salon literar nr.67.pdf - culitaioanusurelu.ro

________________________ 30 ________________________
O POETĂ REALIST- ROMANTICĂ
"RĂSTIGNIRE ÎN AMINTIRI"- Poeme, de IOANA ANDREI
Intâlnirea cu poezia Ioanei Andrei este pentru cititor o binecuvântată clipă
transcendentală,care îți stârneşte trăiri diverse unindu‐te în sentimente cu ea,
constatând cât de mult îți regăseşti în vers ecouri din propria viață ,nostalgice scene
din copilărie sau din momente existențiale , picurate din lacrimi,amare dar şi dulci,
stârnite de un zbucium continuu şi o dârzenie demnă de urmaşii plăieşilor lui Stefan
cel Mare şi a Mamei Vrâncioaia. Pendulând între un realism frust şi sclipiri de
romantism, prin creionarea cu penel de pictor a unor chipuri iubite ,ca tatăl şi
măicuța sa, te înduioşează sinceritatea din mărturisirile despre copilăria marcată de
întâmplări pline de duioşie despre cei dragi şi micile năzdrăvănii şi drame trăite de
viețuitoarele alături de care a crescut – precum un ied sau mânzul MOȚĂILĂ ,jertfit
într‐un moment neînțeles de copila de atunci (urmare a unui decret dement al
autorităților comuniste de exterminare a cailor, pentru a‐i determina pe‚țărani să se
înscrie în CAP‐uri şi să‐şi piardă personalitatea) .De aici şi dragostea de animale până
în ziua de azi, când şi‐o mărturiseşte în versuri făcând portretul pisicii BOMBONICA
sau a cățelului ŞOŞON. Obsesiv ,într‐un stil vitriolant ,memorabil transmis, este
sentimentul din poemul "CORBII",demn de marii poeți ai lumii, stârnit de
nedreptățile la care a fost martoră în decursul anilor. Este o refulare a unei drame
trăite în copilărie împreună cu întreaga familie,când peste casa părinteasca a năvălit
un buldozer roşu , distrugând‐o ,pentru a ridica deasupra piatră şi ciment, un dig
practic inutil ,dovedit ca atare cu prilejul inundațiilor ce au urmat şi l‐au trecut cu
uşurință.( Vezi “DIGUL ŞI CÂINELE JERTFIT"). Deci , cu discreție,autoarea atacă şi
teme sociale, ca războiul, abuzurile unor autorități obtuze ş.a. Cu ecouri din Blaga
sau Octavian Goga, dar şi din poeții moderni ca Nichita sau Labiş ,versurile Ioanei
Andrei dovedesc perenitate şi profunzime ,definind portretul unei poete care
depăşeşte perioada realist –romantică , simbolic împlinită printr‐un tânguit din
adâncurile ființei ,dar şi răbufnind în declarații pline de optimism ,iluminate de o
glosare modernă ,de o mărturisire a unor trăiri existențiale inedite ,cu totul proprii‐ o
revelație pentru cei care o vor citi.
Dacă prin versurile închinate zilelor copilăriei ,părinților ,bunicilor, pământului ‐ ca o
ființă vie –( "RUGA CEA DE PE URMA")îşi exprimă direct sentimentele, în altele se
dovedeşte un condei matur, folosind uneltele cuvântului, pentru a fi citită ca o
modernistă subtilă, stăpânind idei inedite, mărturisiri ale unei filosofii proprii.
Splendid, emoționant îşi dezvăluie visele, dorurile, speranțele, aspirația mereu
hrănită de flacăra mistuitoare a dragostei şi a adevărului ,mereu trează, îndreptată spre
oameni şi dumnezeire, cu impulsuri neînfrânte de a se dărui în tot ce întreprinde,
marcată de blândețe, durere şi milă, în slujba binelui, ca într‐o răstignire perpetuă.
Acesta e cuvântul, logosul primordial, prin care se exprimă, bolnavă de amintirile unei
trăiri depline, cu umbre şi lumini ,fără remuşcări ,dar bântuită încă de întrebări la care
încearcă să le găsească răspunsul ca poetă , dar şi ca artistă plastică,vrăjitoarea unor
pietre cu suflet, încălzite cu har şi poezie. Irimie S T R Ă U Ţ
Salonul <strong>literar</strong> 67/2009