(„BU E“ ŞI „RELE“) ALE LITERA - Oglinda literara

PUNCT DE VEDEREProbabil că n-aş fi auzit niciodatăvorbindu-se de cartea « LeninDADA » dacă n-aş fi citit un articol dinsăptămânalul spaniol « EL SEMA-NAL », editat la Madrid, datat 22 martie2003. Pentru că această carte nu agăsit editor în Spania, iar în Franţa,unde a fost publicată de Editura Lafont,nu s-a bucurat de cine ştie cesucces.Din fericire, Fernando Arrabal,celebrul scriitor spaniol, care locuieşteîn Franţa şi care de nenumărate ori înanii ‘80 a publicat articole violent anticomuniste,a semnalat existenţa acesteicărţi cronicarului Juan Manuel deAdrian Irvin RozeiPrada, afirmând că opera scriitoruluiDominique Noguez merită « să figureze cu litere roşii în orişice catalogal umoriştilor de înalt nivel ».În plus volumul se distinge prin calitatea informaţiei, mulţumităfaptului că autorul îşi construieşte teoria plecând dela surseautentice.Într-adevăr, o placă, instalată de primăria din Zürich la numărul14 din Spiegelgasse, aminteşte că Lenin şi soţia sa NataliaKrupskaia au locuit în această casă între februarie 1916 şi aprilie1917. Adică exact înainte de a pleca în Rusia şi a dezlănţui revoluţiacare a instalat puterea sovietică şi a instaurat gulagul ce s-arăspândit în lume, supravieţuind aproape trei sferturi de veac dupămoartea creatorului lor.Poate printr-o coincidenţă, chiar peste drum a locuit TristanTzara. i după cum spune scriitorul JulienGreen, martor ocular al epocii, cele douăpersonalităţi se întâlneau, jucau şah împreună,schimbau idei, ba chiar şi uneleaventuri sexuale. Unii martori ai epocii susţinchiar că Lenin avea obiceiuri sexualecurioase şi nu dintre cele mai curate.Tot atunci, Lenin ar fi participat laîntrunirile grupului dadaist din « CabaretVoltaire», care se găsea pe aceeaşistradă. Însuşi Marcel Iancu notează în jurnalulsău : «În fumul greu, în mijlocul zgomotuluiunei declamări sau al unui cântecpopular, au avut loc unele apariţii surprinzătoareca cea a figurii mongole impresionantea lui Lenin»Mulţi ani mai târziu, într-un interviuacordat postului de radio englez BBC în1959, Tristan Tzara mărturisea că jucaseşah cu Lenin, dar că pe atunci «nu ştia căLenin este Lenin !».Într-una din aceste serate, pe cândTristan Tzara se deghizase în baiaderă şiexecuta un dans lasciv, în stilul lui Nijinski,vecinii din cartier, scandalizaţi de acestspectacol, s-ar fi revoltat, încercând sădea toată lumea afară, cu strigăte repetate:«Nu ! Nu ! Nu !».Atunci, se pare că Lenin, care-şisusţinea cu aplauze prietenii, s-ar fi apucatsă strige fără încetare, bătând din picioare: «Da ! Da ! Da !»Aşa s-ar fi născut mişcarea «Dada», al cărei răsunet nu s-astins nici azi !Fapt cert este că Tristan Tzara a devenit apoi membru alPartidului Comunist timp de mulţi ani, iar Lenin a fondat un sistemdevenit repede suprarealist. Cu alte cuvinte, revoluţia bolşevicăn-a fost decât o formidabilă bufonerie dadaistă!3496Ce se naşte din pisică sau«Le cadavre exquis bouge encore !»*Doi artisti dadaisti romani, Marcel Iancu siTristan Tzara, la Zürich, in 1917Afisul de epoca alCabaretului Voltairewww.oglindaliterara.roCât despre evenimentul inaugural, povestit în cartea lui DominiqueNoguez, după cum spun italienii : «Si non è vero, è bentrovato !».* * *Cu siguranţă că un loc istoric rămas în memoria literară precumfaimosul « Cabaret Voltaire » din Zürich, nu se poate dezbărade caracterul moştenit la originile lui ! Chiar dacă a trecut aproapeun secol dela acele evenimente memorabile, dacă protagoniştii lorau dispărut de mult şi dacă ceea ce era considerat pe atunci o provocarea devenit astăzi un act de o plată banalitate !Ziarul « Le Monde », datat 11 Martie 2008, anunţă într-omică notă informativă din secţiunea « Arte » o « Bătălie în Elveţiaîn jurul leagănului mişcării dadaiste ». În câteva cuvinte suntem informaţică, în urma unei cereri emanând din rândurile partidului populistde dreapta UDC, subvenţiile de care se bucură celebrul« Cabaret Voltaire » vor fi suprimate.Aceste câteva rânduri, care se autolimitează cu o sobrietatepuţin obişnuită în lumea jurnalismului, nu au darul de a ne luminaasupra sensului unui conflict ce pare a ezita între publicitate,politică şi farsele studenţeşti.În realitate, oraşul Zürich, sub aspectul lui tradiţional de bastional finanţei şi respectabilităţii elveţiene, este în mod periodicteatrul unei lupte de influenţă între două curente politice extreme :-pe de o parte o aripă de stânga, în spiritul anarhisto-liberalpovocator,-pe de altă parte, o mişcare structurată de dreapta, care reprezintăo compozantă profundă a societăţii elveţiene, încurajatăde tradiţiile democraţiei directe, bazată pe obiceiurile naţionale ancestrale.Ceea ce apare şi mai straniu, estecă aceste două tendinţe se manifestă prinforme de acţiune, prin manifestaţii publicesau chiar şi prin teorii de multă vremeabandonate de către partidele politice europenecare acţionează în aceleaşi domenii,fie ele de stânga sau de dreapta.Cabaret Voltaire vazut deartistul roman Marcel IancuCum se manifestă acest conflict ?De cele mai multe ori el îmbracăforma unor provocări politice la nivelulstrăzii, a căror scop mărturisit este de aproduce un şoc în spiritul opiniei publice.Deja în anii ‘80, oraşul Zürich a înregistratrevolta tineretului motivată deceea ce ei numeau « cultura burgheză laputere ». Sub denumirea generică « Züribränt ! » (Zürichul arde!), o activitate polimorfă,deseori instalată în localuri abandonateşi ocupate de manieră ilegală, semanifesta sub forma unor mişcări alternativesau a unor serbări neautorizate. Cutimpul, organizatorii lor au fost integraţi înlumea cluburilor nocturne züricheze.Chiar şi celebra defilare techno, laînceput ilegală, intitulată « Street Parade», a devenit acum un pol de atracţiepentru vizitatorii străini, recomandat şipromovat fiind chiar şi de către Oficiul deturism al oraşului.În iulie 2005, o altă mişcare alternativă ia forma construcţieiunui oraş provizoriu, realizat în numai patru zile de către circa osută de agitatori, în plin centru, alături de Bursă. Era, din nou, omanieră de a manifesta opoziţia faţă de o aşa numită « lipsă de libertate» şi o propunere alternativă în favoarea unui « oraş înoraş », sub denumirea de «Shantytown».(continuare în pag. 3506)