FULGURAŢIIDe la lume adunate...Poporul le spunea "znoave". Mai târziu,oamenii le-au botezat "anecdote", de lacuvântul grecesc "anekdotos", adicăliteratură "orală", nepublicată: Folklor,mici istorisiri, cu un final hazliu, careumblă din gură-n gură şi ai căror autori,ca şi ai proverbelor, rămân anonime.Acum, li se spune - nu v-aş putea spunede ce - "bancuri".Fiecare ştie câteva zeci, dacă nuVictor Eftimiu câteva sute de bancuri pe care lepovesteşte la infinit, complicându-le,lungindu-le. E o epidemie contagioasă.Ajunge să spună cineva un "banc" şi deschide şi celorlalţi pofta dea-şi desfăşura repertoriul. Ca să aibă haz, o znoavă, o anecdotă,trebuie să fie scurtă, spontană.Unii adaogă lucruri cu totul străine de esenţa bancului,descripţii ale personajului, ale peisajului în care se petrece micaistorisire.La apropierea replicii finale, câte un inoportun se grăbeştesă dea el această replică, stricând tot hazul. Dar nu întotdeaunaaceste glume au haz. Nu râde decât cel ce povesteşte. i astfel,acest gen, genul anecdotic, care, la orice gen literar poate fiinteresant, e diluat prin prolixitate şi degradat prin vulgaritate. Uneleanecdote sunt răutăcioase, fără să fie spirituale. i toată lumea,nu numai la noi, e de mama "bancului". E o isterie generală. Păcat.Fiindcă şi-n acest gen minor, ca şi în zicalele poporului, ce poaterisipi înţelepciune, spirit, putere de observaţie, satirice la adăpostulanonimatului, bietul om îşi poate revărsa năduful împotrivadictatorilor nefaşti, a potentaţilor abuzivi, a celebrităţilorpretenţioase.Pe vremea lui Hitler, circulau în Germania sute şi mii deanecdote împotriva naziştilor, epigrame usturătoare.La noi, mai acum un an sau doi, ţinta bancurilor erauoltenii. A fost o modă trecătoare, fiindcă li se atribuiau nerozii carenu se potrivesc acestor oameni, orice se poate spune despreolteni, dar numai că sunt proşti nu s-ar putea afirma.Am să vă povestesc două anecdote cu olteni, care mi separ mai reuşite:Zice că un mehedinţean şi un romănăţean au făcutprinsoare să facă o năzbâtie care să-l dea gata pe celălalt, să sevadă care e mai "moţ", adică mai hoţ, mai deştept:- Vezi coţofana aia din cuib, zise mehedinţeanul. Eu măurc în copac să-i fur ouăle de sub ea, fără să mă simtă! Să te vădce "moţie" mai mare poţi să faci tu!Ajutat de romănăţeanul în cârca căruia se urcase ca săajungă la primele crăci ale copacului, mehedinţeanul izbuti să fureouăle de sub coţofană şi se dăduse jos, triumfător.- Să te văd şi pe tine ce ispravă mai mare poţi să faci!Romănăţeanul se uită la picioarele celuilalt şi-l întrebă,liniştit:- Unde ţi-s izmenele?Pasă-mi-te, în vreme ce-l ajuta să urce, romănăţeanul îiscosese mehedinţeanului izmenele, pe nesimţite.i de atunci a rămas vorbă că olteanul din Romanaţi emai "moţ" decât cel din Mehedinţi.A doua povestire se petrece în Transilvania. Când auaflat că Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce, un sas, un ungur şiun român din părţile Oltului se sfătuiră săse ducă la Pillat şi să-i ceară să-l dea josdin spânzurătoare pe mântuitorul lor.Sasul propuse:- Ne adunăm cu toatesocietăţile muzicale şi sportive, custeaguri şi prapuri, ne îmbrăcăm înredingote şi jobenuri, ne ducem la Pillatşi facem o serenadă cu cor şi fanfare şilrugăm să-l dea jos de pe cruce peHristos!- Fugi, măi sasule, sări de colo,ungurul, care e mai revoluţionar de felullui. Ce jobenuri? Ce prapuri, ceserenade? Ne înarmăm cu furci şitopoare şi-i spunem lui Pillat că dacă nune dă pe mântuitor viu şi nevătămat,facem revoluţie!Olteanul tăcea şi-şi răsucea oţigară.- Cată-ţi de treabă, măiungurule cu revoluţia! Cată-ţi de treabă,măi sasule, cu fanfarele, cu prapurile şicu jobenurile, că n-o să faceţi nicioispravă! Lăsaţi să înnopteze şi-l fur eu depe cruce!***Aceste două mici istorioare nusunt propriu-zis, anecdote sau bancuri.Bancurile trebuiesc să fie mult mai scurte. Din miile deanecdote pe care le-am auzit sau le-am citit, am făcut o colecţiecare mi se pare interesantă.Socotind acest gen un gen literar ca oricare altul şi care,nu trebuie dispreţuit m-am gândit să împărtăşesc câteva dinglumele selecţionate şi cititorilor "Urzicii", pe care îi rog să mă iertedacă le-au mai auzit. Cred că o culegere de epigrame sau deanecdote reuşite ar putea interesa, publicate în broşuri: o lecturăuşoară, amuzantă sub titlul general "De citit în tren".Notez câteva care îmi sunt sub condei!- Bărbate, ce zici, tăiem curcanul?- De ce tocmai azi?- Fiindcă azi se împlinesc zece ani de la căsătorianoastră!- i ce e de vină curcanul?***Nişte exploratori nimeresc într-o insulă de sălbatici dinOceanul Pacific.eful expediţiei întreabă pe şeful tribului:- Mai există canibali în insula dumitale?- Nu. Pe cel din urmă l-am mâncat săptămâna trecută!.(Din arhiva scriitorului Baki Ymeri)3540Expoziţia de gravură:Roger DewintArtistul plastic belgian RogerDewint a expus la Galeria Occident(Bucureşti) în perioada 17 aprilie - 5 mai2008.Lucrările lui Roger Dewint (n.Bruxelles, 1942) sunt un regal de culoare şide invenţii grafice. Fiecare gravură seaseamănă unui foc de artificii care dănaştere unor imagini care nu sunt neapăratvesele, din contră, dar care se disting prinvivacitatea, densitatea, multiplicitatea şiraritatea culorilor care exclud variantaclasică alb-negru.Utilizând cu precădere acvatinta şiacvaforte, artistul obţine un efect nervos,vibrant, nebulos în gravurile sale. În moddeliberat, este privilegiată redarea uneiexpresii faţă de lizibilitatea operei. Dacăaceasta pare, deseori, confuză, este pentrua traduce mai bine violenţa personajelor.Culorile vii nu sunt decât un artificiu pentrua servi mai bine brutalitatea mesajului.Vernisajul a avut loc joi, 17 aprilie2008, de la ora 18,30 , la Galeria Occident(strada Occidentului nr. 11, sector 1Bucureşti).Roger Dewint este profesoronorific de gravură la Academia de Artefrumoase din Bruxelles. A studiat laAcademia din Bruxelles (secţia desen şipictură) şi din Boitsfort (atelierul lui Rogerwww.oglinda<strong>literara</strong>.roSomville).i-a început cariera artistică în1971 şi, de atunci, a fost recompensat cunumeroase premii şi distincţii. Cu peste 600de expoziţii la activ (personale şi colective ),lucrările lui Roger Dewint figurează în 70de colecţii publice din toată lumea(printrecare Musées Royaux din Belgia, SanFrancisco Museum of Modern Art, MiamiMetropolitan Museum & Art Center, ArtMuseum din Portland, Kyoto University forArts, Japonia, muzee din Leipzig şi Minden,Germania, etc.).Expoziţia a fost organizată deGaleria Occident în parteneriat cuDelegaţia Comunităţii franceze Valonia –Bruxelles la Bucureşti.
MERIDIANE LIRICETRADUCERI DI POLOĂCzesław Miłosz, poet, romancier şi eseist polonez , s-a nǎscut pe 30 iunie1911 în Šeteniai, Lituania. A publicat în Polonia şi în srtǎinǎtate. Autorultraducerilor din Scheakspeare, Biblie şi traducǎtorul poeziei poloneze înenglezǎ. A murit pe 14 august 2004 în Cracovia la vârsta de 93 ani. Poezialui este profound intelectualǎ, poetul foloseşte metafore foarte sugestive.Creaţia lui din anii 30, înainte de al 2-lea Rǎzboi Mondial este plinǎ decatastrofism în care dominǎ elan, metaforism, ritmicitate, viziuniapocaliptice. Scrie şi despre frumuseţea lumii, iar tematica poeziei scrisǎdupǎ rǎzboi are caracter filozofic. I s-a acordat titlul „Drept între popoare”,laureat al Premiului Nobel pentru literaturǎ în 1980.(prezentare si traducere Magdalena Filary)În VarşoviaCe faci pe molozul catedreiSfântului Ion, poetule,În aceastǎ caldǎ zi de primǎvarǎ?La ce te gândeşti aici, unde vântulDe la Vistula bǎtând risipeştePraful roşu al molozului?Ai jurat, cǎ niciodatǎ n-o sǎ fiiFemeie plângǎtoare de doliu.Ai jurat, cǎ niciodatǎ n-o sǎ atingiRǎnile mari ale poporului tǎu,Ca sǎ nu le schimbi în sfinţenie,Sfinţenia blestematǎ, care urmǎreştepeste veacuri urmaşii.Dar acest plâns al Antigonei,Care îl cautǎ pe fratele sǎu,Asta e cu adevǎrat peste mǎsuraRezistenţei. i inima esteo piatrǎ, în care precum o insectǎEste închisǎ dragostea întunecoasǎA pǎmântului cel mai nefericit.Nu am vrut sǎ iubesc aşa,Nu a fost asta intenţia mea.Nu am vrut sǎ am milǎ aşa,Nu asta a fost intenţia mea.Peniţa mea este mai uşoarǎDecât pana colibrii. Aceastǎ povarǎNu este pentru forţele mele.Cum am sǎ locuiesc în aceastǎ ţarǎ?Unde piciorul îmbrânceşte oaseleNeîngropate ale celor mai dragi?Aud glasuri, vǎd zambete. Nu potSǎ scriu nimic, pentru cǎ cinci mâiniÎmi iau peniţai poruncesc sǎ sriu istoria lor,Istoria vieţii lor şi a morţii.Oare pentru asta sunt creatCa sǎ devin femeie plângǎtoare de doliu?Eu vreau sǎ cânt festinuri,Dumbrǎvi vesele,În care mǎ introducea Scheakspeare.LǎsaţiPoetilor o clipǎ de bucurie,Pentru cǎ o sǎ disparǎ lumea voastrǎ.Nebunia este sǎ trǎiascǎ aşa fǎrǎ zâmbeti sǎ repete douǎ cuvinteAdresate vouǎ, morţii,Vouǎ, care trebuia sǎ luaţi parte la nuntaFaptelor ale gândurilor şi ale corpului,cântecelor, ospǎţelor.Douǎ cuvinte salvate:Adevǎr şi dreptate.Cântec despre porţelanFarfurioarele mele roz,Ceştile înflorite,Aşezate pe ţǎrmul râuleţuluiAcolo unde au trecut tancuri.Vânticelul asupra voastrǎ zboarǎ,Pufuri din pernǎ pierde,Pe urma neagrǎ cadeUmbra mǎrului rupt.Pǎmântul, unde te uiţi, acoperitCu stropii spumei fragile.Nu-mi e atât de rǎu de nimic, vǎ rogdumneavoastrǎ,Decât de porţelan.Abia se sculǎ zoriiPeste orizontul platSe aude unde pǎmântul gemeFarfurioarele micuţe trosnesc.Visurile maiştrilor preţioase,Penele lebedelor îngheţateMerg în pâraie subteranei nicio amintire despre ele.Deci abia mǎ trezesc brusc de dimineaţǎTrec pe lângǎ asta îngândurat.Nu-mi e atât de rǎu de nimic, vǎ rogdumneavoastrǎ,decât de porţelan.Câmpia pânǎ la malul ,soareluiAcopera cioburile fǎcute terci.Stratul lor proaspǎt crocantSub pantofii mei scrâşneşte.O! podoabe strǎlucitoareCare aţi bucurat cu culoareawww.oglinda<strong>literara</strong>.roAcum sunteţi pǎtateCu vopsea urât coagulatǎ.Stau întinse aşazate pe mormânturiUrechiuşe si funduri.Nu-mi e atât de rǎu de nimic, vǎ rogdumneavoastrǎ,Decât de porţelan.DragosteDragostea înseamnǎ a se uita la sine,Aşa cum nu se uitǎ la lucruri strǎine,Pentru cǎ eşti numai una dintre mai multelucruri.i cine se uitǎ aşa, cu toate cǎ însuşi nuştie despre asta,De întristǎri inima sa vindecǎ,Pasǎrea şi copacul îi spun: prietenule.Atunci şi sine vrea sǎ foloseascǎ lucruri ,Ca sǎ stea în umplerea flǎcǎrii puterniceNu e nimic, cǎ uneori nu ştie, pentru ceslujeşte:Nu acesta slujeşte cel mai bine,ci cineînţelege.SperanţǎSperanţa este atunci, când cineva crede,Cǎ pǎmântul nu e vis, ci corpul viu,i cǎ vǎzutul, pipǎitul şi auzul nu mint.i toate lucrurile, care le cunoaşteam aici,Sunt ca şi o grǎdinǎ, când stai în poartǎ.Nu se poate intra acolo. Dar sigur este.Dacǎ am privi mai bine şi mai înţeleptFloarea nouǎ şi multe steleÎn grǎdina lumii am mai vedea.Unii spun cǎ ne ochiul înşalǎi cǎ nu este nimic, numai pare,Dar tocmai aceştia nu au speranţǎ.Cred cǎ atunci când omul o sǎ se întoarcǎ,Toatǎ lumea imediat dupǎ el nu mai existǎ,Parcǎ au rǎpit-o mâinile hoţilor.3541