iunie 2008 - Dacia.org

nr. 53, iunie 2008DACIA magazindeclanºarea ºi finalizarea unei acþiuni militare trebuia sã þinã cont de fenomenele specifice anotimpurilor.La daco-geþi fenomenele meteo-cosmice au fost în strictã corelaþie interpretativã cu realitãþile geografice,terestre, acvatice ºi chiar populaþionale, impunând o conotaþie aparte ºi o conexare uneori surprinzãtoarea spaþialitãþii terestre cu cea cosmicã. Marii strategi ºi comandanþi de oºti daci au avut cu prioritate în vedereastfel de conjuncturi meteo-spaþiale, meteo-cosmice, ºi le-au folosit în mod superior ºi benefic pentru demersulideatic ºi pragmatic, pentru succesul armatelor lor.Dar sã trecem în revistã numai douã episoade reprezentative;• În anul 85/86 e.n, în plinã iarnã o oaste dacã, surprinzându-i complet pe romani, a trecut Dunãrea îngheþatã ºia pãtruns adânc pânã în Moesia. În aceastã curajoasã acþiune s-au reliefat câteva din procedeele „pãmântene“ aledacilor: acþiunea rapidã, pe timp de iarnã, în condiþii meteorologice grele, peste fluviul îngheþat, realizându-se astfelo totalã ºi fatalã surprindere.• Dupã bãtãlia de la Tapae (101–102 e.n.) în prima companie a lui Traian împotriva lui Decebal, romanii au reuºitsã ajungã dupã lupte grele în preajma Sarmisegetuzei, dar când sã declanºeze atacul hotãrâtor a sosit iarna,împiedicându-i sã continue înaintarea. În acelaºi timp însã, profitând de aceeaºi Dunãre îngheþatã, de viscole ºininsori abundente, Decebal a deschis un al „doilea front“, reuºind sã slãbeascã, cât de cât, presiunea asupra proprieicapitale.Se poate accepta pãrerea cã în vremea dacilor elementele cosmice estompate sau exagerate de fenomenemeteorologice au constituit pentru viaþa ºi munca obiºnuitã a dacilor, dar mai cu seamã pentru activitatea deapãrare, de luptã, de rãzboi, cadrul natural în care ei, implorând forþele divine pentru cã au ºtiut sã foloseascãca nimeni alþii, în scopuri proprii ºi în defavoarea duºmanilor manifestãrile mai sus menþionate, fãcând diniarnã, varã, din noapte ºi din ger nãprasnic, forþa de a lupta, pentru cã aveau în suflete ºi în conºtiinþe, cãldura mariiiubiri ºi responsabilitãþii faþã de efigia, simbolistica înscrisã pe stindardul de luptã.Renaºterea dacicã în literatura românãAdrian CREÞUMotto: „Este obiceiul ochilor sã nu uite, / Lumina îºi încordase arcul pânã laobârºiile mirajului. / C-o hoþeascã frumuseþe, / Drumul se strecura printre niºtespoieli de pãduri. / Bãrbaþi ºi femei cu pãrul aprins ca flacãra / Bãrbaþi ºi femei cupãrul aprins ca flacãra / Cãutau învierile lui în vãzduh. / Zamolxe nu mai era niciel nicãieri. / Tãiate: capul ºi mâna regelui dac / Plecaserã.” (Ion Caraion,Kogaionon)În mod nu chiar cu totul întâmplãtor, existã o anumitã categorie de scriitori în literatura românã, de la B.P. Haºdeula Mihai Eminescu ori Mircea Eliade, în a cãror evoluþie spiritualã îºi face simþitã prezenþa, în mod frecvent, oizbucnire creativã a dacismului strãvechi. În acest sens, extrem de revelator este un fragment din Jurnalul lui Eliade:„La rãstimpuri mã apucã pasiunea Daciei ºi a lui Zamolxis. Mã reîntorc atunci la textul lui Herodot, citit ºi recitit devreo 30-40 de ori pânã acum, la celelalte mãrturii mãrunte despre credinþele geþilor... Câteva zile sunt ca ºi posedat:nu fac decât sã recitesc, sã visez pe marginea documentelor, ºi scriu pagini nenumãrate cu observaþii, planuri destudii ºi cercetãri ulterioare.” [1]Aceeaºi reacþie o avea ºi Mihai Eminescu, care, în scrisorile sale cãtre Veronica Micle, îi mãrturisea acesteia cãnu mai poate citi nimic altceva decât texte istorice sau folclor. Eminescu este primul mare scriitor la noi care intuieºteaceastã profundã nevoie a culturii române de reîntoarcere la rãdãcinile sale spirituale ºi proiecteazã o grandioasãepopee dacicã în texte poetice precum Memento Mori, Sarmis, Gemenii, sau în drama istoricã în cinci pãrþi, Decebal.Critica literarã româneascã, însã, a amendat în mod bizar aceastã parte importantã a creaþiei eminesciene, însuºi G.Cãlinescu calificând aceste texte, cel puþin în parte, „de-a dreptul puerile“ iar aceastã reîntoarcere la primordialuldacism a fost receptatã prin prisma unui simplu cliºeu de teorie literarã, cel al preocupãrii mitologice, specificeromantismului secolului al XIX-lea.În acest studiu vom arãta cum, în acest curent al dacismului, ce strãbate literatura românã ca un val seismic, semanifestã în toate curentele literare ºi alãtureazã nume majore ale României, de la B.P. Haºdeu la Mihai Eminescu,Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, George Cãlinescu, Vasile Voiculescu, Mircea Eliade, Ion Caraion,29