Luminita Munteanu_Dervisi sub zodia Semilunei - SECŢIA DE ...

Dincolo de convenienŃe, care evidenŃiază dimensiunea
sociativă a riturilor religioase, în general 28 , riturile funerare
reprezintă o formulă acceptabilă de „reducere a fracturii” resimiŃite
de grup la pierderea unui individ. FuncŃionalitatea lor este
dublă: ele sunt rituri de trecere pentru sufletul dispărutului, dar
şi pentru cei cărora le revine punerea lor în scenă, ca experiment
sau anticipare a propriei treceri. Ansamblu de tehnici cathartice,
riturile funerare au, prin urmare, deopotrivă relevanŃă individuală
şi socială, ca supape de siguranŃă şi autoreglare asociate
momentului de criză reprezentat de intervenŃia morŃii în viaŃa
cotidiană. Strategiile de autoprotecŃie pe care le dezvăluie
riturile funerare practicate de o comunitate sugerează, prin
ricoşeu, concepŃia sa cosmologică, vitalitatea, ponderea componentei
afective, trăsăturile specifice reactivităŃii grupului.
Sentimentele şi atitudinile în faŃa morŃii au, pe de altă parte, un
înalt grad de universalitate, care îşi pune amprenta şi asupra
riturilor desfăşurate în asemenea momente; de aici, anumite
constante tipologice ale ceremoniilor funerare.
Bektaşî-ii şi, mai ales, Alevî-ii au fost adeseori acuzaŃi de
nesocotirea gravă a scenariului riturilor funerare specifice
islamului, ca rod al însuşirii unor credinŃe heterodoxe, precum
metensomatoza. Ecourile neîncrederii constante cu care se
raporta la ei populaŃia sunnită, manipulată cu abilitate de
autorităŃile centrale, se fac simŃite şi astăzi, aşa cum rezultă din
cercetările de teren realizate în Anatolia contemporană de
Orhan Türkdoğan – deja amintite. În realitate, abaterile de la
norma sunnită nu par a avea o semnificaŃie majoră pentru
practicanŃi, anumite particularităŃi ale cultului din comunităŃile
rurale, cu o vie memorie a originilor tribale, fiind tributare mai
degrabă vechilor practici funerare turcice decât vreunei erezii
islamice. De pildă, acuza potrivit căreia Alevî-ii îşi îngroapă
morŃii asemenea „păgânilor” – îmbrăcaŃi, şi nu înfăşuraŃi în
giulgiu 29 –, a cărei veridicitate este confirmată de antropologul
turc, cu unele excepŃii constatate în zonele Milas, Aydın,
428