august - Steaua

Europei, micul Amos nu se mai
sãtura sã asculte poveºtile
fabuloase ale mamei. Aºa
descoperã de pildã legenda
bãtrânilor centenari, muþi ºi orbi, pe
a cãror piele creºteau licheni ºi
care aveau grijã unul de celãlalt în
coliba retrasã din inima pãdurii
vechi de când lumea. ªi tot atunci
ascultã povestea Pandorei, dar
nu în versiunea cunoscutã, ci întruna
nouã, cu mult mai crudã: în
fapt, suferinþa omeneascã nu
fusese eliberatã din cutia femeii
trimise de zei, cãci durerea
existase dintotdeauna, Pandora
fiind doar un mit ce serveºte drept
consolare. Mamei nu pãrea sã-i
pese cã acele personaje mitice
nu erau nicidecum potrivite pentru
urechile unui copil ºi se
complãcea în postura de ªeherezadã,
uitând pe acea cale cã
trãia o cãsnicie nefericitã.
Dupã cum observã criticul
spaniol Félix Romeo în cronica sa
din 2004 intitulatã „El misterio de
una madre”, publicatã în revista
culturalã Letras Libres, numai
datoritã acestor poveºti ale mamei
a devenit Amos scriitor. Este
adevãrat, cãci scriitorul ne mãrturiseºte
cum a dat frâu liber
imaginaþiei sale, mai întâi inventând
poveºti pentru colegii de
la ºcoalã, ca sã scape de bãtaie
(întrucât era invidiat pentru
privilegiul de a fi singur la pãrinþi),
devenind astfel o ªeherezadãbãiat,
iar mai apoi când ieºea cu
pãrinþii lui la cafenea ºi privea vrãjit
toate chipurile din preajmã,
nãscocind în minte câte un destin
pentru fiecare în parte. Acest
preaplin de fantezie nu putea izvorî
decât sub impresia poveºtilor
zguduitoare rostite de mamã în
penumbra bucãtãriei ºi care l-au
învãþat sã perceapã viaþa ca pe o
poveste. Însã basmul s-a întrerupt
cu brutalitate ºi poate cã ºi el a
ucis-o, la rândul lui, pe fragila
Fania, prin cãrþile pe care le devora
zi de zi, cãci în lunga perioadã de
nesomn ea nu a încetat sã-i
citeascã pe Tolstoi ºi pe Cehov.
Poate cã, meditând la destinul
Annei Karenina, o femeie fãrã
noroc ca ºi ea însãºi, a zãrit în
moarte o posibilã scãpare, sau
poate cã, citind despre Europa
38 tinereþii ei, a rãpus-o nostalgia
exacerbatã de efectele migrenei.
Amos, un copil dotat cu multã
sensibilitate, admirat pentru
inteligenþa lui precoce, dar solitar
ºi introvertit, nu a putut sã-ºi ierte
mama pentru modul în care a
decis sã-l pãrãseascã. Neîncercând
sã o înþeleagã decât mulþi ani
mai târziu, el a urât-o mai întâi.
Amos Oz a scris istoria propriei
familii „ca un ceasornicar sau ca
un argintar de modã veche”.
Poveste despre dragoste ºi
întuneric este presãratã cu
numeroase aluzii la evreitate, ce
conferã o înfãþiºare umanã evreului
demonizat în atâtea culturi. Iar
fiindcã acest popor fusese dintotdeauna
european convins,
considerând studiile drept esenþa
educaþiei, iar diploma drept un bun
inalienabil, micul Amos a moºtenit
aceastã gândire, dorindu-ºi încã
de mic copil sã se prefacã într-o
carte. Sau poate dorea sã se
prefacã într-o poveste. El credea
cã omul poate fi ucis cu uºurinþã,
în timp ce o carte, fie ºi printr-un
Piotr Jargusz
singur exemplar pierdut pe un raft
de bibliotecã, are ºansa de a
supravieþui în lumea aceasta. Din
pãcate, editura Humanitas a
aprobat o traducere nu direct din
limba originalã, ci din englezã, cu
un rezultat care pe alocuri lasã de
dorit. Cu toate acestea, meritã
lãudatã iniþiativa publicãrii în limba
românã a scrierilor lui Amos Oz,
acest echivalent post-modern ºi
masculin al dulcei ªeherezade.
Abstract: „A Tale of Love and
Darkness“ Amos Oz’s novelized
autobiography, recreates, in an approach
comparable to that of Garcia
Marquez, the drama-engorged family
history: the escape from Nazism,
torment of isolation, the retreat into
fiction. The novel assigns Amos Oz’s
later writing skills to his mother’s
Scheherezadian talent.
Keywords: autobiography, Nazism,
family history, Marquezian
tipology
Cuvinte-cheie: autobiografie,
nazism, isteria familiei, tipologii
marqueziene