce facilitase retragerea
armatei de ocupaţie şi evitarea, astfel, a validării unor intenţii punitiv-distructive la
adresa capitalei Peninsulei şi locuitorilor ei.
Această stare de fapt făcea aproape imposibilă fiinţarea de sine stătătoare a
Şcolii, începând din debutul anului 1944, conducerea instituţiei fiind astfel obligată
a sonda termenii unei eventuale convenţii de protecţie juridică, morală şi materială
cu Sfântul Scaun, gest intermediat, cu asentimentul factorilor de resort de la
Bucureşti, de ministrul V. Grigorcea, şeful Legaţiei de pe lângă Curia Papală.
Semnatarii unui prim acord încheiat în şase puncte, prof. S. Lambrino şi prof.
Bartolomeo Nogara, directorul general al Monumentelor, Muzeelor şi Galeriei
Pontificale, au prevăzut şi notificat o soluţie aplicabilă în caz de forţă majoră,
respectiv ca, în absenţa forţată a directorului ori subdirectorului, tandemul compus
din prof. G. Lugli şi „secretarul” V. Vătăşianu, să poată succede automat la
45 Idem, dos. Roma, f.f.: Perugia, 10 mai 1945; AAR, 64 (1943-1945), Bucureşti, 1946, p. 108-
110: şedinţa din 7 iulie 1944, raport înfăţişat de S. Lambrino; D. Adameşteanu, op. cit., p. 17-19.