Dragoş Lucian Gorgan - Editura Bioflux

INTRODUCERE
Bazele geneticii populaţiilor, puse în perioada 1920-1930, au permis
descoperirea faptului că procesele evolutive afectează şi nivelul infraspecific
populaţional. Studiul genetic al populaţiilor se realizează optim cu ajutorul matematicii,
prin intermediul căreia putem calcula frecvenţa genelor în succesiunea de generaţii şi
putem cuantifica factorii care contribuie la modificarea acestei frecvenţe.
Încă Ch. Darvin a considerat evoluţia ca proces statistic, pornind de la observaţia
ca variaţiile ereditare au caracter întâmplător, iar selecţia naturală, realizată prin
supravieţuirea şi reproducerea diferenţiată a indivizilor mai apţi, reprezintă factorul
major al procesului.
F. Galton (1822-1911), a fost primul care a folosit metode statistico-matematice
în studiul populaţiilor. În lucrările sale „Typical laws of heredity in man” (1877) şi
„Natural inheritance” (1889) redă consideraţii asupra fenomenului eredităţii, pornind de
la cunoaşterea corelaţiilor şi regresiilor existente la părinţi şi descendenţi.
K. Pearson (1857-1936) a continuat cercetările lui F. Galton şi a elaborat
metodele de studiu a populaţiilor mari, a dezvoltat metoda corelaţiilor şi a elaborat
testul χ2. Astfel a apărut biometria, disciplină care are ca obiect de studiu variabilitatea
organismelor, interpretată cu ajutorul metodelor matematice.
În 1900, când au fost redescoperite legile lui Mnedel, s-a constatat, unanim, că
acestea sunt în esenţă legi probabilistice, fenotipizarea diferitelor caractere la
descendenţi având un caracter aleatoriu dar determinist.
Matematicianul G.H. Hardy şi medicul W. Weinberg, au descoperit că, în cazul
uni grup de indivizi izolaţi reproductiv, între care se realizează panmixia, frecvenţa
genelor, respectiv a genotipurilor, se menţine constantă atât timp cât nu intervin factori
externi care pot modifica acest echilibru. Astfel a fost elaborată cunoscuta lege Hardy-
Weinberg.
În deceniul trei al secolului trecut, iluştrii cercetători H. Nilson-Ehle, E.M. East şi
R.A. Emerson au demonstrat că şi caracterele cantitative au o determinare poligenică
şi se transmit mendelian. Astfel a luat naştere Genetica cantitativă, disciplină în cadrul
ăcreia se studiază ereditatea caracterelor cantitative ale unei populaţii prin metode
statistice.
R.A. Fisher prin lucrarea sa „Teoria genetică a selecţiei naturale” (1930), S.
Wright prin lucrarea „Evoluţia în populaţiile mendeliene” (1931) şi H.B.S. Haldane prin
lucrarea „Teoria matematică a selecţiei naturale şi artificiale” (1932) aduc o contribuţie
importantă la fundamentarea geneticii populaţiilor.
Trebuie menţionat că genetica populaţiilor este strâns legată de genetica
cantitativă, deoarece frecvenţa genelor, factorii care modifică această frecvenţă cât şi
ereditatea caracterelor cantitive se pot studia numai la nivelul populaţional.
4