Bucovina_lit._ian-feb - Liviu Ioan Stoiciu

liber pe contrasens
Viaţa ca şi
literatura
Adrian
ALUI GHEORGHE
Valoarea cărţilor
Cineva m-a întrebat cum pot fi recunoscute
cărţile de valoare dintr-o librărie înţesată de apariţii
una mai tentantă decît alta. Întîi e metoda
recunoaşterii val orii „ din prima” . Se aplică tuturor
cărţilor colegilor, amicilor, şefilor conjuncturali,
scriitorilor politicieni… Formulele, la lansări, sînt
puţine dar clare: „o valoare certă”, „o carte cu
adevărat valoroasă”, „şi-a depăşit valoarea şi aşa
recunoscută” etc. La această metodă nici nu e
nevoie de lectura cărţilor, a textelor, valoarea este
asigurată de apropierea fizică (geografică) de autor.
Apoi metoda recunoaşterii valorii „din a doua”.
Asta presupune lectura cărţii, lucru care trebuie
amînat cît mai mult.
Dacă reuşeşti să şi uiţi de cartea
pusă deoparte, pentru o lectură în tihnă, cu atît mai
bine, valoarea se conservă sigur ( şi singură) între
coperţi. Următoarea e „metoda recunoaşterii
valorii absolute”. E vorba de autorii clasicizaţi, pe
care nu-i mai citeşte nimeni dar care impun doar
prin simpla rostire a numelui. Replicile sînt de
genul: A, Eminescu…! A, Stănescu…! A,
Sorescu…! A, Breban…! Se observă că „a”-ul
rămîne constant, se modifică doar numele. Cum
recunosc, totuşi, o carte bună Prin metoda evitării
celor proaste, pe care le recunosc imediat. După ce
După miros, gust, culoare, după densitatea literelor,
după titlu, după autor, după poziţia planetelor, după
zodiac, după prognoza meteo, după noroc …!
Mîţa moartă
Diferenţa dintre sat şi oraş este, la noi, extrem de
vizibilă în planul realităţii imediate. Deşi, din punct
de vedere al mentalităţii, o spun psiho-sociologii,
aceasta este mai puţin diferenţiată, un abur „de sat”
bîntuie pe deasupra mai tuturor oraşelor noastre.
Nu de puţine ori vita adusă lîngă bloc ( sau porcul,
sau găina sau oaia)
însoţeşte destinul omului care a
părăsit cu durere satul natal. Din cauza acestei
mentalităţi nediferenţiate am ajuns să numim sate
mai răsărite drept oraşe, să agreem straturile de
lîngă bloc ca pe o reminiscenţă duioasă a muncii din
„poala prispei” de la sat. U. E., care ne-a chemat la
masa bogaţilor, mai la coadă, ne priveşte de departe
comportamentul analizîndu-ne portul, apucăturile,
igiena. De asta, în rapoartele ei UE ne pîrăşte
celorlalţi parteneri de Europă ba că am fi, alături de
bulgari, pe un loc codaş la folosirea pastei de dinţi,
ba că nu consumăm kilele de săpun calculate pe
centimetru pătrat de piele, ba că nu vrem să ne
batem în detergenţi cu fraţii mai aroganţi de pe
continent. Şi dacă se spune că igiena unei case o
vezi după cum arată bucătăria şi WC-ul, la noi se
pot improviza în acele „lăcaşuri”, vorba fostului
preşedinte Iliescu, „traseele groazei”. De asta,
înainte de a băga bani în monumente ale integrării,
mai benefic ar fi un program de educare a tinerelor
generaţii în mînuirea săpunului, în detalierea
filosofică a faptului că dacă arunci o mîţă moartă
peste gard, mireasma se strecoară printre ostreţe tot
în propria curte, dintr-un nedezminţit sentiment al
„abisalului originar”, cum ar zice Jung.
45