Luminita Munteanu_Dervisi sub zodia Semilunei - SECŢIA DE ...

„trădarea” spiritului originar al mişcării şi de pactizare, de
„colaboraŃionism” cu autorităŃile otomane – atitudine care ar fi
condus, în final, la destrămarea matricei iniŃiale a confreriei.
Potrivit variantei lor, începuturile acestui proces se situau în
epoca lui Balım Sultân însuşi; numit, în 1501, în fruntea
lăcaşului central al ordinului de către Bâyezît II, în virtutea
loialităŃii sale faŃă de structurile statale, acesta s-ar fi lăsat
antrenat în politica diversionistă a otomanilor, menită să creeze,
de fapt, o instituŃie paralelă cu cea reprezentată de imprevizibilul
çelebi. O urmă de adevăr exista în aceste afirmaŃii,
de vreme ce, la moartea lui Balım Sultân (1516), aşezământul
de la Hacıbektaş a fost închis temporar, din ordinul sultanului
Selîm I. Este adevărat că această măsură survenea pe fondul
tensionat al confruntărilor cu safavizii, care fuseseră sprijiniŃi cu
ardoare de Kızılbaş-ii est-anatolieni, supuşi acum unei sângeroase
represiuni; otomanii au salvat situaŃia prin victoria de la
Čâldirân (1514), care le-a adus un binevenit răgaz şi care a
constituit o grea lovitură pentru dinastia iraniană.
În urma iniŃiativei lui Selîm I, confreria a rămas, practic,
paralizată până în 1531, în vremea lui Kânûnî Sultân Süleymân
(Solimân Magnificul, sultan între 1520-1566), când lăcaşul de
la Hacıbektaş s-a redeschis. Unele surse sugerează chiar că
renumita răscoală anatoliană din 1526-1527, condusă de
Kalender Çelebi sau Şah Kalender (ipotetic frate al lui Balım
Sultân şi pretins descendent al lui Hâcı Bektaş), la care au
participat mai multe triburi turcmene şi un număr însemnat de
dervişi Kalenderî din Anatolia, se datora tocmai măsurii de
forŃă a lui Selîm I; acesta l-ar fi privat, astfel, pe Kalender de
postura de lider 90 . Răscoala amintită, de mari proporŃii, datează
însă nu din vremea lui Selîm I, ci din cea a fiului şi succesorului
său, Süleymân Kânûnî; ea s-a declanşat în timpul campaniei
acestuia în Ungaria şi a scăpat complet de sub controlul
autorităŃilor locale, impunând intervenŃia energică a marelui
vizir, Ibrâhîm Paşa (1523-1536). La rândul său, demnitarul
otoman a izbutit să se impună abia după tratative secrete cu
48