Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

Ecotoxicologia metalelor în lunca Dunării 167
Figura 42 Diagramă PCA pentru sistemele investigate intensiv (factorii 1 şi 2, acoperind 82 %
din varianţa totală), construită pe baza valorilor medii anuale a 7 parametrii (rata de denitrificare
şi şase parametrii de control). Originea indică valoarea medie a parametrilor reprezentaţi prin săgeţi. Valoarea
parametrului creşte în direcţia indicată de săgeată. Este evidenţiată gruparea staţiilor pe tipuri de sisteme (exceptând staţia B – o
zonă de ecoton între un prival extern şi un grind împădurit, şi staţiile G3 şi G4). Graficele cu batoane indică valorile
(standardizate la medie 0 şi deviaţia standard 1) a încă trei parametrii în fiecare ecosistem (legenda din din colţul dreapta jos).
În ceea ce priveşte perioada specifică 30 (PS) a acestui serviciu, ea variază între 1 şi 3-4 ani. Prin
acoperirea acestei perioade putem fi siguri că vom include maximele denitrificării specifice
sistemului respectiv. Cea mai lungă PS a exportului de azot prin denititrificare o au grindurile
(reacţionând la inundaţie) şi lacurile puţin adânci (reacţionând la nivelul foarte scăzut al
Dunării). În consecinţă, la nivelul complexului de ecosisteme PS va fi de 3-4 ani. Diferite
ecosisteme prezintă picuri la momente diferite, aşa cum se poate observa în figura 41. Emisiile
totale din complex vor depinde de suprafaţa acoperită de tipurile de sisteme, care poate fi
modificată prin management local.
Parametrii care au permis cea mai bună estimare (prin regresie liniară multiplă) a valorilor medii
lunare ale ratei de denitrificare (DNT) sunt prezentaţi în ecuaţiile de mai jos (diferenţait pe grupe
de ecosisteme):
Păduri riparene DNT* = -0.286 + 0.017 (U) + 0.015 (T) + 0.140 (N-NO 3 *)
R 2 = 0.28 P ANOVA = 0.0056
Mlaştini şi DNT* = 2.465 + 0.470 (N-NO 3 *) + 0.008 (T) + 0.113 (N-NH 4 *) -
lacuri foarte - 0.145 (pH) – 0.015 (U) – 0.433 (DSOL)
puţin adânci R 2 = 0.69 P ANOVA < 0.0001
30 Definiţia capacităţii şi a timpului de retenţie se face prin raportare la fluxuri determinate pe o perioadă de timp (Vădineanu, 1998).
Generalizarea unităţii de măsură a timpului maschează aspecte legate de perioada efectivă de timp de-a lungul căreia s-a făcut estimarea intrărilor
şi ieşirilor din sistem. În acest context, se pune întrebarea care este perioada minimă de timp de-a lungul căreia trebuie estimate fluxurile de
elemente (intrarea sau ieşire din sistem) astfel încât să nu fie nici subestimate, nici supraestimate, şi cum se poate stabilit această perioadă de timp
pentru un complex de ecosisteme. Este probabil să existe diferenţe semnificative între tipurile de fluxuri (diferenţiate în funcţie de mecanism)
sau/şi tipurile de ecosisteme din punct de vedere al acestei perioade de timp. Va exista ca urmare o perioadă specifică minimă pentru estimarea
corectă a fluxului primit/emis printr-un anumit mecanism într-un anumit tip de ecosistem şi o perioadă specifică pentru complexul de ecosisteme.