Gustave-le-Bon-Psihologia-Maselor

oamenii -din anturajul său.
* Hugues Bernard Maret (1763 — 1839), secretar de stat al consu¬lilor în 1800, mai
tîrziu ministru de externe. A pregă
tit întoarcerea iui Napoleon din insula Elba,
fiind secretar de stat în cele „100 de .zile". (Nota trad.)
„Napoleon — scrie generalul englez Wolseley — a debar¬cat în Franţ
a aproape
singur, ca fugar din mica insul ă Elba, care era regatul să
u şi, în cîteva
săptămîni, a reuşit s ă răs¬coleasc ă, făr ă vă
rsare de sînge, întreaga organizare a
puterii Franţei sub regele ei legitim: s-a afirmat vreodat ă mai ului¬tor
ascendentul personal al unui om? Dar, de la un capă
t la altul, al acestei
campanii, care a fost cea din urm ă a sa, cît de remarcabil a fost ascendentul pe
care el îl exercita şi asupra aliaţilor, obligîndu-i să-i urmăreasc ă iniţ
iativa,
şi cît de puţin a lipsit ca ei s ă nu fie zdrobiţi de dînsul!"
Prestigiul i-a supravieţuit şi a continuat s ă creasc ă. Prestigiul acesta a fă
cut
s ă fie uns împărat un obscur nepot al său. Văzînd cum astă
zi legenda sa renaşte,
înţelegem cît de puternic ă este înc ă umbra aceasta. Maltrataţi oamenii, masacraţ
i
cu milioanele, provocaţi invazii dup ă invazii, totul v ă este permis dac ă aveţ
i
suficient prestigiu şi talen¬tul necesar spre a-1 menţine.
Am invocat aici un exemplu de prestigiu absolut excep¬ ţional, făr ă îndoial ă , dar
era util ca s ă facem înţeleas ă geneza marilor religii, a marilor doctrine şi a
marilor imperii. Ge¬neza aceasta ar rămîne de neînţeles făr ă puterea exercitat ă de
prestigiu asupra mulţimii.
Dar prestigiul nu se bazeaz ă doar pe ascendentul per¬sonal, pe gloria militar ă şi
teroarea religioas ă; el poate avea origini mai modeste şi totuşi s ă fie
considerabil. Secolul nostru ne furnizeaz ă mai multe exemple. Unul din ele, pe
care posteritatea şi-1 va reaminti mereu, ne este dat de istoria omului celebru,
pe care l-am şi pomenit, care a modi¬ficat faţa planetei şi relaţ
iile comerciale
ale popoarelor, despărţind dou ă continente. A reuşit în întreprinderea sa datorită
imensei sale voinţe, dar şi fascinaţ
iei pe care a exercitat-o asupra întregului
său anturaj. Pentru a învinge opoziţia unanim ă, nu avea decît s ă se arate la faţ
a
locului, s ă rosteasc ă două
-trei cuvinte şi, ca prin farmec, potriv¬nicii deveneau
prieteni. Mai ales englezii combăteau cu înverşunare proiectul să
u; vizita sa în
Anglia a fost de ajuns ca să
-i ralieze toate sufragiile. Cînd, mai tîrziu, a
trecut prin Southampton, în cinstea lui au sunat clopotele. Invin-gînd totul,
oameni şi lucruri, el nu mai credea în obstacole şi a vrut s ă repete opera
Suezului în Panama, cu aceleaşi mijloace; dar credinţa care mut ă munţ
ii din loc
nu-i mut ă decît cu condiţia de a nu fi prea înalţi. Munţii rezistar ă şi
catrastrofa ce a urmat a distrus minunata aureol ă a gloriei eroului. Viaţ
a sa ne
înva ţă cum poate creşte şi dispărea
prestigiul. Dup ă ce a egalat în măreţie cele mai celebre-personalităţ
i istorice,
el a fost coborît de către magistraţii din ţara sa la rangul celor mai abjecţ
i
criminali. Sicriul său a fost purtat izolat, în mijlocul mulţ
imilor indiferente.
Sin¬gurii care au adus omagiu memoriei sale au fost suveranii din străinătate5.
Dar diferitele exemple pe care le-am citat mai sus repre¬zint ă forme extreme.
Pentru a întemeia în detaliile sale psihologia prestigiului ar trebui să
-i
examinăm seria înce-pînd cu fondatorii de religii şi de imperii şi pîn ă la
particu¬larul care încearc ă să-şi uimeasc ă vecinii cu o hain ă nou ă sau cu o
decoraţie.
Printre termenii ultimi ai acestei serii s-ar plasa toate-formele prestigiului în
diversele elemente ale unei civilizaţii: ştiinţe, arte, literatur ă etc, şi atunci
am vedea c ă el consti¬tuie elementul fundamental al persuasiunii. Fiinţ
a, ideea
sau lucrul care posed ă prestigiu sînt imediat imitate pe calea contagiunii şi
impun unei întregi generaţii anumite moduri de a simţ
i şi de a-şi exprima
gîndurile. Imitaţia este, de
6 Un ziar străin, Neue Freie Presse, din Viena, a fă
cut, pe tema destinului lui
Lesseps, reflecţii de o foarte judicioas ă psihologie, pe-care, din acest motiv, le
reproduc aici: „Dup ă condamnarea lui Fer¬dinand de Lasseps, nu mai avem dreptul să