Ecotoxicologia metalelor grele in lunca Dunarii - CESEC

38
Analiza critică a cunoaşterii
fine, a treia abordare este cea experimentalistă. Deoarece experimentarea la o scară mare,
ecosistemică, este limitată, ca răspuns s-a dezvoltat utilizarea microcosmurilor, calibrate astfel
încât să se poată măsura intrările şi ieşirile de substanţă. Toate cel trei abordări au fost aplicate în
studiul metalelor grele.
În anumite cazuri s-a studiat ciclarea metalelor grele pentru a căuta explicaţii ale unor efecte
negative constatate. În altele pentru a înţelege ciclarea unor metale toxice particulare şi pentru a
face predicţii cu privire la apariţia viitoare a unor niveluri toxice în componentele ecosistemice
de interes.
Elucidarea ciclării la nivel ecosistemic presupune cuantificarea distribuţiei elementului în
diferitele compartimente şi estimarea transferului între aceste compartimente. Comparaţia între
rezultatele unor autori diferiţi e dificilă, datorită diferitelor strategii de sampling şi tehnici
analitice utilizate. Probleme metodologice apar îndeosebi în ce priveşte analiza solului, unde
tehnicile de preparare variază chiar şi la acelaşi autor.
Modelul de acumulare variază în funcţie de metalul toxic implicat (Hughes, 1981). Solul este cel
mai mare rezervor de Pb, Cd, Cu şi Zn în ecosistemele terestre pentru care există date. Litiera
este de obicei al doilea, cu excepţia Cu, unde vegetaţia este adesea mai important. Inputul
atmosferic este mic, totuşi semnificativ, mai ales în cazul Pb. Majoritatea acestui input este
concentrat în cei câţiva cm superficiali ai solului, de foarte mare importanţă pentru funcţionarea
ecosistemului.
Mobilitatea diferenţiată a metalelor toxice în diferitele componente ale ecosistemului, combinată
cu asimetria de distribuţie a concentraţiilor de metale sugerează că efectele toxice asociate cu
concentrări pot creşte în componete individuale ale ecosistemelor, chiar în cazul când
concentraţiile medii nu ar impica aceasta (Hughes, 1981). Detectarea unor asfel de situaţii şi
evaluarea semnificaţiei lor constituie o direcţie de cercetare importantă.
Dificultatea evaluării efectelor potenţiale de perturbare a unui ecosistem provine din faptul că se
acţionează simultan la mai multe niveluri de organizare şi la o multitudine de scări spaţiale şi
temporale.
Ca urmare a faptului că proprietăţile ecosistemului nu se pot reduce la proprietăţile
componentelor sale, nu se poate face o extrapolare a relaţiilor doză/răspuns ale populaţiilor
asupra întregului ecosistem. Survine de aici necesitatea studiului efectelor asupra ecosistemelor
reale (Ramade, 1992).
Trebuie insistat asupra aspectului că metalele grele adesea se găsesc împreună (Zn şi Cd e un
exemplu clasic, dar de asemenea Zn şi Pb), precum şi metalele grele reprezintă doar o clasă de
poluanţi. Ca urmare în teren poate fi dificilă distingerea efectelor care pot fi atribuite doar
poluării cu metale grele.
Impactul metalelor grele asupra ecosistemului va depinde de tipul de ecosistem luat în
consideraţie. Pentru un ecosistem vor exista în cel mai simplu caz două situaţii, în funcţie de
tipul de intrare:
• Contaminare prin substrat (bogat în metale sau steril - doar al doilea caz interesează
ecotoxicologic), în care caz solul va fi colonizat doar de toleranţi. În final ecosistemul
atinge o anumită complexitate şi stabilitate.
• Contaminarea se face de o asemnea manieră încât inputul este de o manieră continuă.
Creşterea progresivă se face asupra unor ecosisteme deja complexe şi relativ stabile.
Urmează următoarea secvenţă (Holdgate 1979, citat de Martin şi Coughtrey): schimbări