august - Steaua

Un santier ,
narativ , exploziv
revolutionar
An Explosive Revolutionary
Narrative Site
Ovidiu Pecican
IOAN PETRU
CULIANU
TOZGREC
Polirom, 2011
,
Existã câteva tipuri de
structurã a romanului pe
care autorii români le cultivã
– instinctiv sau ca rezultat
al unor deliberãri
aprofundate – în mod
preferenþial. Fie cã este
vorba despre circularitatea
rebrenianã, fie cã se pariazã
pe evoluþiile liniare dinspre
A înspre B, C ºi D… Fie cã
se încearcã formula
retrospectiv-digresivã,
pornind de la mijloc sau
chiar cu puþin înaintea finalului, inventivitatea
romancierului de la noi nu pune prea mult la încercare
imaginaþia cititorului la capitolul schemei narative. Din
acest punct de vedere, Patul lui Procust al lui Camil
Petrescu este un dar special ºi o sãrbãtoare, cu
formula lui etajatã ºi împletitã…
O noutate cãreia nu îi atribui statutul de rezultat
întâmplãtor al împrejurãrilor o aduce ultimul roman din
recolta de sertar rãmasã în urma lui Ioan Petru
Culianu, Tozgrec (Iaºi, Ed. Polirom, 2010, 408 p.).
Scris începând cu 1981 ºi aflat în atenþia autorului
cam pânã prin 1984, nedefinitivat, rãmas în caiete ºi
pe diverse foi detaºate, pus în paginã ba în românã,
ba în francezã, cu adaosuri scurte chiar ºi în englezã,
el a fost desemnat de editoarea lui postumã, sora
autorului, Tereza Culianu-Petrescu, drept un „întins
ºantier scriptural”. Culianu însuºi vorbea despre
aceastã creaþie ca despre un „roman fantastic” în
septembrie 1984, într-o epistolã trimisã lui Mircea
Eliade. Din ºantierul respectiv, în 1989, Culianu a
publicat doar o povestire cu acelaºi titlu, scrisã cu
trei ani înainte ºi inclusã în colecþia de povestiri pe
care în 1993 am citit-o în românã sub titlul Pergamentul
diafan. Dincolo de omonimia titlului însã,
povestirea este construitã pe „o intrigã numai
tangenþial asemãnãtoare cu cele desfãºurate în versiunile
nedefinitive ale romanului” (Tereza Culianu-
Petrescu). Tot restul materialelor subordonate
proiectului romanesc Tozgrec a rãmas în sertare
pentru restul perioadei de pânã la decesul tragic al
Autorul este Profesor la Facultatea de Studii Europene,
Catedra de Studii Europene ºi Relaþii Internaþionale
(The author is Professor, Faculty of European Studies,
44 Department of European Studies and International Relations)
autorului (1991), semn cã, poate, prins în mrejele altor
tentaþii intelectuale, Culianu abandonase proiectul
definitiv sau cã îl amânase pentru o etapã ulterioarã,
mai calmã. Rãmâne, totuºi, întrebarea: de ce, aflat în
posesia unor materiale care însumeazã circa 500 de
pagini, ar fi revenit autorul în 1986 la acest ºantier
numai pentru a extrage o povestire de dimensiuni
modeste, sabordând restul
Ipoteza mea de lecturã este cã, de fapt, proiectul
narativ Tozgrec nu a fost unul exclusiv romanesc,
dovadã stând chiar abordarea materialului cu
mijloacele prozei scurte, cândva dupã abandonarea
din 1984 a construcþiei ample, dar totuºi înainte de
apariþia din 1989 a primei ediþii, italieneºti a culegerii
de povestiri La collezione di smeraldi (Milano, Jaca
Book), mai exact în 1986. „Tozgrec este în bunã
mãsurã o carte de ºi despre magie” (p. 6) spune editoarea
materialelor, atrãgând atenþia asupra faptului
cã magia nu bântuie numai prin paginile respective,
ci cã ea ºi „iese” din acestea, acþionând efectiv într-o
manierã pe care nu o precizeazã. Tocmai subiectului
sau, mai degrabã, acestei prezenþe a „cunoaºterii
alternative” celei raþionale, prin simpatie magicã,
scurtãturi revelatoare ºi încãrcate de puteri nevãzute,
i se datoreazã, aº crede, ºi structura destructuratã,
aparent haoticã, nesupusã definitiv nici mãcar genului
romanesc, a ºantierului Tozgrec. Scriind o carte care
începe în paginã ºi continuã în viaþã – poate ºi dincolo
de aceasta, în sfera vãzduhului nedesluºit (precum
la Goethe, în Faust, unde existã ºi un „Prolog în cer”
care deschide în direcþie ascendentã, scoþându-le de
sub imperiul contingentului, al lui hic et nunc cele
reþinute ca fiind demne de a fi expuse) -, lui Culianu i
s-ar fi putut pãrea cã forma finitã este o biatã convenþie
literarã ce rãmâne în urmã faþã de dezvoltãrile care
surveneau. Tozgrec pare, cu toate versiunile
complementare ºi concurente, cu ieºirile ºi intrãrile
fragmentare în universul evocat acolo, cu
abandonarea primei limbi de redactare ºi continuarea,
altcândva, altcumva, în francezã, cu adnotãrile în
englezã, un proiect care transgreseazã literarul în
înþelesurile lui tradiþionale. Aici scrisul pare numai un
mijloc – poate unul dintre mai multe – prin care Culianu
ºi, dindãrãtul lui, cititorul este atras ºi respins, purtat
încoace ºi încolo, într-un material, într-o lume
alternativã, construitã în convenþie literarã (dar ºi Faust
folosea litere ºi linii desenate pe podea!), din care eºti
expulzat ºi în care eºti absorbit prin magia empaticã
a lecturii, întrerupte, totuºi, imprevizibil, de „neglijenþa”
celui care scrie. Proiectul este caracterizat de
discontinuitate, textele schimbã unghiul, revin doar
unele personaje, altele nu, centralitatea unui subiect
de aici este subminatã prin împingerea în prim-planul
atenþiei de un altul, dincoace, ruptura conteazã cel
puþin cât curgerea în flux neperturbat… Dar pânã la
urmã, cu franceza ºi cu însemnãrile sale în englezã,
Tozgrec dã impresia unei sfere aparent impenetrabile
– oricum, imposibil de cartografiat exhaustiv – prin
care, folosind anumite fante aparent invizibile, cititorul
este invitat sã pãtrundã, trezindu-se apoi, când se
aºteaptã mai puþin, din nou în spaþiul virtual exterior
acesteia…