Gustave-le-Bon-Psihologia-Maselor

de sute de martori3.
2 Eclair din 21 aprilie 1895.
* Sir Joseph Garnet Wolseley, comandant şef al armatei britanice în anii 1895-
1901. (Nota ţrad.)
s Ştim noi, fie şi cu privire la o singur ă bătălie, cum s-a desfă
şurat ea exact?
M ă îndoiesc foarte mult. Ştim care a fost învingă
torii şi care învinşii, dar
probabil nimic mai miilt. Ceea ce d. D'Harcourt, partici¬pant şi martor, relatează
despre bătălia de la Solferino se poate aplica tuturor bătă
liilor: „Generalii
(informaţi, fireşte, prin sute de mă
rturii) îşi transmit raporturile oficiale;
ofiţerii însărcinaţi s ă vehiculeze ordi¬nele, modific ă aceste documente şi
redacteaz ă proiectul definitiv; şeful de stat major îl contest ă şi îl reface cu
noi osteneli. Este prezentat mareşalului, care strig ă: „V ă înşelaţ
i
absolutamente!"; şi îi substituie o nou ă redactare. Şi nu ră
mîne aproape nimic din
raportul iniţial. Dom¬nul d'Harcourt relateaz ă faptul acesta ca pe o dovadă
privind imposibi¬litatea în care ne găsim de a stabili adevă
rul asupra
evenimentului cel mai palpabil, mai bine observat.
Toate aceste exemple demonstreaz ă, repet, ceea ce valo¬reaz ă mărturia mulţ
imilor.
Tratatele de logic ă încadreaz ă unanimitatea a numeroşi martori în categoria
dovezilor cele mai probante de exactitate cu privire la un fapt. Dar ceea ce noi
ştim despre psihologia mulţimilor arat ă cît de mult se iluzioneaz ă ele în această
privin ţă . Evenimentele cele mai îndoielnice sînt, cu certitudine, cele care au
fost obser¬vate de numărul cel mai mare de persoane. A spune c ă un fapt a fost
constatat simultan de către mii de martori, este a spune c ă faptul real este, în
general, foarte diferit de relatarea adoptat ă.
Din cele precedente decurge clar c ă trebuie s ă socotim cărţ
ile de istorie drept
lucrări de pur ă imaginaţie. Sînt relatări fanteziste de fapte ră
u observate,
însoţite de expli¬caţii date dup ă consumarea evenimentelor*. Dac ă trecutul nu ne-
ar fi lăsat moştenire opere literare, artistice şi de arhitectur ă , monumente, nu
am cunoaşte nimic real. Cu¬noaştem un singur cuvînt adevărat despre viaţ
a marilor
oameni care au jucat roluri esenţ
iale pe scena lumii, cum sînt Hercule, Buddha,
Iisus sau Mahomed? Foarte proba¬bil, nu. In fond, de altfel, viaţa lor exact ă ne
intereseaz ă puţin. Fiinţele care au impresionat mulţ
imile au fost eroi legendari
şi nu eroi reali.
Din nefericire, legendele nu au ele însele nici o consis¬ten ţă. Imaginaţ
ia
mulţimilor le transform ă neîncetat dup ă vremuri şi îndeosebi dup ă neam. Este mare
distan ţă între Iehova cel sîngeros al Bibliei şi Dumnezeu al iubirii cum 11 vedea
Sfînta Tereza, ca şi între Buddha adorat în China şi acela venerat în India, care
nu au nici o trăsătur ă comun ă. Nici măcar nu este nevoie ca secolele s ă fi trecut
peste eroi pentru ca legenda lor s ă fie transformat ă de imaginaţia mulţ
imilor.
Transformarea are uneori loc în cîţiva ani. Am vă
zut în zilele noastre legenda
unuia din cei mai mari eroi ai istoriei modificîndu-se de mai multe ori în mai
puţ
in de cincizeci de ani. Sub Burboni, Napoleon deveni un fel de personaj idilic,
filantrop şi liberal, prietenul celor umili care, dup ă spusa poeţilor, trebuie să-
i păstreze amintirea timp îndelungat la umbra colibei. Treizeci de ani dup ă aceea,
eroul blajin devenea un despot sîngeros, uzurpator al puterii şi al libertăţ
ii,
care a sacrificat trei milioane de oameni numai pentru ambiţ
ia sa. Legenda se
transform ă şi sub ochii noştri. Dup ă ce cîteva zeci de secole vor fi trecut
«apres coup » în textul original. (Nota trad.)
30
31
peste ea, savanţii viitorului, în prezenţ
a acestor poveşti contradictorii, poate
c ă se vor îndoi de existenţ
a eroului, cum ne îndoim noi uneori de aceea a lui