Vatra veche 3. 2011

(IV)
HARTA II
Carte d’HONGRIE en général, contenant selon la
Division ancienne & methodique, la Hongrie en
particulier, la Croatie, la Dalmatie, la Bosnie, la
Servie, la Boulgarie; la Principaute de Transylvanie,
les Despotats de Walachie & de Moldav; le tout dressé
sur pied de l’ancienne et de la nouvelle Geographie
par Mons. I.M. Hasius, Profess, des Mathemat.
Deosebit de titlul din entête,
în cartuşul din stânga,
sunt enumerate în detaliu,
regiunile înfăţişate pe hartă.
Sunt adăugate explicaţii asupra
întocmirii hărţii, sunt indicaţi
editorii şi anul tipăririi (Tabula
ex recentissimis pariter et
antiquissimis relationibus et
monumentis concinnata ac
secundum leges Projectionis
stereographicae legitimae
descripta a I.M. Hasio M.P.P.
Curantibus Homannianis
Heredibus C.P.S.C.M. 1744).
În cartuşul din dreapta al hărţii, se dau explicaţii
privind alcătuirea hărţii – şi Scala – din care transcriem:
Plus simplici vice cum monitum sit, in regionibus, quae
Turcarum imperio subsunt, propter aditus difficultatem,
sine monumentis antiquis itinerariorum Antonini,
Augustani, Arriani & Geographiam nihil posse: ideo non
tam ad explenda spatia quae vacua relinquenda fuissent,
quam ad rationem nostraru hypothesium oculis ex
hibendam locorum Veterum Situm et Ductu um
Itinerariorum vestigia ductis lineis repraesentare e re
Geographice studiosorum esse duximus.
Ripae Danubii, litoralia Ponti et Archipelagi ex ipsis
illis monumentis descripta ex tant’ Veterum locorum,
quorum nulla amplius ex tant vestigia, nota nobis est (*)
sed () his uncinis includuntur voces ex Geographia antica.
În afara chenarului, la partea de jos, este trecută
următoarea notă: NB. Limites in hac mappa, qui sunt inter
Terras Austriaces & Turcicas, coloribus repraesentantur
secundum novissimam pacem Belgradensem, sed ubi
simul etiam limites pacis Passarovicensis punctulis
notatos conspicere licet.
Ca orişice hartă particular interesantă şi aceasta ar
merita o discuţie critică, istorică. Nu voi observa însă – ca
şi în cazul documentului Bonâ, şi ca şi în cazul celorlalte
hărţi reproduse în acest Appendix – decât ceea ce este
strict afin Istrului, din primul mileniu înainte de Christos.
Pe acest document cartografic, legătura fluviului cu marea,
pe linia Hârşova-Histria, apare figurată într-un mod
care denotă, pentru autor, certitudine în ceea ce priveşte
existenţa ei anterioară, şi aceasta este ce interesează aici:
între Hârşova şi Histria este arătată o joncţiune în formă
de „Y”, piciorul sprijinindu-i-se în mare, iar braţele pe
fluviu; braţul din stânga, cel care începe imediat după
Carsium, este îngroşat cu un mare lac, a cărui tendinţă de
a continua spre Constanţa este categoric împiedicată.
Carsium este scris „Carsiu”, dublat de „Kersova”, iar
lacul ce se formează din fluviu în această parte, poartă
denumirea de „L. Carasu v. Carsoviensis”. Din punct de
vedere lingvistic, aceasta sugerează: „slavizarea”
vechiului Carium („Carsiu, Kersova”, Kersoua în alte
documente cartografice contemporane) adică Hârşova –
nume păstrat până în zilele noastre, odată cu localitatea, şi
„turcizarea” – cu sens ad hoc – a aceluiaşi cuvânt
(Carsium, Carsiu – Carsum în documentul Bonâ -, Carasu
şi Cara-Su). Aşadar, actuala vale Cara-Su, şi-a putut primi
numele – prin transfer cartografic – numai după încetarea
reprezentării pe hărţi a
dispărutei văi a Istrului
dinspre Histria. Faptul nu
trebuie să mire pentru că, în
acest teritoriu dintre fluviu şi
mare, se întâlnesc la răsărit
de Capidava, localitatea
Carasoiu, iar la răsărit de
„Silistria (Dristra,
Durostolum, Durostorum)”,
către Varna, localitatea
Carasou. O confirmare că
harta reproduce vechiul curs
al fluviului de după Carsium
stă în faptul că localitatea
„Baltags” (Băltăgeşti) este trecută la Sud de acest curs,
respectiv la Sud de lacul pe care autorul hărţii îl
desemnează ca fiind lacul „Carasu”, lac care, în acea
vreme, va fi fost încă o realitate, adeverită azi de
existenţa, pe acel loc, a celor două mari bălţi: Puturoasa şi
Groapa Ciobanului.
Harta marchează şi un curs al fluviului, ce pleacă de la
Sud de „Biroe” şi se varsă în mare – acolo unde se varsă
azi râul Teliţa şi unde odinioară se vărsa braţul Peuce -,
lângă localitatea „Baba”, în faţa cetăţii „Yegni Cale”.
Aceste cursuri de apă ce unesc fluviul cu marea, curg
aproape paralel, traversând o Dobroge relativ bine
proporţionată, şi preced Delta cu braţele şi gurile sale;
locurile lor de vărsare în mare – ca şi în geografia antică –
nu au nume proprii. Nume proprii au numai braţele ce se
desprind unele din altele, în faţa mării, pe ţărmul unde –
în antichitate, acolo neexistând localităţi – nu puteau fi
altfel identificate decât după numele gurilor lor şi după
ordinea în care acestea se succedau.
Gurile fluviului, din deltă, sunt numerotate cu cifre
romane, în ordine crescătoare, de la Nord la Sud: I. Psilon
tenue ost. vel Stoma, II Boreum, III Pulchrum, IV
Naracum, V Sacrum ost.
Insula Peuce, fără contact direct cu apa mării, este
localizată în deltă, înconjurată de braţe ale fluviului. În
această localizare, Hasius se dovedeşte credincios operei
istorice şi geografice a papei Pius al II-lea, pe care o
cunoaşte. Observ că localităţile Salsovia şi Vallis
Domitiana nu sunt arătate pe teritoriul insulei Peuce, ci pe
al unei insule învecinate pe la Nord; aceasta exclude
posibilitatea identificării insulei Peuce din harta lui
Hasius, cu localizarea făcută de Kruse pentru această
insulă, adică cu teritoriul dintre braţul Peuce, presupus de
el, şi braţul Sf. Gheorghe.
CAŞIN POPESCU
48