salon literar nr.67.pdf - culitaioanusurelu.ro

________________________ 14 ________________________
asemenea , tot la capitolul „scriitori minori contemporani” – potrivit aceleeaşi viziuni
negativiste şi găunoase a d‐lui Gh.A.Neagu – s‐ar înscrie şi prozatorii: Apostol Gurău,
Emanoil Toma, Culiță Ioan Uşurelu, Cornel Constantin Ciomâzgă. Prozatori consacrați,
autori ai unor cărți valoroase (îndeosebi romane), bine primite de critica <strong>literar</strong>ă,
despre ale căror scrieri autorul culegerii de eseuri şi cronici <strong>literar</strong>e bine primite de
critica <strong>literar</strong>ă‐ Nicolaie Dorel Trifu‐ s‐a pronunțat cu acuratețe şi obiectivitate.
Despre toți cei nominalizați mai înainte şi etichetați drept „scriitori minori” de
domnul Neagu, aş remarca faptul că de mai multă vreme se aude şi încă numai de
bine!, spre stupefacția contrariată a domnului Neagu, pe care‐l asigur, în
contradictoriu cu proorocirile sumbre al domniei sale, că despre aceştia se va mai
auzi multă vreme de acum încolo!...
Hotărât lucru, domnului Gh. A. Neagu cineva i‐a inversat scara valorilor , ori
i‐a sustras‐o din înnegurata‐i vizuină( că de viziune nu poate fi vorba), iar drept
urmare, dânsul , de la o vreme a început să vadă şi să simtă invers: pe minori (ca în
cazul autoarei de 15 ani) îi vede majori (la propriu şi la figurat), iar pe majori îi vede…
minori, ca efect al unei optici inverse…
Aşa se‐ntâmplă când cineva deține „Arme şi lopeți” şi le lasă de izbelişte , la
îndemâna copiilor: o iau razna şi se năpustesc asupra celor fără de vină ori cusur.Ca
să fiu sincer până la capăt, trebuie să recunosc şi să constat că întreaga „vină” o
poartă autorul cărții „Sub aura cuvintelor” pentru supărarea pricinuită domnului
Neagu: altceva ar fi fost dacă dl.Nicolaie Dorel Trifu ar fi scris în cartea sa despre
redutabilii grafomani Aurel M. Buricea, Victor Sterom, Valeria Manta Tăicuțu , atât de
dragi inimii domnului Neagu…
SE EXCLUD RECIPROC EMINESCU ŞI MAIORESCU ?
Ideea că între moartea intelectuală, civilă şi
creatoare şi cea clinică, naturală şi ideologică a existat un
decalaj de cinci ani capătă, observ, tot mai multă audiență
printre eminescologi. A existat oare, cum se tot vehiculează,
forțe interesate în scoaterea lui din lume, din conştiința
publică şi din haloul spiritului românesc înainte de moartea
lui naturală, în decimarea lui intelectuală înainte de a‐şi da
obştescul sfârşit? Ce‐a făcut Eminescu în cei cinci ani de
tăcere – intervalul dintre 28 iunie 1883 şi 15 iunie 1889?
Sigur că întrebările ar putea continua, dar nu insistăm, în locul lor preferăm să trecem
în revistă întâmplările care au generat atâtea controverse şi derute epistemice şi pe
care harnicul eminescolog Theodor Codreanu le‐a escavat cu atâta rigoare şi aplecare
pentru lucrul bine certificat.
Stăruim. A existat o cabală interesantă în eliminarea lui Eminescu din arhitrava
conştiinței mai bune a românilor? Dacă da, atunci trebuie văzut care a fost miza şi pe
Salonul <strong>literar</strong> 67/2009