Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

Ecotoxicologia metalelor în lunca Dunării 89
Etalonarea s-a făcut utilizând standarde cu matrice similară (aluviuni), având în vedere că XRF
este sensibilă la modificări de matrice. Două sau trei replici analitice (în funcţie de valorile
obţinute la primele două) au fost practicate pentru fiecare probă compozită şi s-a calculat
valoarea medie. Pentru a verifica reproductibilitatea analitică, cinci probe au fost introduse în
fiecare serie de analiză. Nu s-a observat o tendinţă uniformă de variaţie, iar eroarea s-a încadrat
în marja de 5 % Aceleaşi probe au fost analizate şi prin digestie umedă cuplată cu spectrometrie
de absorbţie atomică cu atomizare în flacără, F-AAS (cu excepţia Zr, pentru care XRF este
metoda standard).
Într-un flacon de teflon s-au cântărit 1 ± 0,001g probă compozită peste care s-a adăugat 2,5 ml
HNO 3 concentrat (1.4 g/ml) si 7,5 ml HCl concentrat (1.19 g/ml, reactivi utltrapuri Merck). S-a
agitat după fiecare adaugare de reactivi, si apoi s-a lăsat în repaus 16 h (peste noapte). A doua zi
flacoanele s-au încalzit timp de 2h pe baie de nisip, după care reluarea s-a făcut cu HNO 3 0,5
mol/l, urmată de trecere cantitativa la balon cotat de 25 ml. Pentru determinare s-a utilizat un
spectrometru AAS-30 (Carl Zeiss Jena). Etaloanele pentru curbele de calibrare au fost preparate
utilizând standarde Merck. Concentraţiile determinate prin această metodă au fost în toate
cazurile mai mici decât cele determinate prin XRF. Diferenţa ar putea fi alocată fracţiei
reziduale, care nu este adusă în soluţie prin metoda de mineralizare folosită, dar în 1996-97 nu au
putut fi făcute extracţii secvenţiale pentru a verifica această presupunere. O imagine asupra
erorilor induse de mineralizare s-a obţinut utilizând o probă la care s-au adăugat cantităţi
cunoscute de clorură de Zn şi Cu (sub formă de soluţie, folosind reactivi aduşi în prealabil la
greutate constantă). Proba îmbogăţită s-a uscat, s-a omogenizat din nou la moara analitică şi s-au
analizat trei subprobe. Metalele adăugate au fost regăsite într-o proporţie variind între 92 şi 106
%. Cd a fost în multe cazuri aproape de limita de detecţie a metodei XRF pentru acest metal (1
ppm) şi, ca urmare, a fost determinat în toate probele prin mineralizare umedă şi F-AAS, după
metoda descrisă mai sus.
Probele de sol/sediment prelevate în 1999 au fost analizate doar pentru conţinutul de Fe, Mn, Zn,
Cu, Cr, Pb şi Cd, prin F-AAS (aparate Perkin Elmer şi Varian). Analizele nu s-au mai efectuat pe
probe medii, ci pe fiecare din cele cinci unităţi de probă. În 1999 calitatea mineralizării s-a
verificat cu materiale de referinţă din programul de intercalibrare în care sunt implicate
laboratorarele din Reţeaua Transnaţională de Monitorizare (ţările din bazinul Dunării).
Probele de apă au fost prelucrate astfel: 30 de ml din apa de suprafaţă prelevată au fost filtraţi
rapid (în maxim 2 ore) printr-un filtru 0.45 μm din acetat de celuloză folosind un sisteme de
filtrare tip seringă (din polietilenă), după care probele au fost acidifiate cu acid azotic ultrapur la
pH 2. 1 l de apă de suprafaţă a fost filtrat în maxim 6 ore după prelevare printr-un filtru 0.8 μm
folosind un sistem de filtrare din sticlă conexat la o pompă de vid. Particulele reţinute au fost
considerate ca reprezentând sestonul. Filtrul a fost uscat la 60 o C. Folosind diferenţa de greutate
(măsurată la balanţa analitică) faţă de filtre neutilizate şi tratate identic s-a calculat concentraţia
de seston în apa de suprafaţă. Filtrele au fost calcinate la 450 0 C timp de 24 ore. Reluarea s-a
făcut cu 2,5 ml HCl ultrapur 25%, urmată de trecere cantitativă cu apă ultrapură (MilliQ), la
balon cotat de 25ml. Soluţia obţinută s-a încalzit pe baie de apa la 80 0 C, după care s-a filtrat prin
filtru de acetat de celuloza 0,45μm.
Probele de plante erbacee, palustre şi acvatice au fost prelevate din populaţii dominante, stabilite
de alţi membri ai echipei de cercetare (Sârbu şi Cristofor, 1997). Prelevarea s-a făcut la trei
momente de timp, în iunie, iulie şi august 1996. Au fost prelevaţi câte 10 indivizi din fiecare
populaţie dominantă. Indivizii au fost separaţi în partea subterană şi cea supraterană. Partea
subterană a fost bine curaţată de impurităţi (ceea ce a dus la îndepărtarea rădăcinilor cele mai
subţiri), spălată cât mai bine cu apă de robinet, iar apoi clătită rapid cu apă distilată. Probele au
fost uscate la 60 o C şi măcinate cu moara necontaminantă (cuţit de carbură de wolfram). Din