Atlas - Plante medicinale din flora Republicii Moldova - Anatolie Nistreanu

Descriere. Arbust cu tulpina
neregulat ramificată, scoarţa
verucoasă, cenuşiu-verzuie. Lujeri
groşi, verzui-cenuşii, cu măduvă
spongioasă, albă-gălbuie. Ramurile
poartă frunze imparipenat-compuse din
foliole eliptice sau ovat-eliptice, acute,
cu miros neplăcut. Florile de culoare
albă sunt reunite în cime corimbiforme
plate. Fructele drupe negre.
Răspândire. Socul este o specie
euroasiatică întâlnită pe soluri fertile,
afânate, bogate în humus. Întâlnită la
noi prin păduri, lunci şi zăvoaie, pe
lângă garduri.
Organul utilizat, recoltare. Florile
de soc se recoltează când 75% din flori
sunt deschise. Se usucă la soare
puternic, cu florile în sus, într-un singur
strat, pe rame acoperite cu hârtie. Pe
timp nefavorabil se usucă în poduri
acoperite cu tablă, bine ventilate.
C o m p o z i ţ i e c h i m i c ă ,
întrebuinţări. Constituentul principal al
florilor de soc este o heterozidăsambunigrozida.
Mirosul greţos al
florilor proaspete este conferit de o
serie de amine alifatice. Florile mai
conţin mucilag, urme de ulei volatil,
tanin, acizi organici, saponozide,
rutozidă. Ele au acţiune diuretică,
sudorifică şi emolientă, laxativă,
antireumatică şi antinevralgică; extern
pentru tratarea arsurilor, abceselor,
furunculelor.