Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

96
Rezultate şi discuţii
3 Rezultate şi discuţii
În prima parte a capitolului vom prezenta contribuţia la dezvoltarea bazei de cunoştinţe
referitoare la circuitele metalelor în SDI şi posibile efecte asupra denitrificării. A doua parte va
include rezultate asociate evaluării efectelor conflictului din Iugoslavia şi interpretării datelor
obţinute în progamul individual doctoral prin prisma reglementărilor în vigoare si a altor
informaţii din literatură cu referire la valori prag de deficienţă şi exces. Ultima parte a capitolului
se va adresa căilor de optimizare a sistemului suport de asistarea a deciziilor.
3.1. Rolul Insulei Mici a Brăilei în circuitele biogeochimice ale metalelor din Sistemul
Dunării Inferioare: intervenţia în fluxurile dinspre amonte spre aval
Datele disponibile permit compararea cantităţii de metale reţinute în lunca Dunării în 1999 cu
metalele transportate amonte aval (fluxul longitudinale) în 1996 (tabelul 14). Nu putem compara
rezultatele noastre cu cele publicate de Oaie şi colab. (1997, fluxuri de metale transportate de
Dunăre în 1995 şi 1996, t/zi) deoarece autorul nu prezintă metodologia de evaluare, iar
rezultatele ca atare (difenţe de ordine de mărime de la un an la altul şi de la o secţiune la alta)
sugerează că s-a folosit o metodologie diferită. Procentul de metale reţinute din fluxul
longitudinal a variat între 2.20 % în cazul Cd şi 20.79 % în cazul Fe. Cu excepţia Cd şi Pb (4.36
% retenţie) se poate considera că în lunca Dunării (starea actuală) se reţin anual cel puţin 5% din
fluxurile de metale transportate de Dunăre (în limitele evaluării, aşa cum au fost caracterizate în
capitolul de metode). Reabilitarea a 100000 ha în delta interioară şi 20000 ha în lunca din aval ar
determina o creştere substanţială a retenţiei metalelor în lunca Dunării (tabelul 14). Procentul
reţinut ar varia de la metal la metal între 3.53 şi 33.25 %, dar fluxurile intrate pe unitate de
suprafaţă ar scădea (în condiţiile în care s-ar reface sisteme insulare şi ripariene de complexitate
mare), ceea ce ar putea reduce presiune potenţială exercitată de metalele toxice asupra sistemelor
actuale.
Evaluările făcute arată că în sectorul Insulei Mici a Brăilei (inclusiv zona dintre Dunăre şi dig
din estul şi vestul ostroavelor) au fost reţinute în 1996 50036.75 t Fe, 895.76 t Mn, 231.63 t Zn,
108.69 t Cu, 82.60 t Cr, 74.176 t Pb şi 2.38 t Cd. Faţă de retenţia metalelor în lunca Dunării în
1999 (un an asemănător din punct de vedere hidrologic cu 1996 - inundaţia din mai a durat mai
mult în 1999, dar în 1996 a fost prezentă o inundaţie neobişnuită în ianuarie), cantităţile de mai
sus variază între 17. 1 % (cazul Mn) şi 21.58 % (cazul Cu), doar în cazul Pb ponderea fiind mai
mare de 25%, ajungând până la 30 %.
Valorile prezentate în tabelul 15 arată că în O. Fundu Mare pare să existe un export net de Fe,
Mn, Zn, Cr şi Cd, dar nu şi de Cu şi Pb. Acest fenomen nu se manifestă în celelalte complexe.
Vom vedea că s-au observat tipare de distribuţie şi dinamică a concentraţiilor de metale în apa de
inundaţie care sugerează mecanisme prin care ar putea avea loc acest export net. El pare a fi
datorat unor schimburi între sol şi apă în ecosistemele interioare (depresiuni, mlaştini, lacuri) sau
unui transfer din macrofitele acvatice în apă la descompunere, cuplate cu retragerea apei de
inundaţei. Saturarea zonelor umede cu metale şi un export net în formă dizolvată au mai fost
raportate în cazul unor zone umede de tratare a apelor reziduale (Dombeck şi colab., 1998).
Exportul de Zn, Cr şi Cd este plauzibilă datorită mobilităţii lor mai mari decât a Cu şi Pn la
condiţii redox joase (Timothy şi Shelley, 1999, Devranche şi Bolinger, 2001). Cantitatea de
metale grele biodisponibile exportată în Dunăre este mai mare decât cea importată în cazul
metalelor menţionate. Fenomenul a fost semnalat şi de alte studii recente (Oliviet-Lauquet şi
colab., 2001, Winter şi colab., 2001, Zoumis şi colab., 2001, Grabowski şi colab., 2001).
Cercetări suplimentare sunt oportune.