NOTE DE LECTURĂÎn literatură fiind un semnfoarte răspândit, preferat în specialde romantici, dar reformulat şi înscriitura modernă, oglinda apare înteatru şi ca element venit din text şica modul scenografic. SpectacolulIoana Petcu realizat la Luxembourg de RaduAfrim, Mansarde à Paris avec vuesur la mort (2006), scenariul aparţinândlui Matei Vişniec, are scenografia fondată pe o podeacare oglindeşte tot ceea ce există deasupra. O imaginerăsturnată a actului scenic, o altă posibilitate de a vedea,suprafaţa întinsă pe care se reflectă existenţa lui Cioran,visul lui întruchipează o conştiinţă care dezvăluie la infinit.Dublul din reflexie este unul care descoperă infinitul, este şiteza pe care Borges încerca să o schiţeze în eseul desprescrierile lui Léon Bloy, <strong>Oglinda</strong> enigmelor 1 . Paragrafele dinscrierile lui Bloy îl ajută pe autor să vadă în motivul oglinziio modalitate de realizare a infinitului: dacă hazardul tinde lazero, aşa cum descifrează Borges, atunci aceasta semnificăposibilitatea de întoarcere perpetuă : “Spusele SfântuluiApostol Pavel: Videmus nunc per speculum in aenigmatear fi ca o lucarnă pentru a ne cufunda în adevăratulAbis care este sufletul omului. Înspăimântătoareaimensitate a abisurilor cerului esteo iluzie, un reflex exterior al abisurilor noastre,percepute «ca într-o oglindă»” 2 . <strong>Oglinda</strong> actoruluinu este la vedere; când interpretează un rol,ceea ce e identic cu sine, acea întoarcere lazero se află la interior. În afara actorului existădoar o proiecţie. Confruntarea dintre dubli, întâlnirealor, acea întoarcere la zero, se găseşteînlăuntru. Când, la capătul labirintului, personajulromantic găseşte o oglindă care este de faptpropria sa imagine, această singură ieşire este,în fapt, replierea la nivelul zero, acolo de undemultimplicarea poate reîncepe. La fel, pe scenă,din numeroasele personaje, revenirea la sineoferă şansa reînceperii jocului de figuri potenţialedin rolurile următoare.Aria semantică a oglinzii este bogată.Apa este prima oglindă, stătătoare şi sumbră. Înspectacolul Furtuna, în regia lui Liviu Ciulei(1978), din părţile laterale publicul putea vedea râuleţe careaduceau ce ele nisip, resturi de obiecte, un fel de oglindă atrecutului. Aceeaşi semantică o poate căpăta apa şi în cadreleplane ale regizorului rus Andrei Tarkovski. Suprafeţeleacvatice statice sunt lumi în care ceva dintr-un trecut sepăstrează, sunt un fel de vestigii care spun ceva despre ceicare au locuit spaţiul acela. În filmul Macbeth realizat deRoman Polanski (1971), scena vrăjitoarelor are loc la margineamării, pe un ţărm-oglindă (nisipul fin este scăldat deapă) şi imaginea femeilor se dublează. Mai târziu, în acelaşiloc, are loc lupta purtată de Macbeth. Atunci oglinda sesparge, trupurile însângerate cad pe ţărm, spaţiul sacru dela început e profanat: acum drama lui Macbeth poate începe.De cele mai multe ori însă, oglinda mutilează. Numelezeului Tezcatlipoca înseamnă Oglindă (tezcatl
PUNCTUMAgonii beatniceDacă ar trebui ca un autor să vorbească despre arta de ase imita pe el însuşi, cel mai indicat ar fi Alexandru Vakulovski.Părintele Pizdeţului a recidivat în Letopizdeţ şi, ca un caşalotobosit, a eşuat pe plajele toropite ale repetiţiei. În pântece i s-adescoperit şi ultimul său roman, Bong, cel care l-a şi întors cuburta în sus. Caz reprezentativ, (pseudo)romanul Bong (Polirom,2007), cu copertele sale cartonate şi hârtie de bună calitate, dăseamă de agonia literaturii româneşti de tip beat, fie ea venită şi pelinie rusească. Cum s-ar zice: şocul nu merge de trei ori la apă. Caîn povestioara cu Petrică şi lupul, nimeni nu se mai sperie, nimeninu mai juisează în faţa violenţei, a pornografiei sau a protesteloranarhiste. De ce? Ingredientele astea au ajuns atât de la ordineazilei, încât a te extazia ori sufoca din cauza lor ar însemna să teexpui ridicolului. E simplu: pe cei care încă se mai lasă duşi de valîi trimitem la Vakulovski 2, apoi la Vakulovski 1, apoi la Bukowskişi la pleiada clasicilor beat (să prizăm pios în amintireadescălecătorului John Clellon Holmes, cu Go). Enunţuri ca„dragostea e ceva care se combină constant cu jegul, cu greaţa”ne-au fost atât de des repetate, încât le acceptăm ca pe axiome şireplicăm plictisiţi: la ce naiba îmi tot repeţi chestia asta? M-amîntrebat cui ar putea fi destinat acest efort editorial remarcabil. Mis-a răspuns că fanilor scriitorului, în special adolescenţilor. Bun,dar de ce trebuie să mai cumperi şi să mai citeşti ceea ce deja ebine ordonat pe rafturile creierului? Zeamă din zeama rămasă dela ciorba de iepure? Pe coperta a patra, Liviu Antonesei spune cănu a putut lăsa cartea din mână, atât de intensă i-a fost plăcerealecturii. Stau şi mă îngrijorez: să fi fost lovit criticul de vreo artrită acotului? Vorbim despre un roman fără story, fără construcţie, fărăsuspans şi care, în plus, nu mai aduce nimic nou. Atunci?Dar să evidenţiez câteva motive pentru a face portretulrobot al Bongului. Mai întâi animăluţele de pluş, cu care se joacămai mulţi tineri autori români ai zilei, punând bazele semioticiiinocenţei şi sensibilităţii: „Ursuleţii vor fi prea departe să mă poatăapăra, toate jucăriile de pluş mă vor părăsi”. Să fie clar, pumnulridicat să izbească este cel al unui delicat sufleteşte – iată-ne în plinHugo. Sunt repetiţii obsesive, care ne bat ca pe un cui în capoprimarea pe care o suportă acest Quasimodo beatnic: „Mâine osă simt iar că nu pot să fac nimic./Mâine o să simt iar că nu pot săfac nimic”. Din cauza lehamitei, inevitabil, sufletul se demonizează:„Iadul sufletului meu e plin de animale hidoase, de îngeri torturaţi,de beznă şi de bliţuri cu spaime”. Deci Lautreamont, eventualDante. Inocentul poluat începe să vadă totul în negru. Tot ce, înmod normal, burghez, era considerat lilial, este perceput cu un ochiîncrâncenat. Îngerul à l’oeil méchant, baudelairian, descoperăsubsolurile nebuloase ale pasiunii: „Dragostea e ceva care tearuncă din când în când la porci”. Nu că lucrurile asta nu ar fi fostspuse deja de moraliştii francezi ori de unii sfinţi părinţi – deexemplu Tertulian, care considera până şi căsătoria un mijloc infectde satisfacere a pornirilor bestiale, carnale. Citatele pe care leselectez eu aici sunt percutante şi oricine ar putea zice că, iată,cât zăcământ de frumuseţe între aceste pagini. Deci sunt unîncuiat. Problema e că maximele patibulare ale rebelului fără cauzăsunt repetitive şi nu se încheagă într-o proză. De aceea tragconcluzia că Alexandru Vakulovski ar putea fi un poet capabil săducă mai departe furia lui Aron Cotruş sau pe cea a beatnicilor, laalegere. Cu singura condiţie de a scăpa de obsesia de a umple treisute de pagini cu proteste, ieremiade, blesteme, dezmăţuri,scabrozităţi. Personal, aş fi mult mai impresionat de un poemputernic în care autorul să-şi toarne ura, urletul, urâtul, decât deun roman cât o cărămidă, care mă face ori să râd ori să măgândesc în ce zile se pot depune reclamaţii la furnizorul de gaze.Simt nevoia să precizez: nu sunt un tip pudibond sauipocrit. Nu-l cred deloc pe Alexandru Vakulovski prea dur pentrumine. Din contră, datorită repetiţiei tematice, teamă mi-e că începsă-l simt prea moale. Ce mă întristează e doar manierismul, reţeta.i da, există un manierism al anarhiştilor, nu numai al celoreleganţi.Adelante! Urmează stereotipul cu batjocorirea Românieişi a Europei (foarte rar a Moldovei, însă), adică ceea ce putem luadirect de la sondajele de opinie filmate pe stradă, fără să ne maiofilim nervul optic. „Cu toţii suntem nişte ţigani şi nişte negri, iarEuropa e o curvă care nu ştie ce vorbeşte şi ce face. Europa e uncur, o bucată e estul, iar cealaltă vestul”. Dar A. Vakulovski a maiscris asta de vreo câteva zeci de ori, a mai scris-o şi Ianuş şi...Începe apoteoza - cuvântul mascotă „căcat” şi umilireade sine, în aparenţă creştinească, înrealitate însă narcisistă: „Incepe o nouăzi de căcat. Încă o zi către nicăieri.Alexandru Vakulovski, eşti o curvă”.Căci modelul inconsciu impus este celal inadaptatului romantic, alter-egobyronian, puşkinian şi lermontovian,deşi mă îndoiesc că vreun tânăr autorromân va sfârşi glorios şi romanticluptând prin Irak sau duelându-se dinconsiderente de onoare (vestita honra).Alte marote: corespondenţadestul de încifrată prin messenger(querido Mugur Grosu) ori declaraţiileînfocate ale unei admiratoare pe mail,vodca şi drogurile de toate tipurile.Felix NicolauImaginile astfel generate sunt plasticecâteodată: „Mai trag un gât de vodcă.Uite că apare soarele. Îmi aprind ţigara de la el”. Urmeazămicţiunea binecuvântată: „Imi deschid şliţul şi mă piş. E singuramea legătură cu pământul”. Apoi descrierea mediului infect, cu carene-am obişnuit, de altfel: „Miroase a pizdă şi a cur dogorât. i avomă de drogaţi şi de alcoolici cretini”. Perversiunile sunt normaleîntr-un gheto de felul ăsta: „Hai, bă! Jumătate tu, jumătate eu! Euam s-o fut în cur, da’ tu să-i dai muie, vrei?” Formula asta se repetăpreţ de câteva zeci de pagini.Sordidul este contrapunctat de leitmotivul „cactuşilor albipentru iubita mea”, preluat din Letopizdeţ. Căci naratorul, aşa cumam spus, este un suflet ultragiat atât de familie, cât şi de societate.De aici şi izbucnirile anarhiste, gen Chuck Palahniuk şi Proiectul deMutilare Universală din Fight Club. Faza din autobuz: „Toţi seîntorc spre mine şi hârâie. O parte chiar merg în patru labe. Smulgo bară de la un scaun şi-i lovesc. Afară, descreieraţilor! Parcă aşjuca hochei. La început le zboară capetele, apoi şi trupurile. Mi-egreaţă de putoarea pe care o emană. Încearcă să mă atingă, să măscuipe. Na şi ţie! i ţie! i ţie! i ţie! i ţie!”. Noroc de rusismelecare se lăfăie cu zecile în paginile cărţii. Aşa ne închipuim şi noi căe vorba de ceva mult mai nou şi mai profund, dar minţile noastremărginite sunt incapabile să penetreze sensurile: „Harms wrote:Zdarova bratuha! Cum sesia? Da la mine blea sa stricat CDRomulînco data blea! Sanatate! Noroc drujisce!”Am zis ceva de rebel fără cauză? Mă rog, am vrut să fiupoliticos. De fapt cauza există şi e la mintea cocoşului: tertipurilebirocratice pentru ca tinerii basarabeni să nu poată obţine viza saucetăţenia română. De aici extrapolări semi-expresioniste: „Cât suntde sictirit de mine. Cât sunt de sictirit de România, ţara proştilor.Ţara în care nimic nu e normal. Ţara care mă omoară zilnic. Zilnicîmi scoate scalpul şi îl ţine în colecţia de trofee”.Capitolele au titluri sugestive: abject, inbox, load, nofuture, doze şi mod de administrare, iepuraş rău, vomă, muie,convulsii, tulburări de coagulare, deprimare respiratorie etc. Păcatcă între ele comunicarea este aleatorie. De fapt ajunge să citeşti unsingur capitol şi e ca şi cum ai fi citit toată cartea.Ideile principale ale cărţii sunt două: jeluirea şi nervii.Iritante sunt până şi posibilele atingeri de imagine: dacă naratorule pletos, apoi să nu mai fie şi alţii. Dacă se rade-n cap, sigur va fiimitat de câteva oraşe ale patriei. Ca un omphalos al oikumeneisale, cel care relatează se învârte în jurul lui şi dezvoltă o forţăcentripetă ce trage totul înspre sine. Urmează explozia carepulverizează universul coagulat egotistic şi tot aşa. Procesul serepetă de câteva zeci de ori.Trebuie să recunosc că parcurgerea anumitor pagini aavut un efect ilariant asupra mea. Aşa ar fi certurile dure din sânulfamiliei, susţinute de un limbaj pe măsură. Nu ştiu dacă autorul s-a gândit un singur moment că abordarea sa naturalistă ar puteagenera efecte inverse. Eu unul îmi permit să-l încurajez în sensulproducerii comicului burlesc şi violent, atât la nivelul gesticii, cât şial limbajului.Ar mai fi ceva de spus despre mult discutata autenticitate.E clar că Bong nu e autentic decât parţial, întrucât o şarjănaturalistă nu poate da seama de complexitatea unei societăţi.Când citim: „Fug de realitate că mă seacă”, ne dăm seama că nicirealitatea, nici transfigurarea ei nu sunt de găsit în Bong, ci oconsiderare a lumii din unghiul millerian, salingerian ş.a.m.d., darmult mai încrâncenat. Mai departe de atât nu se poate. Un scriitoral frontierei, Alexandru Vakulovski a depăşit coloanele lui Hercule,iar acum pluteşte în derivă. Neştiiind încotro s-o ia, execută mişcăride navigaţie literară din inerţie. Nu pot decât să-i doresc sădescopere cât mai rapid Indiile din care ar putea aduce o infuzie decapital artistic unui talent viguros, dar haotic şi teribilist.www.oglinda<strong>literara</strong>.ro3495
Change language