august - Steaua

Poezii româno-maghiare
Romanian-Hungarian Poems
Elena Butuºinã
Editurile Limes, Dellart ºi AB-
ART au publicat, în perioada 2009-
2010, câteva volume de poezie
scrise de Dumitru Pãcuraru,
George Vulturescu, Ioan Nistor ºi
Balázs F. Attila. Ediþiile sunt
bilingve, traducerile în maghiarã,
respectiv românã aparþinând
Adelei Iancu, lui Balázs Béla ºi lui
Balázs Boróka. Destul de unitare
în privinþa apariþiei ºi a
background-ului biografic al
autorilor, volumele prezentate
propun totuºi incursiuni nuanþate ºi
interesante în imaginarul poetic al
fiecãruia dintre cei patru,
beneficiind ºi de câte o anexã de
referinþe critice.
Volumul de poezie al lui Dumitru
Pãcuraru se deschide cu un motto
care anunþã, într-un fel, natura
dialogicã a experienþei poetice,
dublatã de bilingvismul ediþiei.
Manifestul poetic deschide seria
de poezii, anticipând confruntarea
permanentã cu cuvântul - pocitanie
brutal, fãrã scrupule, tenace, a
cãrui forþã poetul o invocã ºi o
respinge simultan. Conflictul fiinþei
cu natura nepãsãtoare ºi
lamentaþia ontologic-parodicã
parcurg toate poeziile, autorul asumând
astfel un trecut de expe-rimente
stilistice, recognoscibil în
tendinþele eterogene ale ultimelor
trei decenii. Sugestiv, destine ilustre
precum cele ale lui Esenin, Van
Gogh, Trakl sau Plath sunt
referinþe deseori incluse în elegiile
poetului. Poezia inspirã adânc
aerul vremii sale într-un text
precum Adormirea sfintelor mâini,
îmbinând tra-gicomic dimensiunea
socialã ºi cea religioasã, într-un
registru puternic imagistic.
Remarcabile sunt poeziile
Scrisoare de acasã, Într-o liniºtitã
camerã de hotel ºi Acorduri finale,
unde poetul jongleazã cu planurile
Autoarea este doctorandã la Facultatea
de litere din Cluj, Departamentul
de literature comparatã (The author is
a Ph. D Candidate at the Faculty of
Letters, Department of Comparative
30 Litterature, Cluj).
temporale, explorând falia dintre
percepþia individualã ºi cea pretins
obiectivã. Imaginile îºi dezvãluie
astfel duplicitatea, adresându-se
simplu ºi pregnant subiectivitãþii
receptive ºi reuºind sã
concentreze experienþe distincte
rapid, printr-un subtil mecanism
poetic. Se pare cã doar aceastã
cale – cea a integrãrii discrete întro
lume de semne decãzute – poate
sã provoace creaþia poeticã
devenitã, în anumite segmente ale
sale, o adevãratã cãmaºã de forþã
în care erosul, moartea ºi violenþa
se întâlnesc intempestiv.
George Vulturescu este autorul
unui alt volum de poezii al acestei
serii. Smintit, de la o literã la alta,
versul sãu încearcã sã se
elibereze de violenþa limbajului,
strãbãtând-o. Referinþele sale sunt
eclectice, de la Biblie ºi Nietzsche
la generaþia Beat, dar miza este
mereu aceea de a dezvãlui teama,
angoasa, agresivitatea din litere ºi
cuvinte – mascã a unei atitudini
existenþiale scindate. Dacã te-ai
putea privi cum scrii/ te-ai putea
salva, scrie George Vulturescu
într-una dintre poeziile sale,
conturând, ulterior, o poeticã din
aceastã punere în abis a propriului
eu. Componenta afectivã a violenþei
latente a limbajului reuºeºte
astfel sã învingã actul traducerii
care ar fi putut pãrea, din aceastã
perspectivã, ca fiind menit a surpa
dialogul. În febra creierului, literele
vibreazã conduse de forþe
dialectice, iar actul poetic devine
gnostic. Versul, asemeni pietrei,
devine ritualul (…) de îmblânzire a
efemerului, dar ºi un drum spre
acceptarea raþionalitãþii care
mortificã – Mormântul ºi creierul
nu-l împarþi cu nimeni. Salvatoare
este însã Întâlnirea – privirea
celuilalt, la capãtul scenei îngheþate
pe care evolueazã actorii.
Viziunea lui George Vulturescu
este apocalipticã, infernalã, dar
purificatoare. Scrisul uneºte ceea
ce a fost scindat, fiind un ochean
care-i apropie pe cei morþi de cei vii,
un procedeu de îmbãlsãmat realitatea.
Semnificaþiile alunecã spre
Nordul febril în care se întâmplã
revelaþii agresive ale Celuilalt ºi ale
lui Dumnezeu. În acest vârtej traumatic,
lectorul este prins fãrã putinþã
de eliberare, iar poetul, asemeni unui
iniþiator, îl conduce spre revelaþia
dureroasã a morþii.
Poezia lui Ioan Nistor, publicatã
într-un alt volum al colecþiei Bilingua,
este plinã de reverberaþii ale
imaginii-manifest din primul text
inclus – Planeta este tot mai
previzibilã ºi mai încãpãþânatã, un
spaþiu în care contrariile se
confundã. Luptând împotriva
acestei greutãþi a existenþei, Ioan
Nistor exaltã frumosul din naturã,
subminat de fiorul morþii, creând
spaþii eterale, poveri uºoare pentru
fiinþã. Momentele de fisurã ale
poeziilor sale, discontinuitãþile sunt
susþinute, la nivel formal ºi ideatic,
reprezentate fiind de ieºirea
deliberatã din spaþiul înscris în
poezie ilustrat în Raþa sãlbaticã:
Raþa sãlbaticã/nu-ºi aflã loc de
odihnã/ în ramurile poemului// Ea
veºnic deschide/ ferestre/ aeriene/
pentru gloanþele tãcerii. Prezenþe
subtile ºi indescifrabile populeazã
imaginarul poetic creat astfel,
susþinând poetica indeterminãrii, în
care afectivitatea ºi corporalitatea
sunt breºe, puncte de revoltã
nemãrturisitã faþã de zonele de
nepãtruns ale poeziei. Sentimentul
morþii ºi al pierderii este combãtut
de poetul care trece cu nonºalanþã
de la pastoralã la poezie urbanã,
cãutând realitatea nevãzutã
anunþatã de titlul unui alt poem al
sãu. Se remarcã în întreaga serie
de poezii ciclurile Floarea de asfalt
ºi Vertebrele strigãtului. Semnificativ,
poezia Cutia neagrã
închide volumul, afirmând statutul
de pilot sacrificial al poetului.
Lumea creatã de Balázs F.
Attila, autorul celui de-al patrulea
volum al acestei colecþii, este
una a vedeniilor ºi a impasului
discursiv. Lumea ascunsã nu se
lasã decât ghicitã, intuitã ºi, rareori,