(„BU E“ ŞI „RELE“) ALE LITERA - Oglinda literara

MERIDIANE LIRICETRADUCERI DI POLOĂCzesław Miłosz, poet, romancier şi eseist polonez , s-a nǎscut pe 30 iunie1911 în Šeteniai, Lituania. A publicat în Polonia şi în srtǎinǎtate. Autorultraducerilor din Scheakspeare, Biblie şi traducǎtorul poeziei poloneze înenglezǎ. A murit pe 14 august 2004 în Cracovia la vârsta de 93 ani. Poezialui este profound intelectualǎ, poetul foloseşte metafore foarte sugestive.Creaţia lui din anii 30, înainte de al 2-lea Rǎzboi Mondial este plinǎ decatastrofism în care dominǎ elan, metaforism, ritmicitate, viziuniapocaliptice. Scrie şi despre frumuseţea lumii, iar tematica poeziei scrisǎdupǎ rǎzboi are caracter filozofic. I s-a acordat titlul „Drept între popoare”,laureat al Premiului Nobel pentru literaturǎ în 1980.(prezentare si traducere Magdalena Filary)În VarşoviaCe faci pe molozul catedreiSfântului Ion, poetule,În aceastǎ caldǎ zi de primǎvarǎ?La ce te gândeşti aici, unde vântulDe la Vistula bǎtând risipeştePraful roşu al molozului?Ai jurat, cǎ niciodatǎ n-o sǎ fiiFemeie plângǎtoare de doliu.Ai jurat, cǎ niciodatǎ n-o sǎ atingiRǎnile mari ale poporului tǎu,Ca sǎ nu le schimbi în sfinţenie,Sfinţenia blestematǎ, care urmǎreştepeste veacuri urmaşii.Dar acest plâns al Antigonei,Care îl cautǎ pe fratele sǎu,Asta e cu adevǎrat peste mǎsuraRezistenţei. i inima esteo piatrǎ, în care precum o insectǎEste închisǎ dragostea întunecoasǎA pǎmântului cel mai nefericit.Nu am vrut sǎ iubesc aşa,Nu a fost asta intenţia mea.Nu am vrut sǎ am milǎ aşa,Nu asta a fost intenţia mea.Peniţa mea este mai uşoarǎDecât pana colibrii. Aceastǎ povarǎNu este pentru forţele mele.Cum am sǎ locuiesc în aceastǎ ţarǎ?Unde piciorul îmbrânceşte oaseleNeîngropate ale celor mai dragi?Aud glasuri, vǎd zambete. Nu potSǎ scriu nimic, pentru cǎ cinci mâiniÎmi iau peniţai poruncesc sǎ sriu istoria lor,Istoria vieţii lor şi a morţii.Oare pentru asta sunt creatCa sǎ devin femeie plângǎtoare de doliu?Eu vreau sǎ cânt festinuri,Dumbrǎvi vesele,În care mǎ introducea Scheakspeare.LǎsaţiPoetilor o clipǎ de bucurie,Pentru cǎ o sǎ disparǎ lumea voastrǎ.Nebunia este sǎ trǎiascǎ aşa fǎrǎ zâmbeti sǎ repete douǎ cuvinteAdresate vouǎ, morţii,Vouǎ, care trebuia sǎ luaţi parte la nuntaFaptelor ale gândurilor şi ale corpului,cântecelor, ospǎţelor.Douǎ cuvinte salvate:Adevǎr şi dreptate.Cântec despre porţelanFarfurioarele mele roz,Ceştile înflorite,Aşezate pe ţǎrmul râuleţuluiAcolo unde au trecut tancuri.Vânticelul asupra voastrǎ zboarǎ,Pufuri din pernǎ pierde,Pe urma neagrǎ cadeUmbra mǎrului rupt.Pǎmântul, unde te uiţi, acoperitCu stropii spumei fragile.Nu-mi e atât de rǎu de nimic, vǎ rogdumneavoastrǎ,Decât de porţelan.Abia se sculǎ zoriiPeste orizontul platSe aude unde pǎmântul gemeFarfurioarele micuţe trosnesc.Visurile maiştrilor preţioase,Penele lebedelor îngheţateMerg în pâraie subteranei nicio amintire despre ele.Deci abia mǎ trezesc brusc de dimineaţǎTrec pe lângǎ asta îngândurat.Nu-mi e atât de rǎu de nimic, vǎ rogdumneavoastrǎ,decât de porţelan.Câmpia pânǎ la malul ,soareluiAcopera cioburile fǎcute terci.Stratul lor proaspǎt crocantSub pantofii mei scrâşneşte.O! podoabe strǎlucitoareCare aţi bucurat cu culoareawww.oglindaliterara.roAcum sunteţi pǎtateCu vopsea urât coagulatǎ.Stau întinse aşazate pe mormânturiUrechiuşe si funduri.Nu-mi e atât de rǎu de nimic, vǎ rogdumneavoastrǎ,Decât de porţelan.DragosteDragostea înseamnǎ a se uita la sine,Aşa cum nu se uitǎ la lucruri strǎine,Pentru cǎ eşti numai una dintre mai multelucruri.i cine se uitǎ aşa, cu toate cǎ însuşi nuştie despre asta,De întristǎri inima sa vindecǎ,Pasǎrea şi copacul îi spun: prietenule.Atunci şi sine vrea sǎ foloseascǎ lucruri ,Ca sǎ stea în umplerea flǎcǎrii puterniceNu e nimic, cǎ uneori nu ştie, pentru ceslujeşte:Nu acesta slujeşte cel mai bine,ci cineînţelege.SperanţǎSperanţa este atunci, când cineva crede,Cǎ pǎmântul nu e vis, ci corpul viu,i cǎ vǎzutul, pipǎitul şi auzul nu mint.i toate lucrurile, care le cunoaşteam aici,Sunt ca şi o grǎdinǎ, când stai în poartǎ.Nu se poate intra acolo. Dar sigur este.Dacǎ am privi mai bine şi mai înţeleptFloarea nouǎ şi multe steleÎn grǎdina lumii am mai vedea.Unii spun cǎ ne ochiul înşalǎi cǎ nu este nimic, numai pare,Dar tocmai aceştia nu au speranţǎ.Cred cǎ atunci când omul o sǎ se întoarcǎ,Toatǎ lumea imediat dupǎ el nu mai existǎ,Parcǎ au rǎpit-o mâinile hoţilor.3541