(„BU E“ ŞI „RELE“) ALE LITERA - Oglinda literara

NOTE DE LECTURĂLiteratura, ca spectacol în desfăşurare (VI)(urmare din numărul 76)Opinând pe bună dreptate căîn Ţara Românească secolul XVI n-afost atât de prodigios în ce priveşte„tradiţiile cronicăreşti”, Ion Rotaruvede, în schimb, ca un fel decompensaţie apariţia aici, la începutde veac XVI, a primei „capodopere” aliteraturii noastre. Este vorba deÎnvăţăturile lui Neagoe Basarabcătre fiul său Teodosie, text scris,după părerea celor mai mulţi istoriciliterari, la Curtea de Argeş, între 1512-1521.Florentin PopescuOperă controversată,Învăţăturile lui Neagoe nu numaică s-au bucurat de-a lungul vremii de nenumărate comentarii(autorii lor sunt, între alţii, Bălcescu, Kogălniceanu şi Hasdeu însecolul XIX, iar mai aproape de noi Gh. Mihăilă, Dan Zamfirescu şialţii), ci şi de ceea ce am putea numi o „viaţă aventuroasă” amanuscrisului propriu-zis, care a circulat prin mai multe bibliotecidin Muntenia, Moldova, Blaj şi Cluj-Napoca, unde a ajuns adeseape căi necunoscute, ca să nu zicem „oculte”.Meticulos cum a fost şi până aici, autorul Istoriei pe careo comentăm trece în revistă şi traseul / traseele urmat/ urmate deacest monument literar de excepţie – ceea ce ar putea părea inutilunui cititor obişnuit, dar care pentru un literat şi cercetător devinedintru început necesar şi important.Amestec de texte cu caracter religios şi de inserţiipreluate din cărţile populare care circulau în epocă, Învăţăturileau, fără îndoială, un farmec insolit. „Părţi întinse ale acestei cărţi –notează Ion Rotaru -, destul de misterioasă, chiar până la un punct,în felul ei, dezvoltă un misticism tipic medieval, rugăciuni nesfârşite,debitate parcă într-un fel de transă barocă, fără o logică accesibilănouă, iraţionalitatea fiind parcă presupusă mai dinainte, ceea cenu-i totdeauna cazul textelor biblice propriu-zise. Învăţăturilesunt tipice pentru mentalitatea evului de mijloc, într-un anume chipşi pentru simţul românesc al timpului”. Iar ceva mai la vale, oprinduseasupra „expresivităţii” ce se desprinde din unele părţi ale scrierii,consideră ca o culme a acesteia o reprezintă aşa-zisele „elegiibocete”din capitolul Cartea lui Neagoe voievod către chiarvlădica Macarie şi către alţi egumeni şi ieromonahi şi preoţi şicătre tot clirosul, când au îngropat a doua oară, în mănăstirela Argeş, oasele mume-sei, Doamnei Neagăi, şi ale coconilorlui, Petru voevod şi Ioan voevod, şi Doamnei AngeliniiRespectivul pasaj, crede Ion Rotaru pare a fi „prima şi una dintrecele mai frumoase pagini de poezie în care se exprimă iubireafilială în arta cuvântului românesc. Puterea de sugestie şicuprindere a imaginilor, directitatea şi omenescul lor, eliberate total,aici, de misticismul cărturăresc al vremii, foarte personale,asemănătoare mult cu cele din O, Mamă, elegia funebră a luiEminescu, sunt totul”.Ca metodă de lucru, Ion Rotaru nu se depărtează demodelul călinescian. Prin urmare, niciuna din afirmaţii nu estelăsată neacoperită de un citat corespunzător, alegerea acestuiadovedeşte atât o atentă şi detaliată lectură a textului cât şi – maiales! – un pragmatism şi un bun gust estetic aproape desăvârşite.De aici şi efectul asupra cititorului, căruia i se vorbeşte despre„cultura de carte cu totul apreciabilă pentru acea vreme, dincolode cea pur folclorică şi autohtonă” – factori de influenţă înaşternerea pe hârtie a pasajelor de mare şi rară poezie, dar şidespre „simţirea profundă”, despre „rafinamentul” vieţii socialeevoluate, surprinzătoare pentru epocă. În alt plan alternanţa„filozofiei practice” cu „filozofia teoretică” alcătuiesc părţilecomponente ale aceluiaşi sistem de gândire, condiţionându-se şiinfluenţându-se reciprocScrise mai întâi în slavonă, mai apoi apărând şi într-oversiune românească Învăţăturile dau seamă, concludecomentatorul, despre „evoluţia spiritului naţional de-a lungulveacurilor”, în opera despre care este vorba el fiind „cristalizatmagistral”.Circumscrisă, temporal vorbind, epocii lui NeagoeBasarab este şi Viaţa patriarhului Nifon, avându-l ca autor peGavril Preotul de la Athon. Operă hagiografică pe care însuşiamintitul domnitor a comandat-o spre a reabilita memoria înaltuluiprelat pe care Radu cel Mare (1495-1508) l-a alungat din ţară,Viaţa ar fi fost scrisă iniţial în greaca bizantină, ulterior şi înslavonă, după care a fost tradusă şi în română, în această din urmăformă intrând şi în circuitul public.Prima impresie la lectură este aceea că autorul cunoşteafoarte bine biografia „personajului” său de vreme ce oferănenumărate amănunte întru caracterizarea patriarhului care a fostizgonit din scaunul lui de la Constantinopol şi s-a refugiat în ŢaraRomânească, unde a încercat să se amestece în politicadomnitorului prin sfaturi care îl priveau pe acesta. Mai târziuEminescu avea să scrie un text memorabil referitor la Patriarh.„Radu-Vodă – nota el – adunase în ţară pe Sfântul Nifon, ca să nepuie la cale. Se-ntreba şi el, ce o mai fi şi civilizaţia, şi voia s-o vadăcu ochii. Dar Sfântul, venind, începu să dea sfaturi pentruschimbarea legilor şi obiceiurilor, pentru introducerea paragrafelorş.a., încât Vodă-i zise într-o zi: „Ia slăbeşte-ne, popo, că ne striciobiceiurile!”. Sfânt, nesfânt, vedea el pe cine nu văzuse, de nupleca în ţara cui l-a fost avut”.Interesantă şi valoroasă nu atât prin stil şi originalitate,cât mai ales prin nenumăratele informaţii istorice (între care şiamănuntele legate de acapararea tronului de către Mihnea cel Rău– din care s-a inspirat şi Odobescu în nuvela cu titlu omonim, darşi prin unele disertaţii), Viaţa Patriarhului Nifon a fost reţinutădeopotrivă de istoria literară, şi de cea a arhitecturii, religioaseîndeosebi, drept un punct de reper important, peste care nu sepoate trece uşor.7 Florar, 2008Ce se naşte din pisică(urmare din pag. 3496)3506Nu de mult, afişele anunţând o expoziţie,în cadrul unui loc de cultură alternativănumit « Rote Fabrik », au declanşatfuria consilierului naţional UDC, ChristopheMörgeli, care a fost scandalizat dereferinţele la tradiţiile fasciste cu care erauamalgamate simbolurile partidului pe careel îl reprezintă. Rezultatul a fost o acţiunela nivel municipal, lansată de UDC, pentrua obţine suprimarea subvenţiilor primite deaceastă instituţie.Altă acţiune, şi mai spectaculoasă,a fost marcată de chemarea la rugăciuneprin cântecul muezinului difuzat de instalaţiide amplificare, ascunse în turnurile catedralelordin Zürich şi Sant-Gall. Surprizatrecătorilor, filmată pe ascuns, a fost maiapoi difuzată pe Internet !Artistul local Johannes Gees justificăaceasta acţiune prin dorinţa de lansa odezbatere publică privind o problemăacută a socieţii moderne occidentale.În fine, o operaţie « graffiti » organizatăşi supervizată în mod clandestin decătre binecunoscutul « Cabaret Voltaire »,a stârnit o nouă polemică. E drept că acţiunileconduse de directorul acestei instituţiiau fost contestate deja de mai multe ori,însă el continuă să afirme importanţa provocăriipentru a obliga la o regândire aacţiunilor noastre de zi cu zi.Riposta s-a făcut simţită imediat. Ocampanie de contra-graffiti împânzeşte zidurileoraşului !www.oglindaliterara.roPrintre ele, un desen reprezintăportretul unei femei întinzând un braţ înmănuşatîn semn de contestaţie, însoţit desloganul: «Nu, dreptului de vot femeilor».Fără îndoială, la Zürich mişcareadadaistă mai este încă în viaţă !Paris, aprilie 2008*«Cadavrul delicios încă maimişc㻫Le Cadavre exquis» era numeleunui joc inventat de artiştii dadaişti caredesenau unul după altul pe o foaie de hârtieîmpăturită, fără a cunoaşte creaţia celorcare-i precedaseră.