Suport de curs - apubb.ro

valabilă mai ales în ce priveşte ordinea constituţională a statelor membre, asupra căreia
UE nu are nici o competenţă.
Dacă aceste consi<strong>de</strong>raţiuni sunt corecte, se impune concluzia că aşa după cum
autonomia legislaţiei comunitare presupune faptul că nu poate fi afectată <strong>de</strong> preve<strong>de</strong>rile
constituţiei naţionale ale statelor membre, autonomia sistemelor constituţionale ale
statelor-membre, la rândul lor, implică faptul că guvernările regionale care se bucură prin
Constituţie <strong>de</strong> autonomie nu trebuie lipsite <strong>de</strong> drepturile lor constituţionale, cu excepţia
cazurilor în care înfiinţarea nivelului european <strong>de</strong> <strong>de</strong>cizie face acest fapt strict necesar.
Aceasta nu înseamnă că instituţiile comunitare nu au dreptul să ia <strong>de</strong>cizii care
potrivit distribuţiei interne a competenţelor, ar trebui să aparţină autorităţilor regionale şi
nu înseamnă nici că regiunile trebuie să accepte în prealabil în mod mai explicit
jurisdicţia Comunităţii Europene autonome, care a fost stabilită, în respectul normelor
dreptului internaţional, exclusiv <strong>de</strong> reprezentanţii unor state suverane.
O abordare corectă în ve<strong>de</strong>rea stabilirii relaţiilor a<strong>de</strong>cvate dintre două sisteme
judiciare autonome poate fi făcută, <strong>de</strong> aceea, doar prin acceptarea <strong>de</strong> către ambele parţi a
faptului că regiunile – ca persoană juridică – <strong>de</strong>ţin drepturi legale în legătură cu o serie <strong>de</strong>
politici publice. Aceste drepturi nu pot fi nesocotite pe simplul motiv că o parte a puterii
<strong>de</strong> <strong>de</strong>cizie a fost transferată instituţiilor supranaţionale. Aceasta nu înseamnă că toate
posibilităţile concrete disponibile în prezent pentru permiterea accesului direct a
autorităţilor locale la <strong>de</strong>ciziile comunitare ar trebui <strong>de</strong>ja exploatate fără ca ele să fie
dublate <strong>de</strong> restricţii impuse ale instituţiilor comunitare sau <strong>de</strong> guvernele naţionale. Mai
mult, “<strong>de</strong> jure extendo”, aceasta mai înseamnă şi că, cadrul constituţional comunitar ar
trebui să ofere oportunităţi mai mari reprezentării regionale. Într-a<strong>de</strong>văr, după cum vom
ve<strong>de</strong>a în continuare, cadrul actual este <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> a fi a<strong>de</strong>cvat.
Nici nu mai este nevoie să spunem că viziunea Curţii Constituţionale Italiene se
înscrie prea puţin în logica concluziei la care tocmai am ajuns, atât în ce priveşte dreptul
general menţionat mai <strong>de</strong>vreme al autorităţilor alese <strong>de</strong>mocratic <strong>de</strong> a participa la procesul
<strong>de</strong> luare a <strong>de</strong>ciziilor, la orice nivel ar avea loc, cât şi în ce priveşte drepturile specifice
regiunilor în chestiunile proprii drepturilor <strong>de</strong>finite în articolul 117 al Constituţiei Italiei.
Dar, cu excepţia Germaniei şi în curând a Belgiei şi a Austriei - celelalte state membre
<strong>de</strong>scentralizate nu prea s-au înghesuit să permită contactul dintre Uniune şi autorităţile
21