VIRGIL VĂTĂŞIANU ŞI ŞCOALA ROMÂNĂ DIN ... - Institutul de Istorie

9 Virgil Vătăşianu şi Şcoala Română din Roma* [III] 357
cu seamă în concediile legale şi sub girul Comisiunii Monumentelor Istorice, Secţia
pentru Transilvania, cu privire la tipologia complexă a monumentelor de artă
religioasă medievală din aria istorico-geografică perieghezată.
Activitatea Şcolii Române de la Roma fusese impulsionată benefic, în aceşti
ani, de terminarea edificiului din Valle Giulia, conform planurilor arhitectului
P. Antonescu, care datorită celor două etaje, 12 camere, spaţiului pentru bibliotecă,
arhivei foto şi muzeului, favoriza un propice context spaţial, adeverit prin creşterea
numărului de membri (12 în 1932), prin constanţa apariţiei publicaţiilor de profil,
tematizarea acţiunilor specifice (conferinţe-excursii) pentru anii I (antichitate/monumente)
şi II (monumente medievale, Renaştere, modernism), prin organizarea
primei expoziţii a secţiei artistice (arhitectură, pictură, sculptură) şi a bogatului
program de diverse expuneri, precum cel avansat în lunile februarie-martie 1934, la
care au participat nume importante ale lumii ştiintifice italiene şi europene:
A. Boethius, L. Curtius, A. Maiuri, B. Nogara, R. Paribeni etc. Un factor însemnat
în schema de conducere efectivă a instituţiei îl reprezenta secretarul permanent,
G. Lugli, extrem de activ încă de la fondarea Şcolii (1922-1931), nevoit însă,
datorită onorării invitaţiei de a ocupa catedra de topografie romană la Universitatea
din Roma, să-şi restrângă prerogativele şi să deţină numai funcţia de consilier
ştiinţific (1931-1934), până la aflarea unui succesor pe măsură 13 .
Conform articolului 22 (cap. V) din „Regulamentul pentru aplicarea legii
care înfiinţează Şcolile Române de la Paris şi Roma”, atribuţiile secretarului
permanent, considerat „asistent” al directorului instituţiei (art. 5/cap. I), erau precis
conturate: numirea se făcea de Academia Română, la propunerea motivată a
conducătorului Şcolii, care avea în vizor personalităţi de notorietate ştiinţifică ori
artistică, manifestând preocupări într-un domeniu specific. Cele mai importante
îndatoriri erau următoarele: a) a îndruma şi verifica activitatea membrilor din secţia
arondată, cu responsabilitate asumată faţă de direcţiune pentru truda ştiinţifică şi
comportamentul etic al bursierilor; b) a se interesa de chestiunea mijloacelor
financiare şi munca intelectuală a membrilor Şcolii; c) a controla gestiunea
materială şi morală a instituţiei, în calitate de locţiitor al directorului; d) a rezolva
toate sarcinile prevăzute de statutele de funcţionare, sub directa oblăduire a
conducerii; e) a efectua informări sistematice pe seama Academiei Române, prin
intermediul direcţiunii, despre stadiul acţiunilor semestriale, date incluse ulterior în
publicaţiile Şcolii; f) a răspunde de îmbogăţirea fondului de bibliotecă şi de toate
colecţiile proprii instituţiei; g) misiunea îi revenea deocamdată pentru 3 ani, în
funcţie de aprecierea Academiei Române şi în urma raportului, motivat avansat, de
către direcţiune, care, la fiecare sfârşit de an şcolar, era îndreptăţită să facă
propuneri de sistare ori reînnoire a misiunii secretarului permanent; h) salarizarea
13 E. Panaitescu, Prefazione, în EDR, 5, 1932, p. VII-XI; Idem, Ibidem, 6, 1935, p. IX-XI;
AAR, 52 (1931-1932), Bucureşti, 1932, p. 107: şedinţa ordinară din 26 februarie 1932: raport D. Gusti
despre festivitatea inaugurării din ianuarie 1933; Idem, 53 (1932-1933), Bucureşti, 1944, p. 19:
şedinţa publică din 3 februarie 1933; G. Lăzărescu, op. cit., 1996, p. 38, 58, 63, 102-103, 132.