VIRGIL VĂTĂŞIANU ŞI ŞCOALA ROMÂNĂ DIN ... - Institutul de Istorie

33 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română din Roma* [III] 381
conducerea aşezământului, beneficiind de puteri depline, mai ales după intrarea
forţelor aliate în capitala ţării. Papa Pius al XII oferea acum o primă concretizare a
înţelegerii, prin soluţia unui grabnic ajutor financiar pe seama Şcolii (în valoare de
50 000 lire), mai ales în situaţia în care, datorită înrăutăţirii stării de fapt de la
Bucureşti, Ministerul Educaţiei Naţionale era incapabil de a onora, din luna aprilie
1944, subvenţiile reclamate de bugetul acesteia. Secretarul V. Vătăşianu fusese
astfel, oficial desemnat, să contabilizeze şi repartizeze suma nesperat obţinută din
partea Vaticanului. Desigur că, pentru momentul dat, impedimentele generate de
sistarea temporară a plăţii salariilor din cauza lipsei unei modalităţi facile de
expediere din România, au afectat în întregime personalul existent (S. Lambrino,
S. Pop, V. Vătăşianu, D. Adameşteanu), ca şi pe cei doi unici bursieri rămaşi (Ion
Guţia, filolog şi Iosif Iliu, pictor), întreaga activitate a instituţiei rămânând total
paralizată între anii 1944-1945 şi în continuare 46 .
Demersurile întreprinse insistent de conducerea Şcolii la administraţia
Sfântului Părinte şi la Legaţia acreditată neîntrerupt aici, se explicau şi prin faptul
că instituţia fusese lipsită vreme de câteva luni de sprijinul oficial al reprezentanţei
diplomatice oficiale de pe lângă Quirinal, obligată să se refugieze în iarna anului
1944 şi să revină temporar numai în primăvara celui următor. Activitatea ei în
spaţiu şi timp se corobora permanent cu evenimentele petrecute în ţară, impactul
gestului săvârşit la 23 august 1944 şi convenţia de armistiţiu de la Moscova,
influenţând decisiv existenţa şi manifestările ei concrete la faţa locului.
Rapoartele anuale înaintate de prof. S. Lambrino atât Academiei Române, cât
şi Ministerului Educaţiei Naţionale, dezvoltau succint crâmpeie importante ale
situaţiei resimţite de cei rămaşi la datorie în cadrul Şcolii. Mesajul oficial redactat
în 29 mai 1945, se referea, în principal, la truda constantă a celor doi bursieri
consemnaţi, ca şi la reuşitele personale ale membrilor din conducerea instituţiei,
între care figurau, un amplu studiu redactat de secretarul V. Vătăşianu („L’arte
bizantina in Romania. I ricami liturgici”), teza de doctorat a bibliotecarului
D. Adameşteanu, lucrarea „Gramatica limbii române”, elaborată de subdirectorul
S. Pop şi seria de conferinţe rostită de către directorul S. Lambrino, cu un mandat
prelungit la doi ani, la diferite societăţi cultural-ştiinţifice din capitala Italiei.
Suita de prelegeri interne nu a putut fi susţinută începând din iarna lui 1944-
1945, pentru că autorităţile italiene şi aliate au tergiversat intenţionat răspunsul
cuvenit acordat solicitării exprimată oficial de a obţine autorizaţia necesară.
Măsura apărea inteligibilă, totuşi, în contextul în care, după aprilie 1945, când se
desăvârşea eliberarea totală a nordului ţării de sub ocupaţia fascisto-hitleristă,
tentativele de reaşezare în areal social-economic şi politic pentru consolidarea
situaţiei interne, au fost afectate major de criză, sarabanda guvernelor de diverse
orientări, şomaj, nemulţumiri şi revendicări general populare etc.
46 AFVV, dos. Roma, f.f.: vezi adrese oficiale schimbate între S. Lambrino, B. Nogara şi
Mons. Montori: Roma, 3, 12 iunie şi 24, 26 septembrie 1944; Roma, 30 septembrie 1944, către
părinţi; Roma, 17 octombrie 1944, S. Lambrino către V. Vătăşianu vezi documentat şi în România-
Vatican…op. cit., p. 273, 277, 281, 285, 286, 287, 295-296.