Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

280 Anexe
Anexa 10 Distribuţia concentraţiilor de metale pe gradienţii de hidroconectivitate din
Delta Dunării
Comparaţie sintetică între ecosistemele acvatice din Delta Dunării
Concentraţiile din sedimentul a (orizontul superficial) transformate după metoda prezentată la
capitolul “Metode” sunt prezentate în tabelul 1. O listă a ecosistemelor în ordinea crescătoare a
coeficienţilor de contaminare (Ct) a sedimentului a este prezentată în tabelul 2. Lista este
alcătuită în patru variante:
• incluzând toate metalele în calculul Ct
• incluzând doar metalele cu d>8 (d este coeficientul de disimilaritate a concentraţiilor de
metale, indicator de împrăştiere calculat după cum s-a descris la metode)
• incluzând doar metalele cu d>20
• incluzând doar metalele cu d>40
Figura 1 arată relaţia dintre coeficientul de contaminare a apei (toate metalele, notat Cw) şi
parametrul de localizare (L) a ecosistemului. Figurile 2 şi 3 prezintă aceeaşi dependenţă în cazul
coeficientului de contaminare a stratului b de sediment (toate metalele, notat Cb) şi al
coeficientului de contaminare a stratului a (cazul metalelor cu d>20) . Pe figura 3 sunt indicate şi
lacurile care apar ca având o sedimentare foarte intensă pe imaginile satelitare (Drost, 1991),
Aceste lacuri prezintă o contaminare înaltă. Figura 4 arată regresia liniară obţinută pentru relaţia
dintre Ct şi L, în cele patru variante menţionate mai sus (este inclusă şi relaţia dintre coeficentul
de corelaţie R şi valoarea absolută a pantei din ecuaţia de regresie liniară). Inspectând tabelele şi
graficele menţionate se pot constata următoarele:
• Coeficientul de contaminare este bine corelat cu cel de localizare doar în cazul sedimentului
a (R=-0.7153, n=20 ecosisteme). Presupunând că o concentraţie mai ridicată este cauzată de
o contaminare din exterior mai ridicată, acesta este un indiciu al faptului că există un gradient
al contaminării sedimentului superficial depinzând de distanţa faţă de intrarea în deltă (Ceatal
Chilia) şi conectivitatea hidrologică.
• Rezultatele sugerează, de asemenea, că mecanismul prin care se face contaminarea este
strâns legat de procesele de sedimentare. Aceasta este plauzibil, având în vedere câ principala
fracţie de metale în apa de inundaţie este cea particulată.
• Ecosistemele caracterizate de acelaşi L au o plajă destul de largă de valori ale Ct, arătând că
şi alte variabile controlează contaminarea sedimentului, inclusiv, probabil, variabile interne
ale ecosistemului. Faptul că alte variabile joacă un rol important este sugerat şi de deviaţia
standard a Ct (tabelul 2). Ecosisteme din aceeaşi zonă şi cu valori ale Ct nu foarte diferite pot
fi caracterizate de coeficienţi de variaţie (DS/medie) diferiţi.
• Corelarea mult mai slabă a contaminării sedimentului mai profund (5-8 cm) cu L poate fi
interpretată presupunând că diferenţa de vârstă dintre cele două straturi este de ordinul
decadelor, ceea ce ar implica o recalculare a L în funcţie de date istorice (deoarece
hidroconectivitatea s-a modificat în timp). Ipoteza nu poate fi testată deorece vârsta
straturilor nu a fost determinată.
• Contaminarea apei pare a nu avea relaţie cu L, ceea ce este acceptabil luând în considerare că
fracţia dizolvată este un parametru foarte dinamic. Trebuie menţionat şi faptul că datele
pentru caracterizarea apei au fost disponibile în mai puţine sisteme, ceea ce a dus la un grad
mai coborât de încredere statistică.
Gradienţii observaţi în Delta Dunării sunt confirmaţi de studii independente (Jamil şi colab.,
1999), care raportează scăderea concentraţiilor totale de metale în corp de filtratori bentonici cu
distanţa de la canalul principal al Dunării (350 - 90 ppm Zn, 5 - 0.3 ppm Cd şi 1 - 0.2 ppm Co).