Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

210 Anexe
2 Modelul conceptual şi operaţional pentru elaborarea unui plan de management al capitalului
natural (PMCN) 52
2.1 Semnificaţia termenului “plan de management al capitalului natural”
Planurile de management reprezintă intrumente folosite pentru atingerea scopurilor
organizaţionale. Proiectarea şi implementarea lor adecvată condiţionează buna funcţionare a
organizaţiilor. Elaborarea planurilor de management (cunoscută şi sub numele de planificare)
este o componentă esenţială a activităţii de management 53 . Dar, ca şi activităţile de management,
planificarea diferă substanţial în funcţie de tipul de organizaţie 54 . Prin urmare este necesar a avea
o imagine clară a tipurilor de organizaţii implicate în managementul capitalului natural, pentru a
cunoaşte o serie de exigenţe dependente de utilizator pe care PMCN trebuie să le îndeplinească.
Rostul analizei de mai jos este tocmai de a oferi această imagine. Din punct de vedere al
ecologiei sistemice, organizatiile sunt subsisteme ale SSE-ce care au o componenta biologica
formata din capital uman, o componenta abiotica formata din diferite tipuri de capital neuman, si
care au rolul sa intermedieze si sa maximalizeze fluxurile de energie, materie si de informatie in
forma bruta provenind din capitalul natural (bunuri si servicii), directionandu-le direct si
transformate in bunuri si servicii create catre consumatorul lor in sens ecologic, populatia umana,
cohorte ale ei, metapopulatii sau specia in ansamblu (Negrei, coord., 2000). La nivelul
organizaţiilor se desfăşoară mecanismele prin care cele doua ierarhii (de sisteme biologice si de
sisteme abiotice – figura 1) interacţioneaza în cadrul ierarhiei sistemelor socio-economice.
52 Capitolul preia textul din capitolul omonim (1.2) .elaborat pentru raportul anual 2001 al proiectului REDI (Reţeua Ecologică a Dunării
Inferioare, coordonator Sergiu Cristofor).,
53 Managementul este procesul de dezvoltare şi menţinere a unui climat de lucru în care oamenii îndeplinesc scopuri organizaţionale şi
personale în mod eficient şi eficace (Albanese, 1988). Climatul de lucru se defineşte ca fiind un set de resurse umane şi neumane aflate în
interacţie. Resursele umane includ comportamente, abilităţi, atitudini, motivaţii, scopuri personale, activităţi desfăşurate de indivizii umani în
vederea atingerii sopurilor. Resursele neumane includ echipamente, materiale, bani, facilităţi, procese tehnice şi informaţii, şi în cazul anumitor
organizaţii, sisteme ecologice naturale, seminaturale, sau antropizate. Scopul se defineşte ca acel rezultat dorit şi către care comportamentul este
direcţionat. Managementul se ocupă de îndeplinirea scopurilor organizaţiilor. O organizaţie nu îşi poate atinge scopurile timp îndelungat (scopuri
cum ar fi profitabilitate, dezvoltare). dacă membrii ei nu îşi ating scopurile personale (cum ar fi beneficii financiare, satisfacţii profesionale). De
asemenea, membrii unei organizaţii nu pot continua să îşi îndeplinească scopurile personale decât dacă organizaţia supravieţuieşte, se dezvoltă şi
continuă să îşi îndeplinească rolul în sistemul care o integrează. Eficienţa are în vedere obţinerea unor rezultate maxime (cantitate de bunuri
sau/şi servicii) pornind de la o cantitate dată de resurse în cadrul unei organizaţii avută la dispoziţie. Eficacitatea managerială este, spre deosebire
de eficienţă, măsurată atât prin gradul în care scopurile sunt îndeplinite, cât şi prin gradul de adecvare a scopurilor care sunt urmărite. Eficacitatea
are în vedere nu doar îndeplinirea scopurilor, ci şi selectarea lor, şi condiţionează durabilitatea organizaţiei. Organizaţia este, din punct de vedere
managerial, un sistem socio-tehnic construit în mod deliberat ca să faciliteze activitatea oamenilor care au interese comune şi vor să le atingă.
Organizaţia se mai poate defini ca două sau mai multe persoane aflate în interacţie reciprocă şi cu resursele neumane ca să îndeplinească scopuri.
Managerii, managementul şi organizaţiile sunt inseparabile.
54 Organizaţiile sunt sisteme deschise ca urmare a schimburilor care au loc sub forma fluxurilor de materie, energie şi informaţie, iar
funcţionarea lor depinde de factori de comandă. Factorii de comandă sunt acei factori care au un efect direct/indirect asupra scopurilor urmărite şi
pot fi de două tipuri: externi şi interni. Atât cei externi cât şi cei interni condiţionează existenţa pe termen lung a unei organizaţii. Relaţia care se
stabileşte între factorii de comandă externi şi cei interni este fundamentală în procesul de luare a deciziilor.
Factorii de comandă externi ai unei organizaţii sunt:
• Factori economici - afectează orice tip de organizaţie
• Factori asociaţi capitalului natural de care depinde funcţionarea organizaţiei
• Factori sociali/ culturali - diferenţe culturale/sociale, cunoaşterea
• Factori legislativi/politici -referitori mai ales la stabilitatea politică; schimbarea puterii politice poate duce la modificarea legislaţiei, a
strategiei privind dezvoltarea economică cu repercursiuni asupra stabilităţii şi eficienţei unei organizaţii
În funcţie de dinamismul lor, factorii de comandă externi pot să inducă decizii/acţiuni reactive (factorii de comandă externi influenţează
dominant eficienţa organizaţiei) şi proactive (factorii de comandă externi şi activitatea organizaţiei se influenţează reciproc). Evaluarea factorilor
externi poate fi dificilă pentru organizaţiile de mărime mică, care nu dispun de mijloace sofisticate pentru a realiza aceasta, dar este absolut
necesară dacă se doreşte la nivel naţional adoptarea unor strategii proactive, cum este şi cea de implementare a modelului de dezvoltare durabilă.
Factorii de comandă interni ai unei organizaţii sunt:
• Resursa financiară de care dispune o organizaţie; condiţionează gradul de dezvoltare al acesteia şi scopurile care odată stabilite pot fi atinse
• Resursa umană - caracterizată prin capacitatea, abilitatea, entuziasmul, valorile morale şi etice individuale ale membrilor organizaţiei,
reprezintă cea mai importantă resursă a unei organizaţii, fiind esenţială în utilizarea celorlalte tipuri de resurse. Este foarte importantă
structura resursei umane a unei organizaţii privită ca un ansamblu relativ stabil de indivizi şi relaţiile care se stabilesc între aceştia, cu alte
cuvinte ca ierarhie a puterilor. Structura resursei umane se reflectă în eficienţa organizaţiei, evidenţiată mai ales de impactul pe care îl au
deciziile luate.
• Resurse asociate capitalului fizic şi informaţiilor.
• Resursa naturală - în situaţia când sisteme ecologice antropizate fac parte din structura organizaţiilor.
Evaluarea factorilor de comandă interni este parte din şi condiţionează stabilirea anumitor scopuri organizaţionale. În managementul unei
organizaţii trebuie să se ţină cont de ambele tipuri de factori de comandă. Nu este suficient să se acţioneze numai asupra celor din interiorul
organizaţiei pentru a se asigura eficienţa acesteia, mai ales având în vedere că avem de-a face cu o creştere a complexităţii şi dinamicii
influenţelor care provin din exteriorul organizaţiei, ceea ce face necesară o revizuire, atunci când este cazul, a relaţiei factor de comandă extern -
organizaţie. De altfel, tipul de activitate al unei organizaţii este puternic influenţat de contextul în care se află (situaţia economică, politică, gradul
de pregătire al indivizilor din interiorul sau din afara organizaţiei etc.). Fiecare organizaţie are o anumită capacitate de suport faţă de acţiunea
factorilor de comandă, limitata şi de dificultatea prezicerii modificărilor care pot să apară în ce îi priveşte.