Bucovina_lit._ian-feb - Liviu Ioan Stoiciu

epica magna
Şi să fie iubite. „ A la votre, a la votre!” Nu e mult,
dar nici puţin. Așa obişnuiau să își spună î n birou, la
aniversări și onomastici. În două minute era iar
afară, în drum spre magazin. „Cum de am uitat să
iau portocale...” Cu gîndul la banane și Cointreau a
trecut pe lîngă
un şantier. „Ce faci, păpuşă”, i s-a
strigat de sus, de pe o platformă.
Cîţiva negri se
rînjeau la ea. E plin acum cu ăştia din Mali şi
Somalia, atîtea porcării şi cu ei. Care e capitala
Somaliei A uitat. Se juca mereu Roger cu ea, de
unde să ştie ea bine toate capitalele coloniilor
franceze. Dar sunt şi cîte unii de treabă. A tresărit,
dar nu a ridicat privirea. Îi displăcea să fie strigată
pe stradă de bărbaţi, deşi în sinea ei se bucura puţin.
Femei şi femei, cui nu-i place să fie admirată Mai
tîrziu s-ar putea să fie prea bătrînă,
oh, nu, prea
grasă, oh nu, sau prea urît ă, oh nu, în nici un caz, şi
să nu o mai bage nimeni în seamă. Aşa că o mică
„atenţie” din partea băieţilor îţi dovedeşte că
prezini
încă interes. Încă, ce cuvînt ciudat. Nu
spune nimic, şi totuşi.
E tînără. Fără încă. Este. A trecut grăbită mai
departe, făcîndu-se că nu aude. Cinci ore din viaţa
unui om.Viaţa unui om.
La Ed nu prea era multă lume. Ce bine, măcar aici nu
se înghesuie babele de dimineaţă, sunt peste tot în
Albania. Oare de ce i s-a pus pata pe femeile astea
bătrîne A ales portocalele şi cîteva banane şi s-a
îndreptat către raftul cu băuturi. Lichior de
portocale, asta ar merge, e cel mai bun! „Portofino”,
dulce-acrişor, răcoritor, dar tare! Se bea în pahare
mici, şi produc efecte mari imediat. Surâde. După
două-trei sorbituri simţi cum viaţa ţi se pare dintr-o
dată muuuult, mult mai amuzantă! Nu prea s-a
îmbătat la viaţa ei, dar nici nu-i displace să mai tragă
cîte un pahar. Mai ales dacă are o companie unde se
simte bine. Prieteni Oh, da, are destui. Ba chiar
Regis, colegul lui Roger, î i face o curte discretă. Nici
lui Raymond nu-i diplace compania ei. Simte
imediat şi ea cînd este admirată. Totul se simte,
dincolo de cuvinte. Roger nu se supără, un flirt
nevinovat, ce să fie. În Franţa bărbaţii nu sunt aşa
geloşi ca în Albania. Nici Roger nu e un bărbat
gelos, dar ea a făcut scandal cînd l-a
mirosit că s-a
încurcat cu Kim, o coreeancă, tînără şi frumoasă,
nimic de zis. A trecut, dar n-a uitat, Roger i-a
mărturisit că nu mai e nimic între ei. De altfel Kim a
plecat la Londra. Asta e bine. Sentimentele nu se
şterg precum o pată de pe mocheta de la intrare.
Acum a pus gresie. E casa lui Roger, ea are doar o
pisică şi un geamantan cu haine. Cîteva cărţi. Tot
40
vrea să scape de o pată de lîngă cuier, dar mereu uită
să cumpere nu ştiu ce substanţă. O lume de
detergenţi. Şi de oameni. Nici nu ştii ce să alegi. Tot
Roger o să facă şi treaba asta, ea e mai leneşă şi cam
împrăştiată. Nu era aşa cînd a venit din Albania. Au
alte motive să se certe, dar nu ăsta. O să ducă o sticlă
de lichior la colege. Sunt mai multe femei la ea în
colectiv decît bărbaţi. „E cam scump...”, îşi zice ea,
nu-i place să arunce banii aiurea. Sau aşa crede ea,
surîde, de parcă nu ar şti cum face praf repede cîteva
sute de euro. „Ce mai au pe aici”, îşi spuse,
cercetând rafturile de jos în sus. Oja pe unghii s-a
prins bine, are degete frumoase. Mîna e mică. Cînd
îi face Regis un compliment, Roger rîde de nu mai
poate. A găsit ceva. Lichior de cafea. Bun. Şi e mai
amărui, te mai trezeşte din indiferenţă. Televizor ul
şi telefoanele astea mobile ne-au făcut nişte roboţi.
Nu prea stai să te gândeşti ce şi cum, ai ceva de făcut
şi gata. Casieriţa cam greţoasă. Probabil
franţuzoaică sadea, astea fac pe nebunele, fetele
venite din alte părţi stau cu inima mică să nu fie date
afară. Or fi francezii generoşi şi ospitalieri, dar şi
cînd e să fie greţoşi, ehe, e de ajuns să te uiţi la mutra
lui Sarkozy. Cum de îl suportă o femeie precum
Carla Bruni, poate nici bunul Dumnezeu nu ştie. Şi
ce frumoasă era cînd au fost la Roma, la Papa. Carla
Bruni cu Sfintul Părinte, parcă erau o pereche mai
potrivită decât cu Monsieur Le President. Toţi fac în
pantaloni cînd aud de funcţii şi se gudură pe lîngă
şefi. La fel era şi pe vremea lui Enver Hodja, care