Bucovina_lit._ian-feb - Liviu Ioan Stoiciu

invitatul revistei
despre nimic”. Ce o apropie şi ce o desparte de cartea
despre care am amintit mai înainte
C.A. – O desparte în primul rând tonul, mai meditativ,
mai învăluitor. Viziunile se încheagă pe calea mai
ocolită a confesiunii şi a transcrierii directe a peisajului
cotidian. Este şi un jurnal de călătorie al aceluiaşi actant
singuratic însă, de pildă, singurătatea oglindită în apele
Vâltavei este mai luminoasă, mai fără ranchiună, dacă
se poate spune aşa. E o singurătate împăcată, este o carte
a sufletului liniştit care contemplă norii plutitori ai
nefiinţei apropiindu-se. Invenţii stranii ca Zilele
lipsă/zilele în plus, Casa adoptată la Praga, Nimicul care
nu are legătură cu oamenii, Autobuzul cu oameni şi
versuri care face tăcere pe străzile oraşului dau o
consistenţă real/ireală textelor. Este un volum aerat,
epurat, într-un fel o limită a spunerii. Reproduc spre
exemplificare unul din puţinele texte transcrise în
versuri :
ce poate fi o viaţa
câţiva prieteni câţiva copaci
un nor de buzunar
o ploaie particulară
în perimetrul căreia vei fi îngropat cândva
fără să ştie nimeni
A. O. V. - Ştiu că aţi susţinut câteva recitaluri de t
poezie pe parcursul anului
2010. Cum mai este astăzi
receptată poezia Are ea
audienţa scontată
C. A. - Cred că vă referiţi
la lansarea volumului
c o m e n t a t m a i s u s .
Într-adevăr, atunci, după
prezentările critice făcute de
Barbu Cioculescu şi Tudorel
Urian, împreună cu actriţa
Silvia Codreanu am susţinut
un scurt recital foarte bine
primit de asistenţă. Nota
bene: majoritatea erau
scriitori şi prieteni de-ai mei,
deci oameni avizaţi care
veniseră la punct fix. La ora Cu prietenul poet Carl Norac la Olivet (lângă Orléans), după
de faţă în Bucureşti sunt
ce şi-au schimbat pălăriile.
atâtea manifestări artistice
care se suprapun, încât cei circa 25-30 de spectatori ai odaia unui intrus
mei de atunci au constituit un record în domeniu. La C. A. –
lansarea de acum câteva zile a cărţii mele de proze scurte
Întâmplări imaginare pe străzile Bucureştiului
(vol. 1,
litereleA-L), în rotonda Muzeului Naţional al Literaturii
Române nu se puteau număra mai mult de 15-18 siluete.
Da, dar eram „bruiat” de lansarea la USR a ultimului lăsată moştenire, stau. Este
număr al revistei MEMORIA, revenită cu greu la di
lumină după nemiloasa cenzurare economică a
Ministerului Culturii. Şi probabil şi de o altă manifestare
la Institutul Cultural Român. Şi poate de alta şi altele la
Muzeul Ţăranului Român, Club A, etc. E firesc să fie
aşa. Îngrijorător e doar scăderea apetitului pentru
literatură, lipsa de bani de achiziţie a bibliotecilor, lipsa
informaţiilor elementare despre apariţii, edituri... – se
pare năravuri balcanice şi fatalism.
A.O. V. - Ce înseamnă să fii, în anul de graţie 2010,
Intrus
C. A. – Nu mare lucru, ba chiar un fleac: mă număr
printre cei ciuruiţi! Dar balanţa dinlăuntru-mi e liniştită,
ea e intactă şi-mi asigură starea necesară să pot crea. Nu
altfel am creat în timpul comunismului. Acum, evident,
nu mai e comunism, dar prost e că nu se ştie ce naiba a
fost pus în loc. Mi-e teamă să gândesc că haosul şi sora
lui, dictatura.
A. O. V. - Vorbeaţi la un moment dat că veţi
încerca să luaţi legătura cu autorul unui alt
L'Intrus, al filosofului francez Jean-Luc Nancy. A
existat, până la urmă, o astfel de întâlnire Cum a
decurs aceasta, în cazul în care s-a produs S-a
concretizat în vreun fel
C. A. – Din păcate a rămas doar o aspiraţie. N-am
în reprins nimic spre a-l întâlni pe venerabilul filosof.
De altfel, mi s-a spus că e
foarte în vârstă şi evită
întâlnirile. Am nimerit se
pare la fel de târziu ca şi cu
Beckett... Nu le poţi avea
pe toate. Două scrisori de
la Cioran şi o fulgerătoare
întâlnire de 3 minute doar
cu mine, apoi încă vreo 5
m i n u t e ş i c u a l ţ i
admiratori, într-un spaţiu
public, într-o pauză a
conferinţei sale despre
Benjamin Fondane, Paul
Celan şi alţi intelectuali
evrei de origine română pe
c a r e - i c u n o s c u s e ,
mi-ajung.
A.O. V. - Cum arată
Aţi vrea să ne-o descrieţi
E poate mai interesant să pomenesc obiectele
din odaia mea şi, prin extensie, din arealul în care mă
învârt, care au intrat în „ bagajul” intrusului din poemele
mele, indiferent de volume. Voi începe cu oglinda
rotundă moştenită de la unchii mei – în a căror casă,
oglinda de circa un metru în
ametru, a toaletei mătuşii mele, care, fiind pusă oblic
într-un colţ, reflectă ciudat tot ce se petrece în cele două
3