august - Steaua

Moartea romanului, moartea
cititorului
Death of the Novel, Death of the Reader
Ruxandra Cesereanu
Enrique Vila-Matas este un
romancier bizar, care
chestioneazã, cel puþin în Asasina
cultivatã (epilog de Jordi Llovet,
ilustraþii de Oscar Astromujoff,
traducere de Ileana Scipione,
Editura Rao, 2007), sintagme în
vogã la trecerea dintre milenii:
moartea romanului, respectiv
moartea cititorului. Aceastã
chestionare este ingenios orchestratã
ºi are ca mizã tocmai
remitologizarea romanului (dupã
ce acesta a fost demitologizat
demonstrativ). Scopul romanului
Asasina cultivatã este fluturat ca
un steag, pe de o parte de învins,
pe de o parte de învingãtor, de la
începutul cãrþii: actul de ucidere al
cititorului este gândit ca un gest
programatic, tendenþios, fundamentalist
ºi asumat. Vila-Matas
admite, de altfel, cã romanul este
un act mimetic, în general, ºi
recunoaºte (pe urmele lui Julien
Gracq) cã un autor scrie exclusiv
pentru cã au scris ºi alþii înaintea
lui. Prin urmare, romanul (cãci
despre acest gen este vorba) se
naºte ºi continuã sã se scrie doar
fiindcã existã o tradiþie ºi un reflex
pavlovian cultural, legate de originea
ºi condiþia acestui gen literar.
Totuºi, ceea ce defineºte un romancier,
în opinia lui Vila-Matas, nu
sunt arhitectura ºi construcþia
epice, ci stilul, respectiv fraza
literarã care depãºeºte fraza
comunã, vulgarã. Este o ironie ºi
auto-ironie, cãci Vila-Matas însuºi,
ca romancier, este pregnant nu
atât prin stil, cât prin deconstrucþia
epicã pe care o face în textele sale.
În ciuda ameninþãrilor letale pe
care autorul le precizeazã la
începutul cãrþii, cititorul este
prevenit cã poate sã citeascã
Autoarea este Conferenþiar la
Facultatea de Litere din Cluj, catedra
de Literaturã Comparatã (The Autor is
Associate Professor, Faculty of Letters
in Cluj, Department of Comparative
48 Literature)
romanul Asasina cultivatã fãrã a fi
lichidat (de text, în text ori de autor,
la propriu), chiar dacã, într-un mod
enigmatic, cititorul ar putea, totuºi,
sã fie ucis. Vila-Matas apeleazã
ludic, de fapt, la o teatralã ºi amplã
amfibolie care îi dã posibilitatea de
a comite gesturi ºi fapte opuse:
cititorul poate rãmâne viu sau
poate fi ucis, ca ºi cum ar fi acelaºi
lucru, deºi nu este acelaºi lucru!
Amfibolie ºi paradox, de fapt.
Sugestia este aceea cã romanul
de faþã nu se vrea a fi seducãtor,
ci ucigãtor în sensul în care “crima”
este o operã imperfectã care ar
putea deveni perfectã doar întrucât
unicitatea ei constã în scopul
asasin – lichidarea cititorului!
Istoriile epice întreþesute din
Asasina cultivatã sunt îndeajuns
de încâlcite ºi deºirate, în acelaºi
timp, încât sã nu mai conteze de
la un punct, strategia ludicã a
autorului fiind evidentã: avem,
iniþial, cadavrul unui scriitor
sinucigaº, lângã care se gãseºte
manuscrisul în plic sigilat al altui
scriitor – aceastã situaþie de incipit
constituie o abilã metaforã, tehnic
vorbind, pentru a performa ideea
de demitologizare ºi remitologizare
a romanului. Sinucigaºul (Vidal
Escabia) era un scriitor minor, care
se lãuda grandoman cu manuscrise
valide de sertar, deºi
acestea erau inexistente. Dar
chiar grandomania acestui autor
insignifiant devine de la un punct
naraþiune! Vila-Matas îi trimite lui
Vidal Escabia manuscrisul
Asasinei cultivate, semnându-se,
însã, cu numele altui scriitor (Juan
Herrera), care îl obseda pe Vidal
Escabia. Evident, romanul din
roman este unul ºi acelaºi, de
aici auto-mitologia sau automitologizarea
care are, însã, sens
ontic ºi nu þine neapãrat de strategia
unui meta-roman. Toþi cei care intrã
în contact cu manuscrisul intitulat
Asasina cultivatã (Vidal Escabia,
apoi Elena Villena – soþia lui Juan
Herrera, apoi prefaþatoarea Ana
Cañizal) încearcã sã se
defineascã la nivel uman ºi toþi pier.
Intriga este una poliþistã ºi
pluseazã pe autoreferenþialitate,
autoficþiune ºi critificþiune, tocmai
ca sã dezvolte un policier de teoria
literaturii, mai exact de teoria
romanului. Acest lucru este
fascinant, iar romanul lui Vila-
Matas, în ciuda sucelii sale, nu
plictiseºte deloc. A face din teoria
romanului un thriller de buzunar nu
este puþin lucru! Cei care mor în
textul lui Vila-Matas mor exclusiv
pentru cã sunt cititori de prozã sau
producãtori de prozã, iar misterul
inter-morþii lor (cãci este vorba
despre o moarte interºanjabilã ºi
molipsitoare) este ºi devine, de
fapt, misterul de a construi un
roman ºi de a-l livra publicului în
chip spectaculos. Însuºi manuscrisul
dispare ºi reapare în continuu
– oricum, ceea ce conteazã
este cãutarea continuã, interogaþia,
thriller-ul care devine o questa.
Ironia delicioasã a lui Vila-Matas
este aceea de a invalida ºi în
acelaºi timp de a reîntemeia,
concret, romanul sãu din roman,
Asasina cultivatã, ca pe o suitã de
ºapte poeme în prozã în care nu
existã neapãrat acþiune, cât stãri
sufleteºti ºi senzaþii. Printr-un
asemenea gest auctorial, Vila-
Matas ucide ideea de roman: cele
ºapte poeme în prozã nu pot
alcãtui în niciun caz un roman,
aceasta fiind ironia autorului dupã
care un roman poate fi orice. ªi
numai dacã numeºti un text a fi
roman, el devine aºa ceva – iatã
autoritatea unui cuvânt întemeietor,
dar nu neapãrat ºi autoritatea unui
canon! Dimpotrivã, Vila-Matas
descrie enigmatic tocmai explodarea
canonului romanesc.
Istoria epicã din Asasina
cultivatã este, însã, tot mai
încâlcitã: la pagina 73 aflãm cã, deºi
Asasina cultivatã pãrea sã fie
singurul roman al Elenei Villena, ea