Luminita Munteanu_Dervisi sub zodia Semilunei - SECŢIA DE ...

charismatice cu înclinaŃii heterodoxe – multe dintre ele, de
extracŃie Qalandarî (tr. Kalenderî) 16 –, a fost, neîndoielnic,
facilitată de înflorirea fără precedent a sectelor non-sunnite în
secolele XII-XIII, acestea dobândind o pregnanŃă sporită în
secolele următoare, pe fondul incertitudinilor istorice generate
de invaziile mongole şi de urmările lor:
20
Această înflorire a fost, poate, cauzată de unificarea, sub mongoli,
a Chinei de nord şi a Turkestanului oriental – care urma să rămână
în principal buddhist până în secolul al XV-lea –, cu regiunile
islamice din Turkestanul occidental, din Horâsân şi din Orientul-
Apropiat. Temür Küregen (Tîmûr, în forma persană) şi, de
asemenea, fiii săi urmau să reunească, în cele din urmă, cele două
Turkestane în islam, fără a îndepărta, însă, în întregime aporturile
heterodoxe. Trebuie să cităm, de asemenea, ca factori de sincretism,
curentele ideologice ale căror purtători au fost acei baqšï /
bahšï, islamizaŃi mai târziu, dar care au fost mai întâi qam sau
preoŃi buddhişti (aceştia, experŃi în istoriografie, arhitectură şi
iconografie canonică), invitaŃi de prinŃii mongoli care guvernau în
Ńări islamice. Aceşti bahšï buddhişti, turci şi de alte etnii, au
introdus în cultura turcă islamică noi aporturi din Asia orientală şi
septentrională, adaptându-le, uneori, şi elaborând, astfel, un nou
sincretism. 17
Cea mai importantă sursă de informaŃii cu privire la Hâcı
Bektaş Velî este de natură pur hagiografică şi circulă sub titlul
de Menâkıb 18 -ı Hâcı Bektaş-ı Velî, „Legendele [biografice]
privitoare la Hâcı Bektaş Velî” sau de Vilâyetnâme-i Hâcı
Bektaş-ı Velî, „Cartea sfinŃeniei / hagiografia lui Hâcı Bektaş
Velî”. Corpusul, consacrat în două variante – una în proză,
cealaltă în versuri 19 –, s-a transmis prin intermediul mai multor
copii, relativ identice sub raportul conŃinutului, cea mai veche
dintre ele datând din 1624. Opera originală – considerată, multă
vreme, anonimă – a fost redactată, probabil, în perioada
1481-1501 20 , de către istoricul otoman Ilyâs b. Hızır, cunoscut
şi ca Uzun Firdevsî din Bursa sau Firdevsî-i Rûmî 21 , cu ale
cărui opere prezintă similitudini stilistice de natură să-i
confirme paternitatea; ea se inspira din tradiŃiile orale aflate în
circulaŃie în mediile Bektaşî 22 . Multe texte hagiografice ale