3630 - Oglinda literara

MERIDIANE CULTURALEDincolo de Munţii Sayan,unde şamanii călătoreau spre cerul poezieiAruncăm o repede privire cătrezona Asiei Centrale, de unde altădată plecauoştile lui Ginghis Han (1167?-1227; s-a stins în lupta contra cetăţii Xia, capitaladin Xingzhongfu, în 1227) ori Kubilai, lacurtea căruia a stat Marco Polo între 1275– 1291, către Zhongdu (Beijing), Buhara,Marius Chelaru Samarkand, Tabriz, Derbent, Astrahan şi„lumile” din jur. Apoi vom vedea lirica specificnomadă din Mongolia sau din bucăţile din trupul ei, ca RepublicaBuryatia, în regiunea Munţilor Sayan i , unde şamanismulrezistă pe locurile naşterii eroului legendar Geser i , ale lui SubedeiBaatar ii , pe unde au trecut atâtea triburi şi se pot întrevedea atâteainfluenţe. În limba mongolă şi azi există distincţia între naţionalitate,cu privire la etnie (ündüsüten), şi naţiune (ulus), relativ şi lastat, ţară, după unii poate în conexiune cu termenii chinezi (naţionalitate,minzu, şi ţară: guojia; naţiunea chineză: zhonghua minzu).De altfel, Danzanravjaa a descris caracteristicile, obiceiurile (aburiyosu) oamenilor celor „trei ţinuturi”, China (Khitad), Tibet (Tanggud)şi Mongolia.În îndepărtata Siberia, regiunea/ districtul (okrug) FederalSibirski, pe malurile Marelui Lac (Baikal), ocupând 351507 km 2pe care sălăşluiesc ceva mai mult de 1.000.000 de oameni (în anul2002 buryat-ii erau 27,8%, tătarii 0,8%, 0,3% etnici soyot i ş.a.) seaflă Republica Buryatia (creată de ruşi în 1923), cu capitala la Ulan-Ude. Un număr egal cu jumătate din al buryaţilor din Republica Buryatia(Buryaad Respublika) sălăşluiesc în diverse provincii:provincia (oblast) Irkutsk (cca. 80.000), Chita (cca. 67.000) şi laMoscova (cca. 2000). În republică sunt practicate mai multe religii:în est – budismul tibetan (lamaismul) Gelugpa v , în vest – şamanismul,creştinismul. În ultimii ani au pătruns şi adventiştii de ziuaa 7-a, krişnaismul, baha’i.Limba buryată (cu cele 10 dialecte) face parte din grupulnordic al limbilor mongole. Până în 1931 scrierea se făcea cu alfabetulmongolei clasice (uigur), între 1931-1937 – cel latin, iar din1937 – a fost impus cel chirilic, cu unele modificări.Asia Centrală a fost leagănul Marelui Imperiu Mongol. Azilimbile mongole (cu dialecte; N. Poppe v cele 7 limbi mongole sunt:santa – vorbită în provincia chineză Kansu, mongour – Kansu şiChianghai, dagur - Manciuria, mogol - Afganistan, oirat, buriat,mongol) sunt vorbite pe un areal larg, din Mongolia Interioară şiExterioară, părţi din Manciuria, Siberia Estică, unele provincii chineze(Kansu, Sinkiang, Cianghai), cursul inferior al Volgăi şi pe diversearii din Afganistan. Probabil cel mai important dialect al limbiimongole este khalkha (xalx) – în care a scris şi Danzanravjaa.În secolul al XIII-lea capitala Imperiului Mongol vi , Karakorum/Kharakhorum (ridicată în 1220 la ordinul lui Ginghis Han pelocul unde se afla un oraş/ cetate din perioada dominaţiei uigure),devenise un punct de atracţie pentru călători, înţelepţi. Construit învalea râului Orkhon, pe Drumul Mătăsii, oraşul, al cărui nume, înlimba oamenilor locului, însemna Pietre Negre sau Ziduri Negre, afost terminat abia în timpul lui Ogodei Han când, în 1235, a fost organizatdin punct de vedere urbanistic, terminat zidul înconjurătorşi a fost terminat şi Palatul Tumen Amgalan vi (Palatul Păcii Eterne),era un loc al toleranţei religioase, adăpostind moschei, temple, o bisericăcreştină, cum scria un călugăr franciscan, flamandul Williamde Rubruck, care l-a vizitat în 1253 i . Era un loc propice pentru înţelepţi,scribi de tot felul (se spune că hanul încuraja prezenţa scribilorîn toate limbile din Imperiu) dar şi un punct de cruce aldrumurilor.Fiul lui Ogodei (hanul care a consolidat Imperiul, a organizatcapitala Karakorum şi a murit din exces de băutură în decembrie1241), Koden, a atacat Tibetul în 1239, dar în timp,credinţele tibetane au cucerit Mongolia. Cu toate că budismul areo istorie în zona Mongoliei, abia din secolul al XVI-lea se poatespune că a devenit un mod de viaţă, răspândindu-se între oameniilocului. Din secolul al XVI-lea s-au construit aşezăminte budisteimportante, îmbinând stilurile arhitecturale nomade şi cele tipic budiste,din materiale din cele mai diverse, de la lemn la pâslă ori cărămiziarse. Aşa se face că, spre începutul secolului XX înMongolia să fie construite mai bine de 700 de temple şi mănăstiri,3636www.oglindaliterara.rofiecare cu particularităţile ei, relevând influenţe chineze, indiene oritibetane. Aceste influenţe, în diferite proporţii, se întrevăd şi în textelecare s-au păstrat, în modul de a scrie în această zonă.Mongolii au o legendă conform căreia, la începuturi, aapărut întâi un munte (numit mai apoi Otgontenger, adică „cel maitânăr fiu al cerurilor” x ). Nu e de mirare că muntele (ca şi pădurea –khangai, ori stepele Marelui Gobi) ocupă un loc important în viaţamongolilor, în scrierile lor. Primele poeme de pe aici, spun mongolii,sunt creaţii ale nomazilor care, în secolul XIX şi începutul secoluluiXX, au dat naştere aşa-numitelor bensen üliger (opuscule cupoveşti; üliger - poveste), despre care chinezii spun că sunt inspiratedin poveştile lor cu războinici/ cavaleri (numele fiind derivatdin lb. chineză: ben zi 本 子 ). De altfel, sunt destule „adaptări” foneticede termeni chinezi în limba mongolă în astfel de texte.Aceste bensen üliger (care relevă adesea şi motive chineze, tibetane,indiene însă îmbinate cu cele locale) încă mai sunt recitatede recitatorii rătăcitori şi cântăreţi, la început venind din zonele estice,apoi către toate regiunile mongole. Acestea sunt diferite deepopeile (poemele populare de factură epică; lb. mongolă: tuuli)tradiţionale mongole, de pildă prin aceea că nu mai conţin elementede fantastic şi supranatural, monştrii/ mangyus, bestiile aufost înlocuite cu hoţi, rebeli dar şi regi, dar mai ales prin aceea că,în loc de o singură intrgă au mai multe linii de acest fel ale poveştii,precum şi mai multe tipuri de personaje.În poezia epică mongolă, după Walther Heissig, suntpeste 300 de motive care pot fi clasificate în 15 grupe: timpul, naştereaeroului, localitatea eroului, eroul însuşi, inamicii, lupta împotrivalor, căsătoria ş.a. Eroii, în funcţie de tradiţii, zonă, diferă dar,în mare, pot fi de două tipuri: luptătorul şi curteanul. Cei care auanalizat poemele epice mongole au făcut şi alte clasificări, în funcţiede temă, construcţie ş.a., constatând că multe au, firesc, rădăcinileîn traiul zilnic şi obiceiurile locului. Cât priveşte eroul, rolimportant are Ginghis Han, supranumit peste secole „liderul AristocraţieiStepelor în feudalismul nomad” x , a cărui figură, pentru istorici,a devenit dificil de separat de legendă. Apare în astfel depoeme (care nu sunt ancorate într-o perioadă istorică anume, ciîn „vremurile bune de demult”, în illo tempore) nu doar ca erou, cişi ca înţelept, lider ş.a.Dacă creaţiile populare epice erau cântate, cel puţin întrecut, pe o linie melodică cel mai adesea singulară, bensen üligersunt interpretate pe mai multe linii melodice. Cei care le inetpretează(ca şi în alte zone ale Asiei având un statut social precar)trebuie să fie buni cântăreţi, recitatori, instrumentişti şi actori.Bensen üliger sunt, de obicei, scrise într-un metru combinat întreproză şi poezie.Cel mai scurt poem mongol, citat de G. Mend-Ooyo (carescria că „întreaga lume este cuprinsă în aceste două cuvinte), estecupletul (khos uyanga): „orchlon/ gaslan”, adică: Univers/ necaz”,în timp ce, probabil cel mai lung poem, epopeea 150 nasalsankhugshin luu mergen khaan (Înţeleptul rege dragon care a trăit 150de ani) are cca. 14.000 de versuri şi sunt recitatori care îl declamăîn o lună! Universul, la rândul lui, este alcătuit din „universuri” nemărginite:„Cerul nu are stâlp/ oceanul nu are acoperiş, pământulnu are centură”.Un cumul de factori, ca viaţa nomadă, condiţii istorice ş.a.,au făcut ca literatura mongolă să nu aibă „monumente literare” xi ,deşi se poate vorbi de o bogată tradiţie orală (dar şi de numeleunor poeţi notabili în zonă, ca Danzanravjaa, prinţul Tsogt Taij,1581-1637, Vanchinbalyn Injinash xi / Ванчинбалын Инжинаш,1837 –1892, Gulirans ori, către zilele noastre, Natsagdorj Dashdorjiin,1906 – 1937) poezia mongolilor fiind influenţată de cea indiană(sanskrită), tibetană (sunt balade care circulă în Tibet –interpretate de barzii numiţi acolo sgrung pa sau sgrung mkhan –şi zona mongolă din vremuri străvechi; exemplu, cele ale căror personajcentral este Ge-sar xi ), chineză şi a altor popoare orientale cucare au intrat în contact (pentru ca, din secolul XX, prin personalităţica D Natsagdorj, B Rinchen şi Ts Damdinsuren, în anii ’30 sauB Yavuukhulan, M Tsedendorj şi N Nyamdorj în anii ’60, să se deatonul unui mod de a scrie la confluenţa între Orient şi Occident).(continuare în nr. viitor)