VIRGIL VĂTĂŞIANU ŞI ŞCOALA ROMÂNĂ DIN ... - Institutul de Istorie

372
Stelian Mândruţ 24
Articolul 12 se referea exclusiv la titularul secretariatului, desemnat dintre
foştii membri, cu rang ştiinţific de asistent universitar, trebuind să domicilieze
permanent în clădire. El era numit tot de Minister, în baza propunerii directorului,
care putea dispune, la nevoie, şi revocarea sa. Secretarul conducea întreaga
administraţie şi se preocupa de toate lucrările aferente. Salariul său era echivalent
cu cel al ataşatului de legaţie, odată cu suportarea speselor de călătorie. Alte
articole explicau atribuţiile consilierului ştiinţific (G. Lugli), desemnat de către
director dintre personalităţile reprezentative ale vieţii ştiinţifice italiene, cu menirea
să stabilească şi întreţină contactele academice necesare; ale bibliotecarului, ales
tot dintre foştii membrii ai Şcolii, având o retribuţie egală cu cea a cancelarului de
legaţiei; precum şi drepturile şi datoriile membrilor selectaţi dintre cei mai distinşi
licenţiaţi şi doctori ai celor patru Facultăţi de Litere şi Filosofie, dar şi dintre
diplomaţii Academiei de Arhitectură şi Şcolilor de Belle-Arte, de ministrul de
resort, în urma recomandării motivate a Consiliilor profesorale, pe un an, cu drept
de prelungire; la fel, despre „membrii-ospitanţi” şi „oaspeţii de onoare”, acceptaţi
în ideea continuării perfecţionării de specialitate în cadrul preocupărilor de
cercetare ale instituţiei găzduitoare (timp de3 luni) 36 .
Atât în intervalul în care răspundea de existenţa şi acţiunea Şcolii Române
datorită absenţei de la post a celor doi directori, unul revocat, D. Găzdaru, iar
celălalt, S. Lambrino, recent delegat, cât mai ales pe durata temporală scursă de la
intrarea în vigoare a legii publicată oficial în mai 1941, „secretarul permanent”
V. Vătăşianu, denumit astfel în conformitate cu vechea titulatură deţinută,
reprezenta un caz unic în analele instituţiei, de girant, cu responsabilitate
provizoriu asumată, dar fără nici un fel de autorizare din punct de vedere oficial şi
material. Confruntat mereu cu multiple cerinţe reclamate de efortul de organizare a
activităţii Şcolii şi de problematica tehnico-administrativă-ştiinţifică incumbată,
V. Vătăşianu suporta cotidian nesiguranţa aplicării noii legislaţii şi avalanşa de
incertitudini în plan conceptual-metodologic cu privire la demersurile de cercetare
ale membrilor bursieri. El denota acum, atât în corespondenţa de lucru schimbată
cu factorii de resort de la Bucureşti, cât şi în cea purtată cu membrii familiei sale,
preocupări intensificate faţă de soarta prezentă şi viitoare a aşezământului cultural
din capitala Italiei. Subiectele major abordate în epistolarul emis se racordau
desigur posibilităţilor existenţiale şi de zilnică supravieţuire, în condiţiile
obiective/subiective generate de rocada legislativă, de reaşezarea şi sporirea
personalului de conducere al Şcolii. În strădania de a se asigura relativa stabilitate
în diriguirea destinelor instituţiei, emitentul spera în faptul că posibila revenirea a
fostului director, profesorul E. Panaitescu, putea conduce automat la reconfirmarea
poziţiei sale de „locţiitor”, chiar dacă anunţata venire a desemnatului „subdirector”,
36 AAR, 61 (1940-1941), Bucureşti, 1942, p. 126-127: şedinţa din 16 mai 1941; Idem, p. 197:
şedinţa din 27 mai 1941 vezi şi în MO, nr. 115, 17 mai 1941, p. 2654-2655.