Luminita Munteanu_Dervisi sub zodia Semilunei - SECŢIA DE ...

punând, astfel, în valoare idealul de sfinŃenie pe care îl nutreşte
în mod difuz. Este evident, de altfel, că, urmând exemplul
tipologiei sectare, care poate să cunoască modificări surprinzătoare,
chiar radicale în decursul istoriei, tipologia sfinŃilor este
şi ea supusă unui proces de decantare, de filtrare, de reducere la
normele ideologiei religioase pe care aceştia sunt meniŃi s-o
ilustreze, dacă nu chiar de „inocentă” falsificare a datelor de
personalitate iniŃiale. Tipologia sfântului popular pare să răspundă
atunci aspiraŃiilor grupului, orizontului său de aşteptare,
chiar dacă aspectul său final va fi fundamental diferit de originalul
avansat ca pretext; prin urmare, sfântul nu este neapărat
„cel ce este”, ci cel dorit, cel imaginat, cel aşteptat.
În fine, considerăm necesar să menŃionăm că lui Hâcı
Bektaş i se atribuie un număr de opere cu paternitate mai mult
decât îndoielnică, transmise prin intermediul unor aşa-zise
cópii. Cea mai celebră dintre ele este, aşa cum aminteam deja,
Makalât-ı Hâcı Bektaş-ı Velî, „Spusele lui Hâcı Bektaş Velî”,
redactată în limba arabă – detaliu important care, am spune,
induce un prim dubiu asupra autenticităŃii operei, de vreme ce
predicaŃia sfântului pare să se fi desfăşurat în limba turcă, iar
mediile sale favorite de propagare aparŃineau, aproape în
totalitate, acestui spaŃiu lingvistic. Mai mult, având în vedere
faptul că Bektaş venea din zona Hurasânului – veche enclavă
turcofonă pe pământ iranian –, ar fi fost de aşteptat să se
prevaleze mai degrabă de limba persană decât de limba arabă,
în situaŃia (improbabilă) în care ar fi dorit să opteze pentru o
lingua franca, făcând abstracŃie de mediile tribale turcmene
care-l urmau. Opera amintită a fost tradusă, ulterior, în limba
turcă, de către adepŃi Bektaşî cu ştiinŃă de carte, spre a le deveni
accesibilă numeroşilor aderenŃi ai ordinului care, proveniŃi din
medii fără acces la cultura majoră, aveau puŃine şanse să
urmeze o şcoală – cel mai comun şi mai eficient mediu de
diseminare a limbii şi culturii arabe, în epocă. Un atare demers
îi este atribuit, în Vilâyetnâme 82 , lui Mollâ Sa‘deddîn, despre
care se afirmă că a dobândit harul literar de la Hâcı Bektaş şi
42