Gustave-le-Bon-Psihologia-Maselor

raţionamentele logice pe care tinereţe3 mea neexperimentat ă m ă făcea s ă le
găsesc convingătoare.
74
de efect a argumentelor lor îi surprinde întotdeauna. „Conse¬cinţ
ele matematice
uzuale bazate pe silogism, adic ă pe asociaţ
ii de identitate, — scrie un logician —
sînt necesare... Necesitatea ar forţ
a chiar şi asentimentul unei mase anor¬ganice,
dac ă aceasta ar fi capabil ă s ă urmăreasc ă asociaţiile de identitate". Fără
îndoial ă; dar mulţimea nu este mai apt ă decît masa anorganic ă s ă le urmăreasc ă şi
nici s ă le înţeleag ă. încercaţi s ă convingeţi prin raţ
ionament spiri¬tele
primitive, pe sălbatici sau pe copii, de exemplu, şi v ă veţ
i da seama de slaba
valoare pe care o are acest mod de argumentare.
Nu este nevoie s ă ne coborîm pîn ă la fă
pturile primitive pentru a constata
completa neputin ţă a raţ
ionamentelor atunci cînd ele au de luptat împotriva
sentimentelor. Pur şi simplu s ă ne reamintim, cît de tenace au fost, timp de
multe secole, superstiţ
iile religioase contrare celei mai ele¬mentare logici. Timp
de aproape dou ă mii de ani cele mai luminoase genii au fost îngenuncheate sub
legile lor şi a trebuit s ă ajungem în epoca modern ă pentru ca veracitatea lor să
fi putut fi doar contestat ă. Evul mediu şi Renaşterea au avut mulţ
i oameni
luminaţi; nu au avut îns ă măcar unul singur al cărui raţionament s ă fi
demonstrat laturile infantile ale acestor superstiţii, făcînd s ă se nasc ă o cît de
mic ă îndoial ă asupra actelor criminale ale diavolului sau asupra necesităţ
ii
de a-i arde pe vrăjitori.
Trebuie regretat c ă raţiunea nu este călăuza mulţimilor? Nu îndrăznim s ă o spunem.
Negreşit, raţiunea uman ă nu a reuşit s ă antreneze umanitatea pe fă
gaşele
civilizaţiei cu ardoarea şi cutezanţ
a cu care au pus-o în mişcare himerele sale.
Fiice ale inconştientului care ne conduce, aceste hi¬mere erau probabil necesare.
Fiecare ras ă poart ă în consti¬tuţia sa mental ă legile destinelor sale şi poate că
ascult ă de aceste legi datorit ă unui ineluctabil instinct, chiar şi în impulsurile
sale în aparen ţă cele mai neraţionale. Uneori se pare c ă popoarele sînt supuse
unor forţe secrete, similare acelora care oblig ă ghinda s ă se transforme în stejar
sau cometa să-şi urmeze orbita.
Puţinul pe care noi îl putem presimţi cu privire la aceste forţe trebuie că
utat în
mersul general al evoluţiei unui popor şi nu în faptele izolate de unde evoluţ
ia
aceasta pare uneori s ă se iste. Dac ă nu am lua în considerare decît fapte izolate,
istoria ar părea regizat ă de întîmplă
ri absurde. Era nevero¬simil ca un ignorant
dulgher din Galileea s ă poat ă deveni,
75
în dou ă mii de ani, un Dumnezeu atotputernic, in numele că
ruia au fost fondate
cele mai importante civilizaţ
ii; neve¬rosimil, de asemenea, ca cîteva bande de
arabi ieşiţi din deserturile lor s ă poat ă cuceri cea mai mare parte a ve¬chii lumi
greco-romane şi s ă întemeieze un imperiu mai mare decît acela al lui Alexandru;
tot neverosimil ca, în¬tr-o Europ ă foarte veche şi foarte ierarhizat ă , un simplu
locotenent de artilerie s ă izbuteasc ă s ă domneasc ă peste o mulţ
ime de popoare şi
regi.
S ă lăsăm deci raţiunea filosofilor, dar s ă nu-i cerem s ă intervin ă prea mult în
guvernarea oamenilor. Nu cu raţ
iu¬nea, iar adesea în pofida ei, s-au creat
sentimente cum sînt onoarea, abnegaţia, credinţa religioas ă , dragostea de glorie
şi de patrie, care pîn ă azi au fost marile resorturi ale tuturor civilizaţiilor.
Capitolul IU
CONDUCĂTORII MULŢIMILOR ŞI MIJLOACELE LOR DE CONVINGERE
1. Conducătorii mulţimilor. Nevoia instinctiv ă a tuturor fiinţ
elor în starea de
mulţime de a asculta de un conducător. Psihologia conducătorilor. Doar ei pot să
creeze credinţa şi s ă organizeze mulţ
imile. Despotismul inevitabil al
conducătorilor. Clasifi¬carea conducătorilor. Rolul voinţ
ei. 2. Mijloacele de
acţiune ale conducătorilor. Afirmaţia, repetiţia, contagiunea. Rolul fiecă
ruia din