16.02.2015 Views

august - Steaua

august - Steaua

august - Steaua

SHOW MORE
SHOW LESS

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

CANDIDATUL STEAUA LA PREMIUL NOBEL<br />

Lumea de pe o tabla<br />

de sah<br />

,<br />

(însemnãri despre Cutia neagrã, de Amos Oz)<br />

The World on a Chessboard<br />

(notes on the Black Box by Amos Oz)<br />

Diana Mãrculescu<br />

Existã în filmul lui Bergman, A<br />

ºaptea pecete, o scenã ce ar putea<br />

servi perfect drept îndrumar de<br />

lecturã pentru Cutia neagrã. O<br />

scenã care aduce în prim-plan nu<br />

atât jocul cu moartea pe care unul<br />

din actorii unui circ ambulant îl<br />

încarcã de toatã credibilitatea ce îi<br />

stã în putinþã – nu atât povestea în<br />

sine, simplã, fluidã ºi de suprafaþã,<br />

aºadar –, ci tocmai decriptarea<br />

mecanismului implicit de disimulare,<br />

a nodurilor ºi a acoladelor<br />

stilistice care determinã, în fapt,<br />

întreaga semnificaþie ºi dinamicã<br />

a tramei narative. O voce care<br />

trãdeazã cursul învãluirilor (ºi<br />

aparenta resemnare a individului<br />

confruntat cu ameninþarea sfâr-<br />

ºitului), care anticipeazã deturnarea<br />

situaþiei ºi îºi pune în gardã<br />

spectatorii: lucrurile sunt mai<br />

încâlcite decât par la o primã<br />

vedere, iar „jumãtate din bãtãlie”<br />

þine strict de cum (îþi) cosmetizezi<br />

’realitatea’. De joc.<br />

Este vocea care, adoptând<br />

sinuozitãþile ºi versatilitatea<br />

specifice scriiturii din Cutia neagrã,<br />

pare, cel puþin pentru început, sã<br />

lipseascã din atmosfera livrescã,<br />

(cititorul trezindu-se aruncat încã<br />

de la primele rânduri în mijlocul<br />

conflictului, pe care îi revine sã îl<br />

decripteze ºi ordoneze aproape<br />

singur), însã care se vizibilizeazã<br />

subtil, pe mãsurã ce poveºtile personajelor<br />

prind obiºnuinþa alternanþelor,<br />

a jonglãrii cu registrele<br />

verbale, a construirii ºi surpãrii<br />

proiectelor de lumi, portretelor<br />

individuale, simbolurilor ce vor servi,<br />

mai apoi, ca modele generalizatoare.<br />

ªi mai este apoi jocul în<br />

marginea cãruia romanul epistolar<br />

se articuleazã, jocul cu planurile ºi<br />

nivelele de adâncime – joc a cãrei<br />

Diana Mãrculescu este Redactor<br />

ºef-adjunct la revista Echinox (Deputy<br />

36 Editor-in-Chief at Echinox review).<br />

)<br />

sesizare, singurã, va face diferenþa<br />

între o lecturã ce pierde cheile<br />

cãtre intrãrile laterale ºi una mai<br />

agilã, ce va reuºi sã se strecoare,<br />

vãzând, dincolo de patetismul<br />

stilistic atât de greu de digerat<br />

pentru ochiul contemporan,<br />

rafinamentul nuanþelor.<br />

Pentru cã, aºa cum insinuam<br />

deja, încã din primele rânduri, Cutia<br />

neagrã aduce în discuþie un dublu<br />

joc al aparenþelor. Al aparenþelor pe<br />

care fiecare dintre personaje le<br />

îmbrãþiºeazã, schimbându-ºi<br />

mãºtile, amãgind cititorul, apoi al<br />

aparenþei simplitãþii narative –<br />

aceea a unui roman epistolar<br />

deþinând nu mai mult decât<br />

tensiunile ºi stãrile conflictuale ale<br />

unei familii (ºi aceasta în mãsura<br />

în care termenul de familie mai<br />

poate fi utilizat în cazul unor relaþii<br />

bazate aproape exclusiv pe abuz<br />

ºi ºantaj emoþional). Or, una din<br />

calitãþile principale ale volumului îºi<br />

va face loc tocmai în acest punct.<br />

Cãci dincolo de naraþiunea propriuzisã,<br />

dincolo de Ilana, Alexander,<br />

Rahel, Michael sau Boaz (pentru<br />

a menþiona doar o parte din paleta<br />

tipologicã pe care romanul o oferã)<br />

se ascund, de fapt, conflictele unui<br />

întreg popor bântuit de instabilitate<br />

– fie ea de naturã politicã, etnicã<br />

sau religioasã – dramele ºi traumele<br />

ce i-au fost imprimate de-a<br />

lungul istoriei, prejudecãþile ºi<br />

convingerile care, departe de a se<br />

opri la cazuri izolate, se propagã<br />

de-a lungul grupurilor ºi comunitãþilor<br />

extinse. Este ceea ce,<br />

într-o anumitã mãsurã, va conferi<br />

romanului ºi o cheie de lecturã a<br />

unui studiu de mentalitate.<br />

Iar dacã am ajuns în acest<br />

punct, unde interferenþa dintre<br />

nivelul de suprafaþã ºi unul mai de<br />

adâncime devine sensibilã, nu vom<br />

putea trece cu vederea nici felul în<br />

care romanul scriitorului israelian<br />

îºi gãseºte forma de închegare<br />

într-un spaþiu ce în alte condiþii ar fi<br />

putut servi, maxim, ca punere la<br />

distanþã – acela al contrastului. Un<br />

contrast ce poate fi înþeles atât întrun<br />

sens bazic, tematic ºi continunând<br />

sã se întindã pe aceeaºi<br />

direcþie a mentalitãþii, a opozitivitãþilor<br />

ce vor confrunta realitãþile<br />

Torei ºi acelea ale ºtiinþei, percepþiile<br />

împãrþite din generaþii ºi<br />

medii sociale diferite în cadrul<br />

conflictelor cu arabii, tãlmãcirile<br />

multiple asupra ideii de pãcat ºi a<br />

celei de familie, contrast care poate<br />

fi însã înþeles ºi într-un sens ce va<br />

depãºi sfera tematicului, pentru a<br />

se articula (cel puþin tot la fel de<br />

expresiv) la nivel structural. ªi nu<br />

ne referim aici la simpla alternanþã<br />

stilisticã dintre epistolele cu tentã<br />

revanºardã, sarcasticã, sau împãciuitoare,<br />

dupã caz, nici la momentele<br />

de respiro conferite de<br />

delectabilele telegrame schimbate<br />

între A. A. Ghideon ºi avocatul<br />

Zakheim. Fiindcã cea mai acutã<br />

formã de disociere între ce-ul<br />

propus ºi cum-ul realizãrii se poate<br />

întrevedea încã din felul în care<br />

este înþeles dialogismul romanului.<br />

Spaþiul este unul al tonalitãþilor<br />

multiple, al opiniilor ce-ºi vin în<br />

întâmpinare, ce se amestecã ºi se<br />

contreazã. Ce, într-un mod cel<br />

puþin aparent, aleargã unele dupã<br />

celelalte, dându-ºi replici,<br />

boicotându-se, uneori armonizându-se.<br />

Însã, cu toate acestea,<br />

Cutia neagrã este un volum bântuit<br />

de tãceri. De tãceri prelungite în<br />

sensul în care scrisorile cautã mult<br />

prea puþin sã-ºi dea una alteia<br />

rãspuns, cât mult mai mult sã se<br />

explice pe sine, sã se oglindeascã<br />

în imaginea speech-ului lor<br />

monocrom ca mai apoi, într-o formã<br />

sau alta, sã se (auto)impunã. Un<br />

fel de discurs al puterii mizând pe<br />

forma dialogismului pentru a-ºi<br />

susþine tentaþia de hãituire.<br />

ªi, de fapt, ceea ce rãmâne în<br />

finalul romanului nu mai e decât<br />

liniºtea unei mese goale, de unde<br />

piesele au fost înlãturate, fãrã sã<br />

se fi lãsat vreo urmã ori vreun<br />

indiciu despre vreun învingãtor<br />

sau vreun învins. Se poate<br />

considera cã au eºuat cu toþii. Sau,<br />

poate mai nimerit, ºi în acord cu<br />

ultima însemnare din Cutie, cã iertarea<br />

este de multe ori nelimitatã.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!